Moartea Pasiunii

~PROLOG~

~PROLOG~

Yvaine Turner

Mă aflu într-un ținut feeric. Lipsit de răutate și egoism, unde nisipul e mai negru ca propriul suflet, unde zarea e mai trandafirie ca buzele-mi înflăcărate, unde marea e mai limpede și misterioasă ca ochi-mi negri.

Închid ochii, desfătându-mi simțurile cu aerul proaspăt de care sunt înconjurată. Privesc stâncile abrupte, văzând verdele inconfundabil al pădurii ce se-ntinde dincolo de ținut, ferind și protejând miile de viețuitoare. Protejându-mi casa. Îmi răsucesc capul spre abisul întunecat văzând cum tunete și fulgere se aud în depărtare, zguduind pământul ce-mi oferă sprijin. Vântul șuieră turbat, tăind adânc din carnea-mi înroșită. Valurile se lovesc furioase de țărm anunțând o furtună de proporții colosale. Păsările zboară spre coastă, la adăpostul pădurii, în așteptarea desfrâului.

Știu ce urmează. Ceva ce strămoșii mei au prevăzut cu mii de ani în urmă, dar care urmează să se abată asupra noastră acum.

Luna Raegan

Mă uit înainte cu ochii împăienjeniți de lacrimi, la ținutul ce cândva mustea de căldură și veselie, acum este acoperit de un strat gros de gheață și învelit într-o liniște mormântală. Mă apropii de singurul copac ce pare să reziste cu îndârjenie crivățului din jur. Pare a crește din gheață, în încercarea de a contrazice vremea cu umorul de care dă dovadă, totodată acestea fiindu-i și pat de moarte.

Ating cu sfială scoarța dură a acestuia, reacția fiindu-i rapidă, tresărind ușor. Îmi trec degetele înghețate peste el, lăsând urme de un verde pal, aproape sugrumat în urmă. Pare să revină ușor din amorțeala ce l-a lovit atât de brutal, dar nu suficient cât să reziste.

Îmi petrec mâinile de după genunchi, în încercarea de a maxima fărâma de căldură rămasă. Ceva ascuțit începe să mă înțepe în piciorul stâng. Când mă uit pare a fi o scrisoare veche, îngălbenită de trecerea timpului. Lacrimile curg agale pe obrajii mei în timp ce ridic hârtiuța mâzgălită. Știam ce este. Ceva ce strămoșii noștri au prevăzut cu mii de ani în urmă, dar care urmează să schimbe tot.

Rawnie Black

Ochii mă usturau, gura îmi era uscată, corpul rănit. Hainele îmi erau îmbibate în sângele celor care m-au părăsit. Până și pământul de sub picioare îmi era nesigur. Îmi înfig lancea în el, cu o putere ce nu știam că o să o dobândesc.

„O să fi părăsită .Cei dragi te vor abandona, pământul va fi scăldat în sângele ce-l vei vărsa cu puterea-ți inimaginabilă."

Fragmente din prezicerile strămoșilor îmi răneau și fărâma de inimă rămasă. Mă uit în jos la mine. Nu văd nimic special. O fată ce s-a jucat cu destinul și a nimerit unde nu trebuie.

„Dar fi cu băgare de seamă copilă. Vremea răzbunării v-a venii. Dar atunci nu ți-o vei mai dori. "

Nu înțelegeam ce ar trebui să însemne asta. Eram aceeași fată care am fost întodeauna. Nu am cum să mă schimb. Mi-am vândut sufletul Diavolului și acum am rămas fără el.

„Vei fi scăldată-n apă pură, atinsă de lumina divină, iubită de oameni noi ce nu te vor mai părăsii, vei renaște din răzbunare și sufletul ți-l vei recupera."

Pământul începe să se cutremure cu mine, luându-mi și fărâma de echilibru rămas. Mă prăbușesc cu zgomot pe pământul înroșit, neavând puterea de a mă mai ridica. Mă uit la cerul cenușiu ce parcă începe să se destrame, despicându-se în două. Ceva ce strămoșii au prevăzut, dar care e pe cale să se adeverească.

Kyra Morgan

Inima îmi era rănită, dar totuși înghețată. Îi puteam privi ochii albaștri pentru ultima oară, puteam să îmi trec pentru ultima dată mâinile prin părul blond și fin, puteam săruta gropița din obraz, puteam savura pentru ultima oară dulceața buzelor sale.

Mâinile îi tremurau, deși erau strâns prinse de talia mea. Suspine silențioase îmi părăseau arareori printre buze. Îmi sprijin capul de pieptul său cald, simțindu-i inima cum îi bate cu repeziciune.

Mă uit în zare, văzând cum cerul începe să capete o noanță de roșu, poate chiar un vișiniu aprins. Lacrimi fierbinți îmi curgeau pe obraji anticipând ce urma să se întâmple, ceva ce strămoșii au prezis.

Mă smucesc din brațele sale, cu ultima fărâmă de forță și fug spre vârful muntelui, unde știu că nu mă va urma.