Crima

7.1K 573 4
                                    

Christian POV
Inca mai asteptam ca Victoria sa se trezeasca caci aveam de gand sa-i pun cateva intrebari si voiam sa primesc un raspuns neaparat. Atipisem un pic cand am auzit galagie pe hol.
Am iesit incet din camera ,curios sa vad ce s-o fi intamplat. Pe coridoare, toti servitorii se agitau alergand de colo colo, dar nu intelegeam de ce. Am oprit o blonda din fuga ei si am intrebat-o ce se intamplase. Privirea ei ingrozita mi-a trimis un fior pe sirea spinarii. Apoi am observat ca tinea in mana o carpa plina de sange.
-Al cui e asta? Am intrebat mai aspru decat voiam.
Fata ma privea terifiata ,nescotand niciun cuvant. Simteam ca ma enervez.
-Ce s-a intamplat? Vorbeste! Incepusem sa urlu caci in adancul meu aveam o presimtire rea.
-O... o fata. S-a balbait blonda cu lacrimi in ochi.
-Ce fata?
Brusc gandul mi-a zburat la Victoria.
-Ce fata? Vorbeste!
Imi pierdusem cumpatul si am inceput sa o strang si mai tare de brat. Blonda a scancit, dar am ignorat-o continuand cu intrebarile.
-Ce s-a intamplat? De unde e sangele asta?
-O... fata. A... a fost ucisa.
I-am dat drumul fetei si am inceput sa alerg spre aripa de vest, de unde veneau toti servitori. In timp ce fugeam, gandul imi tot zbura la Victoria. Si in clipa in care am vazut balta de sange in mijlocul careia zacea inerta o fata, am inteles perfect. Ii prezisese moartea. Puteam banui si cum o cheama.
-Clara! Vocea unei femei a spart tacerea celor care priveau ingroziti scena.
Clara Denvers. Exact cum a zis. Stiam eu! Era o preoteasa in toata regula. Trebuia sa stau de vorba cu ea neaparat. Cand am dat sa ma intorc, am inmarmurit. Cativa metri mai incolo Victoria privea fix spre fata ucisa. M-am cutremurat privind-o cum sta acolo si sufera. Nu scotea un sunet, dar pe obraji i se prelingeau lacrimi, parul ii era ravasit si avea rochia rupta intr-o parte. Oare ii facuse cineva ceva? Trebuia sa o iau de acolo acum. M-am apropiat incet de ea vrand sa o iau de mana, dar ea a cazut in genunchi murmurand ceva inteligibil.

