Cândva, demult, trăia un bătrânel într-un sat foarte amărât. Era sărac lipit pământului. Nu avea o casă care să îl protejeze de frigul năprasnic care se năpustea asupra satului în care trăia și totodată asupra lui și, ca să fie și mai rău, era complet singur. Nu avea soție, copii, neamuri care să îl ajute la greu. Nu avea familie. Singurul lui sprijin și prieten era Rudolf, renul său.
Pe Rudolf l-a întâlnit într-o perioadă în care furtunile de zăpadă erau aproape zilnice. Acesta s-a rătăcit de familia lui chiar în timpul unei astfel de furtuni, ajungând astfel într-un sat din apropierea Polului Nord. Spre norocul puiului de ren, trecea pe acolo un bătrânel care își căuta un sătuc în care să se adăpostească de furtunile astea care parcă nu se mai sfârșeau.
În acel moment, viețile celor doi s-au intersectat, iar bătrânelul, văzând cât de neajutorat este puiul de ren, l-a adoptat, punându-i numele Rudolf. Bătrânul i-a pus acest nume, deoarece l-a auzit la un clovn în timpul călătoriilor lui. Dacă nici acum nu are sens, motivul pentru care puiul de ren i-a adus aminte de acel clovn este faptul că renul avea nasul mare, roșu și strălucitor, asemenea unui clovn. Nu era de la frig. Pur și simplu așa s-a născut.
Din acel moment, cei doi sunt prieteni buni, ajutându-se reciproc în orice situație, fie ea cât de mică.
Odată cu trecerea timpului, Rudolf creștea, iar prietenia dintre el și bătrânel se aprofunda, devenind astfel nedespărțiți.
Într-o zi, bătrânelul nostru se gândea: "Ce frumoasă a fost Aurora Boreală!...Atâtea lumini... Atâtea culori...Atâta spectacol... Păcat că nu o putem vedea decât o dată sau de două ori pe an... Îmi doream să nu se mai termine...Păcat..."
Se uita în gol. Gândurile i se adunau unul câte unul, ajungând la faptul că nu există nicio cale pentru a rezolva problema asta care îi dădea atâta durere de cap.
La un moment dat, o rază de lumină a pătruns în încăpere. Aceasta, atingând toate obiectele de sticlă făurite de bătrânel, s-a împrăștiat în toate direcțiile, făcând încăperea un loc foarte luminos.
În acel moment, bătrânelului i s-a luminat fața de bucurie, ochii lui încercând parcă să spună ceva. I-a venit o idee.
A profitat de faptul că afară este încă lumină, a confecționat o mulțime de beculețe pe care le-a conectat la o singură oglindă mare. A vopsit fiecare beculeț în fel de fel de culori, asemenea unei Aurore Boreale și le-a pus într-o cameră unde era întuneric.
În momentul în care a așezat oglinda cea mare afară, razele de soare au pătruns prin fiecare beculeț, făcând camera să arate mai ceva decât însăși Aurora Boreală.
Bătrânelul s-a bucurat foarte mult de acest moment, creându-și propria lui "Auroră" prin intermediul faimoaselor luminițe.
De atunci, căsuța lui a devenit din cea mai amărâtă în cea mai colorată și mai luminoasă căsuță din tot satul.
Această descoperire a prins repede la săteni, făcând din aceasta o tradiție, satul devenind astfel cel mai luminos loc de pe Pământ.
Într-o zi, un cavaler trecea prin sat.
- Unde este "Creatorul"?
- "Creatorul"? întrebă mirat unul dintre săteni.
- Da, "Creatorul". Cel care a creat toate aceste lumini fascinante. Regele meu dorește să-i vorbească.
- Aaa! Te referi la moșul satului. Vezi dealul ăla?
- Da, răspunse cavalerul hotărât.
- În vârful lui se află o colibă.
- Coliba aia amărâtă de stă să cadă? se miră cavalerul.
- Exact. Acolo se află moșul satului. El a făurit toate aceste luminițe de care te minunezi atât, spuse săteanul parcă gelos pe lauda adusă de cavaler asupra invenției bătrânelului.
- Aha, suspină cavalerul, aduceți-l aici! Trebuie să vorbesc cu el.
După un moment de liniște, săteanul, împreună cu alți 2 flăcăi, s-a dus după bătrânel.
- Moșule! strigă cavalerul.
- Bună să-ți fie inima, fiule! Cu ce te pot ajuta?
- Regele meu dorește să-ți vorbească. Ți-a observat creația și vrea să îi dăruiești și lui din minunățiile tale.
- Ho ho ho! râse cu poftă bătrânelul, va fi plăcerea mea!
- Foarte bine. Atunci, plecăm mâine în zori. Să fi pregătit de călătorie. Nu va fi ușor. Este o călătorie cu multe obstacole pe care doar un om viteaz și înțelept o poate duce la bun sfârșit.
- Nicio problemă! exclamă hotărât bătrânelul, mă voi descurca.
A doua zi, înainte de a pleca la drum, cavalerul a mai spus ceva:
- Moșule, vezi pădurea aia?
- Da, fiule, o văd.
- Dincolo de ea se află palatul regelui. Acolo trebuie să ajungem. Ești pregătit?
Bătrânelul se gândi puțin, după care răspunse:
- O-i face-o și pe asta. Ce am a pierde? Să mergem!
Au plecat.
