message me [harry styles]

29.

Niciun sentiment nu însoțea emoția care îmi traversa corpul în acest moment, nici măcar timpul nu părea să se mai scurgă de-a lungul axei vieții, ci se oprise odată cu gândirea mea. Picioarele mele păşeau în mod sfios pe podeaua de un alb pur, iar îngrijorarea ce se citea pe chipul pacienților, lacrimile pe care le vărsau, făceau din mine un morman de emoții și temeri. Dacă mă va urî? Era singura interogație ce persista în mintea mea precum imaginea chipului ei angelic, pe care urma să îl văd pentru prima dată.
Mi-am plasat mâna pe clanță, meditând cu privire la ce putea urma. Am închis ochii și am insiprat adânc. Mi-am strâns palma în jurul obiectului rece, punând în acea atingere întregul meu curaj. Era acum ori niciodata...
Am deschis ușa, dezvaluindu-mi-se o încăpere la fel de curată ca celelalte, cu exact același miros înțepător de clor. Am strâmbat din nas si am înaintat. Persoana din fața mea stătea nemișcată pe patul de spital, cu privirea ațintită pe fereastra prin care cotidianul era prezentat de oameni, oftând adânc. Buclele i se revărsau în valuri pe spate. Trupul îi era fix, înghețat. Parcă aștepta atingerea ce urma să îi topească gheața sufletului.

"Mi-aş dori să știi că exist..." a spus aceasta cu o voce joasă, alimentată de durere.

"Știu..." am zis ușor, iar irișii ei verzui s-au ațintit asupra mea.

"Tu? Cum?" întreabă ușor, uimirea citindu-se pe fața ei.

O priveam atent, inspectând fiecare detaliu legat de ea. Era cea mai frumoasă fată ce care am văzut-o în viața mea, oricât de clișeic ar suna.

Am observat încruntarea ce se împrăștiase pe chipul ei frumos, probabil fiind copleșită de faptul că mă aflam aici.

Însă nu după mult timp, Josh a intrat în salon însoțit de o persoana.

"Unde e distracția?" A întrebat Josh,plin de amuzament.

"Josh, despre ce tot vorbești? Ai știut despre toate astea?" a întrebat Em, pe un ton obosit.

"Da, adică a fost un nesimțit că a--" Am tușit fals si am așteptat ca Josh să tacă. Nu vreau să afle în acest mod. Vreau să-mi recunosc greșeala pe care am făcut-o în altă situație. Una în care suntem doar noi doi.

"Ce trebuie să știu?" Em a întrebat confuză.
"Că eu am făcut toate astea. " Josh a mărturisit.

"Da, el m-a contactat si sunt aici, uhm, si ne-am întâlnit." Mă bâlbâi, auzind câteva chicote din partea lui Josh.

"Da, blah, da, vă lăsăm!" Spuse în final Josh si a ieșit împreună cu acel om, oricine ar fi el.

"Uhm, vrei să te așezi?" Întreb și țintesc cu degetul spre pat.

Aprobă și se îndreaptă cu pași mici spre pat, așezându-se mai apoi cu grijă. Am ajutat-o să nu se lovească din pură neatenție la mână si m-am așezat pe unul dintre scaune. Pot spune că am simțit cum fluturașii mi-au invadat burtica când mi-am simțit mâinile pe ea.

"Mă numesc Emily." Îmi zâmbește timid.

"Știu, mi-a spus Josh." Am mărturisit si am simțit cum vinovăția îmi curgea prin vene. Totul e mult mai greu când minți o persoană privind-o în ochi.

"Oh." E tot ce a spus iar eu am aprobat incomod. Totul era atât de stânjenitor si nou pentru mine.

"Vrei să vorbim despre ceva anume?" Întreb iar ea mă privește gânditoare.

"Ști, mereu visez despre ce o sa-ti zic când ne întâlnim, dar acum am uitat totul și nu știu ce să te întreb." Răspunse si puteam observa cum obrajii i-au prins culoare.