Domnișoara Danner |FINALIZATĂ|

Capitolul 27

*Perspectiva lui Crystal*

-Alice, ajutor! se aude un strigat disperat si ochii mi se maresc automat cand imi dau seama cine e si la fel reactioneaza si Lexi, dar calusul o impiedica ca scoata vreo vorba.

-Au venit ajutoarele, rade roscata si apuca sticla de pe masa strangand-o in mana dreapta, dar asta numai dupa ce isi verifica pistolul si o bricheta scoasa din buzunar. Sper sa arde ca gandacii! adauga si incepe sa faca o linie cu restul de substanta ramasa in sticla.

-Lexi scuipa-l! ii ordon cand nu viitoare noastra asasina dispare din camera si prietena mea de suferinta face ca in tocmai.

-Il va rani pe Dylan, spune incercand sa-si elibereze mainile, dar  esueaza cand usa se aude din nou. 

-Te-ai intors nenorocit-o? strig eu si nu apare ea, ci doi barbati bine facuti din toate punctele de vedere. Voi cine mai sunteti? adaug cand se apropie de noi in graba.

-Issac, Chase! ofteaza Lexi si ma uit uimita la el sau cel putin la cel care se chinuie cu nodul facut de nebuna, iar un foc de arma se aude in clipa urmatoare facandu-ne pe toti sa incremenim. Dylan unde e? 

-Foc! se aude strigatul prietenului meu si toti rasuflam usurati, dar baieti nu par sa-si dea seama.

-E benzina pe jos,  tipa celalta prizoniera si baietii se uita pentru o clipa unul celalalt si apoi jos. 

-In spate, adaug eu pe acelasi ton cand observ ca flacarile se extind rapid, iar cei doi ne ridica pe amandoua, fiecare ocupand un loc pe umarul unuia dintre ei, inca nu stiu cine e carausul meu, dar ma bucur ca e.

   Issac si Chase trec imediat peste flacari cu noi cocotate pe umerii lor - ii cunosc eu dupa nebunia asta -si ies afara evitand cu mare grija sa se parleasca pe el si pe noi. Cand ajung pe pamant sunt dezlegata de satenul care seamana putin cu Lexi...el e Issac?  

-Dylan, striga fata o data dezlegata si fuge spre iubitul sau care sta culcat la pamant.

   Cateva masini de politie se zaresc prin multimea de oameni si vreo doua ambulante, iar casa... casa a luat foc in intregime. Nimic nu mai avea sa fie cum a fost pana acum. Flacarile ce se vad cu din exteriorul casei te face sa ingenunchezi, niciodata nu m-am gandit ca voi ajunge ostatica din cauza unei foste sau ca era sa ard o data cu casa celui mai bun prieten al meu.

   Coplesita de situatie ma las usor pe pamant tragandu-mi genunchii la piept si respir destul de greu. Daca mai intarziau putin baietii acum eram scrum.

-Hei, esti bine? ma trage satenul meu putin de umar si aprob din cap privind ceea ce era in spatele meu: trupu neinsufletit al roscatei este ridicat de legisti, iar Lexi este calare peste prietenul meu cat timp pompierii isi fac si ei aparitia tragand furtulul dupa ei.

-Este moarta? soptesc si nici eu nu-mi recunosc vocea stinsa si satenul ocupa un loc langa mine pe iarba.

-Asa se pare, vine si raspunsul lui la cateva secunde. Esti bine? adauga si imi intorc capul catre el.

   Cum sa fiu bine inteligentule?! Tocmai m-ai scos aproape, am zis aproape, parlita din cauza unei psihopate!

-Nu, nu sunt, oftez. Dar voi fi, adaug si-l observ cum zambeste slab.

*Perspectiva lui Dylan*

    Lexi a tabarat peste mine, dar n-am de gand sa stric momentul asta mai rau decat a facut-o cadavrul din sacul medicilor. Vreau doar sa o tin in brate, chiar daca asta inseamna sa stau lipit de iarba.

-Esti bine? pun uimitoare intrebare dupa cateva momente fara a-mi scoate capul nici macar o secunda din parul ei.

-Intrebare tampita, maraie ea si chicotesc slab. Dylan al cui e sangele? adauga speriata si se indeparteaza pentru o secunda. Te-a impuscat?

-Ai fi vrut sa ea aiba asa tinta buna, rad eu si nu tocmai un moment ideal in care m-au navalit glumele. Doar m-a zgariat...

-Unde? se ridica ea cu rapiditate privindu-ma atenta.

-Nu-mi pasa, ok? Daca nu era Jeff acum eram si eu intr-un sac ca al ei, incerc sa o calmez, dar slabe sanse ca se incrunta. El este bine, doar a runcat o piatra si pot sa zic ca are o tinta al naibi de buna.

-Ma bucur ca esti bine, murmura si revine la a ma imbratisa cu foc. Te iubesc!

-Serios?! scances eu cand ma strange in brate si incep sa simt sangele cum navaleste afara prin partea dreapta a abdomenului.

-Da, te iubesc si asta doar pentru ca mi te-ai bagat intr-un hal fara de hal pe sub piele, inteles? spune satena mea cu lacrimi in ochi.

-Si eu te iubesc, iubito! Insa acum trebuie sa chemi ajutoare, rostesc inghitind de cateva ori in sec.

-Dylan? sopteste si deja privirea mi se incetoseaza. Dylan! urla, dar imi e imposibil sa-i dau un raspuns clar in afara de cateva mormailei o data ce ma zgaltaie.

-Lexi? se aud cateva voci din jurul meu.

-Chemati ajutoare! striga fata mea si simt cum ma molesesc ca o mamaliga.

-Domnisoara va rog sa va indepartati, rosteste un barbat, apoi imi simt trupul ridica si pus pe ceva... cel mai probabil e o targa care s-a pus in miscare.

   Asta nu e tocmai cel mai bun moment al meu ca sa dau coltu'...

*Perspectiva lui Lexi*

    Mijlocul imi este cuprins de un bat puternic si sunt trasa imediat in spate, fiind lipita de un corp barbatesc si foarte bine cunoscut, ceea ce ma face sa rabufnesc intr-un plans necontrolat.

-Tata, suspin si ii strang cu toata puterea care mi-a mai ramas in brate.

-Lasa puiule ca va fi bine, ma incurajeaza el plimbandu-si mana pe spatele meu. Dylan e puternic...

-Il iubesc tata, fa ceva! Nu-l lasa sa moara te rog, rostesc de parca l-as implora sa-mi crute viata.

   El e singura persoana care a reusit sa mi se strecoare in suflet dupa mult timp si nu vreau sa-l pierd acum, mai ales ca am ajuns sa-l iubesc cu toata fiinta mea. Cand am auzit impuscatura cat timp eram in casa... am crezut ca mor, nu-mi mai simteam nici un membr. Poate ca exagerez, dar stiu sigur ca in secunda aia, o data cu glontul, mi-am dat seama ca-l iubesc.

-Tata, soptesc si inghenunchiez la picioarele lui  plangand haotic. Te rog...