Inside and Out

Capitolul 1

Stii cum se spune "spune-mi ce prieteni ai,ca sa iti spun cine esti".Pai nu prea cine sunt,nu prea mai stiu.E perioada aia din viata fiecaruia in care nu stii in ce parte sa te indrepti si nu stii ce ar fi mai bine sa faci si pe cine sa multumesti.Consideram intoteauna un pic prea naive filmele alea cu adolescenti americani tormentati de alegerea unui liceu sau al unei universitati,acum tot ce pot sa spun e cum naiba au reusit sa se decida pana la urma?Ar trebui sa am momentul ala de "BING" in care am o revelatie si Sfanta Fecioara vine si imi spune ce ar trebui sa fac ca sa iasa totul ok?Sa fi adult e destul de infricosator.Nu e nici o scoala din lume care te invata cum sa faci asta si bacul e oricum ca o flecusteata pe langa ce simti după.Trist,nu?Da ma rog,poate e oboseala din mine care vorbeste.Trei ore de somn,un drum lung cu trenul,caldura si foamea nu ajuta.

Well o sa încep cu începutul.

Numele meu eu A,si sunt personajul principal in povestea asta.Sunt o adolescenta normala,zic eu (Varămea "E" tinde să ma contrazică:"Voi astia de la arte sunteti mai anormali.").Am doi parinţi,(caracteristică comună cu restul de 7 miliarde de locuitori ai Terrei) două surori vitrege si două animale de companie,un motan  si o catelusa,Tom si Jerry (ironic,nu?).Recent m-am intors de la verisoara mea care sta in alt oras,nu foarte aproape.Imi face placere sa merg acolo pentru ca imi aminteste de cum eram cand eram copil.Diferita de acum,cel putin in aparenta.Eram genul ala de copil fara inhibitii,foarte prietenos,care avea julituri noi tot timpul(am aflat asta de curand).Acum sunt...oarecum la fel,numai ca pe interior.Nu imi mai manifest sentimetele.Nu stiu cum s-a ajuns la asta, dar ma gandeam ca o sa realizez pe parcurs ce scriu "chestia" asta.

Tot timpul am fost apropiata de E,am crescut împreuna,dar ne vedeam destul de rar,până acum 5 sau 6 ani.Intr-una din veri E trebuia să ramană la ţara(undeva în apropiere de orasul ei) si pentru că nu voia să rămână singură(doar cu bunica),parintii nostri au aranjat să mă trimită si pe mine acolo,sa ne petrecem vreo două saptamani impreună.De atunci a devenit un fel de traditie intre noi sa ne vizităm în vacanţă,pentru ca in restul timpului nu putem sa ne întâlnim.Asa ca acum tocmai m-am intors din vizita anuală,de la E.

Inca tin minte lucruri din prima vacanta petrecuta cu ea la tara.Cred ca aveam in jur de 12-13 ani.In spatele curtii undeva dupa cotetul de gaini era o poarta lata si verde care ducea spre vie,iar in mijlocul viei traia de cel putin un secol,un nuc urias.La umbra lui deasa nu mai simteai caldura,simteai doar liniste.Dar nu asta ne interesa pe noi atunci.

Nu tin minte exact ce cautam noi in vie atunci.Poate struguri?Dar de prin varful nucului s-a auzit un croncanit sumbru si morbid.Primul gand care mi-a venit atunci in minte era ca cioara aia nebuna si sinistra avea sa ne ciuguleasca sau cine stie ce sa ne faca.Frica irationala,realizez acum,dar am de gand sa fiu indulgenta cu eu cea mica.Am paralizat pur si simplu fara sa scot un sunet,asteptand un al doilea croncanit.In acelasi timp mi-am intors privirea spre E care se holba si ea la mine si am rupt-o amandoua aproape imediat la fuga spre casa,fara sa apucam sa ne uitam inapoi.Cand am ajuns dupa poarta mare si verde ne-a pufnit rasul,realizam inca de atunci ce irational am reactionat.

Dar cateodata e placut sa fim irationali.Adrenalina e placuta.