Legenda fericirii - Part. I (Finalizată)

Capitolul 4

Ne-am continuat drumul afară discutând tot felul de banalități, care însă mi se păreau, în acel moment, cele mai importante lucruri din lume.

Când am ajuns în apartamentul meu situația nu mai părea totuși atât de strălucită. Tot felul de gânduri îmi bântuiau prin minte, făcându-mă să mă întreb neîncetat, ce aveam să discut cu el. Ne cunoșteam doar de câteva ore și eu îl adusesem aici. Dacă el s-a gândit, de fapt, la altceva atunci când eu l-am invitat la mine?

- Fă-te comod, i-am spus arătând spre canapeaua mare din living. Mă duc să mă schimb, apoi am să comand ceva de mâncare. Vezi că este un vin pe masă, în bucătărie, desfă-l tu, te rog.

- În regulă, mi-a răspuns în timp ce eu mă îndreptam deja spre dormitor. La naiba! Ce făcusem? Ce era în capul meu? M-am sprijinit cu spatele de ușa pe care tocmai o închisesem în urma mea. Trebuia să aleg neapărat o ținută care să mă scoată cât mai puțin în evidență. Am căutat repede prin dulap, analizând hainele pe care le aranjasem chiar de dimineață. Am ales o pereche de pantaloni largi, subțiri și un tricou, putin prea strâmt pentru gustul meu, dar mă îndoiam că orice altceva ar fi fost o alegere mai bună.

M-am dezbrăcat intenționând să mă schimb cât mai repede, deoarece nu voiam să-l las să aștepte prea mult, ar fi fost nepoliticos din partea mea. Dumnezeule, îl aveam pe Keanu Reeves la mine acasă. Nu m-aș fi imaginat niciodată într-o asemenea ipostază.

Dar nici nu am apucat să mă dezbrac bine că am auzit un ciocănit în ușă, și înainte ca eu să mai apuc să reacționez sau să pun ceva pe mine ușa s-a deschis, și am rămas privind fața unui bărbat șocat. Am observat cum mărul lui Adam i s-a mișcat în sus și în jos, apoi ochii i-au coborât de la fața mea, mai jos, spre restul corpul și eu am simțit cum îmi crește în mod accelerat temperatura, iar fața mea era cu siguranță asemănătoare tomatei. Îmi venea să intru în pământ de rușine.

El s-a dezmeticit primul și s-a întors automat cu spatele la mine.

- Scuze, îmi cer scuze, nu am... nu am știut, ar fi... trebuit... Era la fel incomodat ca și mine. Să aștept răspunsul tău, a încheiat el.

- Nu-i nici o problemă, l-am încredințat eu, nedorind să pun prea mare accent pe ceea ce tocmai se întâmplase. Știam că dacă îi dădeam amploare situația ar fi devenit și mai stânjenitoare între noi.

- Venisem să te întreb unde sunt paharele, m-a edificat în timp ce mi-a arătat vinul pe care nici nu îl observasem până atunci.

- În al doilea dulap de sus, din partea dreaptă, i-am explicat răbdătoare. A plecat fără să mai spună nimic și eu am rămas rumegând momentul de mai devreme. Mă simțeam mai penibilă ca niciodată. Oare ce credea despre mine acum că mă văzuse așa? Mă bucuram măcar pentru faptul că hotărâsem să port această lenjerie intimă neagră, asortată. De obicei, dat fiind faptul că nu aveam pe nimeni, nu dădeam prea mare importanță hainelor interioare. La naiba! M-am îmbrăcat cu rapiditate și am pornit spre living, acolo unde el mă aștepta deja cu 2 pahare în care turnase vin.

- Ți-e foame? am întrebat evitându-i privirea.

- Nu prea. Ție?

- Nici mie, am mințit, știind foarte bine că azi nu mâncasem mai nimic. Dar nici nu îmi era foame, stomacul meu era acaparat de altceva momentan. De niște senzații ciudate, care îmi produceau un fel de emoție în tot corpul. Era ciudat că venisem aici doar de 24 de ore și cumva reușisem să uit tot ceea ce mă făcuse să fug de acasă. Iar acum el, era mai mult decât mă așteptasem să găsesc aici.

Și-a ridicat paharul de vin, oferindu-mi-l și mie pe celălalt. L-am acceptat în timp ce m-am așezat la o mică distanță de el, pe canapea. Și-a schimbat poziția corpului, fiind acum îndreptat cu totul spre mine și m-am cercetat cu ochii mijiți, după care m-a întrebat: