Prințesa Mafiei 1

Capitolul 4- Stelele

-Francesca, unde esti? spun eu usor panicat.

-Aici! aud eu vocea ei de inger.

Se aude de pe...acoperis? Ce cauta ea acolo? Ma urc si eu pe scarile ce duc acolo si o gasesc pe Francesca intr-un halat intinsa pe acoperis uitandu-se spre cer. Ma pun si eu langa ea, imi indrept capul spre al ei, dar ea continua sa se uite la cer.

-De ce te aflii aici? o intreb cu o voce blanda.

Femeia asta ma schimba. Ma face mai slab, sau poate asta doar in fata ei, dar se presupune ca sunt mafiot asa-i? Si in plus seful! Eu, nu stiu ce sa mai zic. Trebuie sa ma indepartez de ea, dar nu pot.

-Nu puteam dormi asa ca privesc stelele! spune ea intorcandu-si privirea spre mine.

Buzele ei pline ma striga, spun "saruta-ma, saruta-ma". Of este atat de tentant si totusi atat de interzis.

-Faci asta des? o intreb eu, iar aceasta isi muta iar privirea catre cer.

-Nu am mai facut asta de ceva timp! spune ea.

-Mai exact?

-De cand am plecat de acasa! spune ea ingandurata. Bunica imi spunea mereu: Ogni stella ha un ruolo e ognuno ha la sua strada nella vita. Sei una stella se a trovare la strada. (Fiecare stea are rolul ei si fiecare om are drumul sau in viata. Esti o stea daca iti gasesti drumul.)

Wow, aceste cuvinte sunt chiar foarte intelepte.

-Bunica ta este inteleapta! spun si ea zambeste trist.

-Vezi steaua aia? ma intreaba si imi arata cu degetul spre cea mai stralucitoare stea.

-Da! spun eu.

-Pai, acolo este bunica mea! Imi place sa cred ca ma vegheaza oriunde ma duc! spune si eu o iau de mana subtil.

Surprinzator si ea mi-o strange usor. Oare, simte ce simt si eu?

-Imi pare rau sa aud asta, dar sa fii sigura ca te vegheaza! spun si imi strange mana usor mai tare.

-Questa e la vita! spune ea.( asta e viata )

-Stii..avem un joc de terminat! spun eu si ea se intoarce cu fata spre mine si zambeste.

-Da, asa este! pai tu erai de intrebat! spune ea.

-Da! Cum te simti sa stii ca esti fiica unui mafiot? o intreb eu.

-Ca intr-o cusca! vine si raspunsul ei rapid. Nu pot sa scap orice as incerca, de aceea am plecat din Italia, chiar daca mi-a fost greu! Totul cere sacrificii, am renuntat la viata mea de aici pentru a scapa de "Principessa"! Eu nu sunt o printesa eu mai degraba sunt o alta persoana ce sufera pe urma faptelor tatei. spune ea.

-Asa de rau e?

-Acum cred ca este randul meu! spune si zambesc. De ce te porti asa cu mine?

-Chiar daca sunt crud asta nu inseamna ca nu sunt educat. O fac pentru ca vreau! spun eu.

Evident ca o mint. Stiu ca nu ma crede, dar nu pot sa-i spun ca sunt genul ce doar fute si nu iubeste. Desi sunt constient ca ea crede acelasi lucru.

-Acum eu! continui eu. Cum de ai ajuns sa studiezi dreptul? intreb eu si ea incepe sa rada.

-O, Doamne! Daca as primii cate un banut de cate ori am raspuns la intrebarea asta, as fi bogata si fara banii tatei! spune si rade iar. Pai, eu nu prea cred ca sunt fiica lui Fabritio Marino, urasc lucrurile ilegale, nedreptatea si marsavia. Se pare ca aceste trasaturi le-am mostenit de la bunica mea, am ajuns sa studiez dreptul pentru ca imi place si pentru ca am vrut sa scap de toata presiunea mafiei. spune aceasta uitandu-se inca la cer.

-Sigur nu esti o, Marino! spun eu.

-Partea mea rea te contrazice! spune ea. Acum eu! Ce te face sa te simti viu? ma intreaba ea.

-Tot ce este legat de adrenalina si pericol! spun eu. Dar pe tine? Ce te face sa te simti vie?

-Viteza! Este singurul lucru care imi dovedeste mie insumi ca traiesc! spune ea.

-Esti ciudata! constat eu.

-Asa este! spune si rade. Care este pasiunea ta?

-Masinile! Am o colectie intreaga, de tot felul, noi, vechi, de epoca, tot felul! spun eu .

-Interesant! spune ea. Iubesc masinile rapide, bijuteria mea zace cred ca intr-un cimitir de masini acum, dupa accident. spune ea.

-O sa ma revansez! spun eu. Care este cea mai mare teama a ta? o intreb eu.

-Singuratatea? Este cea mai cruda pedeapsa! spune ea. A ta?

-Sa dezamagesc! spun eu, iar ea se ridica in fund si eu fac la fel.

-Dezamagirea! Fiecare om face greseli, dezamagirea este doar sentimentul de dupa ce faci gresala. E normal! spune ea si isi scapa un cascat.

-Hai la somn! spun eu si ea se ridica si coboara pe balconul ei, eu urmand-o.

Ea se pune in pat si eu ma pun langa ea. Nu spune nimic, nu riposteaza sau opune. Ea doar se aseaza la pieptul meu si eu o imbratisez. Adormim asa, de parca am fi un cuplu ce se iubesc.