Soaptele marii

Capitolul 7

   Sirena ofensată îmi aruncă o privire dispreţuitoare şi dispăru în abisul albăstrui.

   -Nu ştie ce vorbeşte, se justifică Hayden. Eşti foarte frumoasă, Nix.

   -Hayden?

   -Da?

   -Mă laşi să plec?

   -Nixie...

   -Atunci, am spus cu calm, nu mai vorbi cu mine. Şi nu îmi mai respira aerul. Şi, ştii ce, de ce stai aici?! Mă dezguşti, nu vreau să te mai văd. În viaţa mea. Nu vrei te rog să pleci?

   -Nu, nu o să plec. O sa te las singură să te schimbi, dar mă întorc în 10 minute. Îmi făcu cu ochiul şi sări în apă, lăsând în urma lui o mare de bulbuci.

   Ştiind că Hayden avea să fie aici în 10 minute, fie că eram îmbrăcată sau nu, am hotărât să profit de ocazie. Am deschis sacul şi am rămas tablou. Era o rochie. O afuristă de rochie. Am mai căutat şi am găsit o pereche de tocuri şi un hanorac şi... un sutien. M-am holbat la el. Era negru, din dantelă cu modele florale stilizate. Era... sexy.

   Fără să mai pierd timpul, am îmbrăcat rochia care in altă situaţie m-ar fi încântat deoarece era asemănătoare cu cea pe care o purta Taylor în videoclipul piesei Fifteen şi mi-am luat şi celelalte haine, închizând bine fermoarul hanoracului roşu ca să ascund faptul că purtam sutienul ăla. Nu ca rochia nu îl masca perfect, insă mă simţeam oarceum vulnerabilă. Şi singurul motiv pentru care nu eram pe jos cu gâtul rupt era că eu stăteam deja pe jos.

   -Arăţi ca un homeless, constată Hayden cu un zâmbet pe moaca lui drăguţă.

   Am scos limba înspre el şi mi-am întins sacul uscat pe pietre. Mi-am atârnat vechile haine, hainele mele, pe nişte colţuri de stâncă la uscat şi m-am lăsat în genunchi pe sac.

   -Şi acum ce?

   -Aşteptăm.

   -Să-ţi crească mintea? Am întrebat paranoică şi m-am pregătit pentru o replică acidă. El nu îmi răspunse.

   -Diseară este un bal. Toată lumea de la curte vrea să te cunoască.

   -Să aştepte.

   -Îmi faci viaţa extrem de dificilă.

   -Atunci merge.

   Într-o secundă el fu lângă mine, ochii lui atât de adânci şi de indescifrabili aruncând reflexii de safir. Nu ştiam ce să fac. M-am dat înapoi la repezeală şi am crezut că mă voi izbi (din nou) de stânci însă Hayden mă trase spre el şi braţele lui puternice mă apărară de ascuţişurile periculoase.

   -Nixie, trebuie să ai încredere în mine, îmi şopti cu gura aproape de urechea mea. Te rog.

   -O să merg la petrecerea aia, am bombănit obosită. Acum fă-te util şi adu-mi o pernă şi o pătură, Făt-Frumos.

   M-am uitat cum Hayden se scufundă si mi-am făcut planul. Aveam foarte puţne şanse de reuşită. Puteam fi în centrul Altanticului sau in naiba ştie ce Hudă oceanică. Nu ştiam cum aveam să ajung acasa, însă ştiam că pot să înnot repede. Foarte repede. Şi cu noua mea revelaţie că pot respira sub apă aveam să ajung (sper) la un ţărm cât de repede. Problema mea era furişatul afară din... ce sfântă mămăligă mai era şi locul ăsta.

   Hayden se întoarse şi îmi aduse o pufoşenie de pernă de melană. O scoase din sacul impermeabil şi mi-o întinse.

   -Mersi, am spus sinceră şi m-am lăsat să adorm, posibilitatea unei scăpări bântuindu-mi conştiinţa chiar şi în vise.

   Trebuia să scap. Şi trebuia să o fac diseară.

***

   Se pare că, dacă vrei să porţi o rochie afurisită sub apă trebuie să ai şi nişte tocuri de 12 ca să fii obligată să te ageţi de prima persoană pe care o cunoşti. În cazul meu, prima şi singura persoana...era Hayden.

   -Te urăsc, am spus cu un calm pe care nu îl simţeam. Mă ţinea de după talie ca să nu mă împrăştii sub apă... da, sună stupid, ştiu. Nu era oricum o apa. Era ca un aer mai...consistent?! Oh, lăsaţi-o baltă.

   -Mă placi... sau cel puţin crezi că sunt fierbinte.

   -E cam greu având în vedere că suntem sub apă! Ce fel de bal este acesta?am întrebat nesigură.

   -E un bal.

   -Mersi, Căpitane Evident.

   Am mers cu el pe coridoarele întunecate şi întortocheate, ruşind să îmi păstrez capul pe umeri. Încercam să ţin minte drumul, dar nu era prea uşor. Stânga, dreapta, dreapta şi iarăşi stânga, dreapta... off. După ce aproape câ îmi dădusem duhul, am ajuns cu Hayden într-un hol mai vast, plin de decoraţiuni luminoase şi căluţi de mare.

   -Dacă nu vrei să te calc pe picioare toată noaptea lasă-mă să ating unul, i-am spus cât de fioroasă am putut. Ceea ce era nasol pentru că îi ceream să mă lase să ating un căluţ de mare.

   -Sigur că te las, spuse cu un zâmbet de eu-sunt-Hercule. Haide, zise, conducându-mă prind apo-chestie spre o familie de câluţi de mare.

   Am întins mâna şi un mânz mic se apropie timid de arătătorul meu. Îl atinse cu boticul sensibil şi apoi veniră şi alţii. Micul mânz se cuibări în podul palmei mele şi am scos un mic sunet de surpriză care i-a speriat pe căluţi. Portocaliul din jurul mainii mele se disipă şi am fost lăsată cu buza umflată.

   Hayden râdea şi am chicotit şi eu, apoi mi-am îndreptat spatele şi am tuşit.

   -Hai să mergem, am spus enervată. Nu îmi puteam permite să mă simt bine cu el. Nu acum. trebuia să mă concentrez pe evadare şi exact asta am făcut. L-am luat de braţ şi  ne-am îndreptat spre uşile mari din coral, încrustate cu diferite scoici sclipitoare ce formau un fel de model sidefat. Era splendid. Mi-am mascat uluirea şi am respirat uşor...în... apă.

   -Eşti gata? Mă întrebă curios Hayden.

   -Pe mă-ta, i-am zis arţăgoasă şi i-am făcut semn să intre odată. Uşile se deschiseră şi am rămas fără respiraţie.