Victoria POV
Spiritul ma adusese pana acolo. Desi ma impiedicasem de cateva ori pe coridoare rupand ceva, am ajuns acolo unde trebuia. Stiam ce urma sa vad inainte sa ies din camera. Era ea. Clara Denvers.Era la fel cum o vazusem in viziune. Parul blond naclait de sange, gaura mare si neagra ce i se ivea din abdomen si ochii albi si goi dati peste cap. Era cumplit. De ce? De ce? De ce? Nu merita asa ceva. Nimeni nu merita. Simteam ca ma ia ameteala. M-am asezat in genunchi privind... spiritul. Vedeam cu fiecare secunda cum se scurge viata din acea copila. Spritul ei s-a ridicat incet si stralucitor. Fata a privit spre trupul ei ucis si apoi a venit plutind spre mine. Am asteptat sa spuna ceva, dar nu a facut-o. Ne priveam una pe alta si simteam cum vinovatia incepe sa ma roada. Era frumoasa. Era tanara. Nu trebuia sa moara. Nu asa. Ochii ei negri ma fixau curiosi, dar eu nu eram capabila sa articulez niciun cuvant. Stiam ca ma vede. Cum si eu o vedeam pe ea. Trebuia sa o las sa treaca pe lumea cealalta, dar nu voiam. Voiam sa o aduc la viata. Era imposibil. Nu era cale de intors. Ori o lasam sa treaca ori o tineam acolo, prinsa intre doua lumi. Nu voiam sa sufere si mai mult. Asa ca am facut ce era cel mai corect.
-Du-te. I-am spus si am simtit cum mi se ia o piatra de pe inima.
Fata a dat din cap in semn de aprobare si eu m-am fortat sa-i zambesc. Am urmarit-o cu privirea cum intra spre poarta din spatele meu ce s-a deschis usor. Fata s-a oprit in prag si mi-a facut cu mana. Pentru prima data i-am intors sincer zambetul si i-am facut facut cu mana simtind ca fac ceea ce trebuie. O preoteasa era un mesager ce trebuia sa indrume spiritele pe calea corecta.
Dupa ce a intrat pe poarta m-am ridicat in picioare, incepand sa constientizez ca mai erau si altii in jurul meu. I-am intalnit privirea curioasa a lui Christian si brusc am simtit nevoia sa spun cuiva. Sa spun de tot blestemul asta pe care il indurasem toata viata, dar nu puteam sa o fac. As fi riscat prea mult. Am dat sa plec, dar cineva m-a prins de mana. Nu era nevoie sa ma intorc ca sa stiu cine a fost. Era el. Faceam cea mai mare gresala intorcandu-ma sa ma uit in ochii lui, dar ce putea sa iasa rau?
Ma privea cald. Nu cu mila, nu cu frica, nu cu ura. In ochii lui paream normala, nu nebuna sau schizofrenica cum mi se spusese de multe ori. Paream... normala. Dar nu ma puteam imbata cu apa rece. Nu eram normala si stiam asta. Era o prostie sa cred ca sunt ceva ce nu voi fi niciodata.
M-a luat de mana tragandu-ma incet dupa el. Ma durea tot corpul asa ca m-am lasat condusa pana in camera. M-am asezat pe pat privind absenta pe geam. Christian s-a rezemat de usa incrucisindu-si bratele la piept. Stiam ca asteapta niste raspunsuri. Intr-un fel simteam ca pot avea incredere in el. Instinctul imi spunea asta. Instinctul imi spusese ca va muri o fata. Dar nu am facut nimic sa opresc asta. Poate daca imi ascultam corect instictul pentru prima data, poate nu mai aveam sa regret la final. Sau poate da? Nu mai conta, faptul era consumat. Mi-am indreptat spatele, am ridicat barbia, adoptand pozitia unei ducese, si i-am povestit:
-La sase ani mi s-au declansat puterile. Dupa cum cred ca banuiesti, elementul meu nu e nici pe departe focul. Am aratat spre insemnul pictat de mine.
Am bagat mana in cana cu apa si l-am sters ,lasand la iveala crucea cu colturile intoarse.
Christian s-a uitat spre semn, iar apoi la mine, dand din cap sa continui.
-Am inceput sa am viziuni, sa prezic moartea oamenilor pe care nici macar nu-i cunosc, iar apoi spritul ma conducea la corpul acelei persoane pentru a-i lasa sufletul sa treaca pe partea cealalta. Cel mai tare ma omoara faptul ca nu pot sa opresc nimic. Am mai incercat si mereu ajungeam prea tarziu. Pana la urma am inteles ca nu eu trebuie sa opresc moartea oamenilor. Nu eu sunt Dumnezeu, deci n-am dreptul asta.
M-am oprit sa trag aer in piept.
-Cu timpul magia mi-a crescut. Si de fiecare data cand sentimentele mi se intensifica nu o mai pot controla.
-Vantul si cana sparta. A spus Christian zambind.
-Da.
-Poti controla toate elementele, asa-i?
-Da pot, dar nu la fel de bine ca un inger specializat intr-unul.
-Cu parintii tai ce s-a intamplat de fapt?
-Pai in acea seara ma certasem cu ei. Voiau sa ma trimeata la o scoala speciala, deoarece nu ma puteam specializa intr-un element. Am incercat sa le spun de spirit, dar au zis ca citesc prea multe carti si imi imaginez. Le-am spus ca vad sufletele mortilor pe strada, dar m-au dus la psihiatru. Mi-a zis ca sunt schizofrenica. Este o boala in care iti imaginezi anumite lucruri si incepi sa le crezi reale, dar ele de fapt nu sunt. Insa eu nu-mi imaginam. Stiam asta, dar nimeni nu intelegea. Singura care ma credea era Emily, sora mea. M-am chinuit sa-i ascund sarcina, dar pana la urma tot au aflat. Au vrut ca Emily sa faca avort, dar sarcina era prea inaintata si risca sa-i puna viata in pericol. Asa ca pana la urma s-au resemnat. Dar pe mine si-au indreptat toata furia. Ma considerau vinovata pentru sarcina surorii mele ca nu le-am spus mai devreme si mai mult decat orice ziceau ca lumea îi arata cu degetul, caci fata lor nu a fost in stare sa se specializeze si va ajunge o proscrisa. Apoi a venit ziua. Dupa ce ne-am certat eu am simtit spiritul cum ma cheama afara din casa. M-am dus pana la lac, unde am avut viziunea. Familia mea urma sa fie macelarita. Am fugit repede acasa, dar ca de fiecare data a fost prea tarziu. Nu mai ramasese nimeni. Nu mai aveam nimic. Imi doream sa mor in clipa aia. Si apoi am auzit un sunet. Era un scancet mic si firav, dar l-am auzit. Era Melissa. Emily o ascunsese intr-un cosulet. Auzeam gardieni cautand-o asa ca am luat-o cu mine si am fugit. Atunci am stiut ca fac cel mai bun lucru desi soarta hotarase sa o omoare pe Melissa in acea zi eu m-am opus.
-Si Melissa e...
Am tresarit. Chiar isi daduse seama.
-Da. Nu pot fii doua preotese. Este imposibil. Daca se nasc doua atunci una va muri. Dar eu nu am lasat sa se intample asta. Si totusi timpul nu e pierdut. E posibil ca ea sa nu se poata controla ca mine si magia ei o va uncide intr-o zi. De asta imi e cel mai frica. Soarta a fost evitata, dar nu stearsa. De asta o protejez ca pe ochii din cap. N-am lasat-o sa-si faca prieteni si nu am dat-o la scoala.
-Poate ar trebui sa o lasi sa mai respire.
-Stiu, dar mi-e frica. Ea e tot ce mai am. Tu habar n-ai cum e! Am strigat ridicandu-ma in picioare.
Cand am vazut ca nu zice nimic am continuat:
-Toata viata am auzit oameni care imi spun ca ma inteleg. Urasc cuvintele astea! Nu inteleg! Nimeni nu intelege daca nu trece prin asta. Nu condam pe nimeni, dar macar daca si-ar tine gura in chisa! La fel si tu! Mereu am primit doar mila. Dar nu vreau mila nimanui! Mai ales a ta! Nu-mi convine ca a trebuit sa-ti spun asta, dar stiam ca nu ma vei lasa in pace plus ca ai vazut deja prea multe.
Tacea. Iar asta ma enerva si mai tare.
-Haide acum ca stii, du-te si spune-i lui Caius. Stiu ca el te-a trimis ca spion.
-Da el m-a trimis. Dar nu-i voi spune.
-De ce?
-Pentru ca nu meriti asta?
-Nu merit? Am lasat o fata nevinovata sa moara! Merit tot ce mi se intampla. Am tipat si simteam cum lacrimile mi se preling pe obraji.
Christian a ramas lipit de usa facand ochii mari. Stiam ca acum vede in mine o nebuna. Si eu vedeam asta cand ma uitam in oglinda.

Christian POV
Ma durea ceva in piept uitandu-ma la ea. Mai vazusem multe femei plangand, dar ele o faceau doar ca sa impresioneze sau ca sa obtina ceva. Ea plangea pentru o fata pe care nu a cunoscut-o dar pe care a lasat-o sa treaca dincolo. Daca asta nu era bunatate atunci nu era nimic. Era puternica. Vazusem asta din prima clipa. Indurase tot chinul asta ani de zile fara sa se planga cuiva, iar mie mi-a spus pentru ca mi-am bagat eu prea mult nasul. Nu ar fi trebuit sa o fac. Voiam sa-i spun ca-mi pare rau, dar nu ar fi ajutat-o cu nimic.
M-am asezat langa ea si am asteptat sa termine ca mai apoi sa vad cum o ia somnul.
Atunci m-a izbit un gand. Cazusem de mult. Trecusem peste cuvantul Arhanghelilor si platisem. Dar vroiam sa fiu din nou Pazitor. Voiam sa fiu Pazitorul ei.

Îngerii NorduluiWhere stories live. Discover now