Gustul Răzbunări

GUSTUL RĂZBUNĂRII

Adrian Valmont nu a învățat niciodată să își dorească puțin.

S-a născut într-o lume în care banii nu deschideau doar uși, ci construiau clădirile din spatele lor, într-o familie al cărei nume cântărea suficient de greu încât oamenii să zâmbească înainte ca el să apuce să se prezinte și să uite aproape orice greșeală în clipa în care înțelegeau cine se afla în fața lor, iar la douăzeci și opt de ani Adrian trăia exact așa cum fusese învățat că poate trăi un Valmont: fără limite, fără explicații și, mai ales, fără să își ceară vreodată scuze pentru excesele lui.

Yachturi, mașini imposibil de scumpe, petreceri care începeau după miezul nopții și se terminau când restul orașului pleca la serviciu, alcool turnat în pahare fără să se întrebe nimeni cât costase sticla, femei superbe, prieteni suficient de numeroși încât Adrian să nu rămână niciodată singur și suficient de superficiali încât el să nu fie obligat să se întrebe câți dintre ei ar mai rămâne dacă numele Valmont ar dispărea într-o dimineață.

Nu îl interesa.

Sau cel puțin așa îi plăcea să creadă.

Adrian nu promitea iubire, nu se prefăcea că își dorește relații și nu încerca să devină omul bun pe care ceilalți ar fi vrut să îl vadă ascuns undeva sub zâmbetul lui obraznic, pentru că viața îi demonstrase prea devreme că oamenii veneau mai ușor atunci când aveai ceva de oferit și plecau la fel de ușor când jocul înceta să îi mai distreze.

Așa că transformase totul într-un joc înainte ca altcineva să poată face asta cu el.

Până când o alegere făcută din orgoliu, inconștiență și acea nepăsare care îl făcea atât de fascinant și atât de periculos lasă în urma lui consecințe pe care Adrian preferă să nu le privească prea atent.

Anii trec, petrecerile continuă, iar Los Angelesul pare dispus să îl ierte la nesfârșit pe băiatul frumos al familiei Valmont.

Apoi apare Leonardo Moretti.

Leo este tot ceea ce lumea lui Adrian nu este.

Nu pare impresionat de bani, nu aleargă după invitații, nu îl privește ca pe un trofeu și nu îi oferă acea admirație instantanee cu care Adrian s-a obișnuit de când era suficient de mare încât să înțeleagă ce poate face un nume celebru.

Este calm acolo unde Adrian este impulsiv, greu de citit acolo unde Adrian își transformă fiecare emoție într-o glumă și suficient de sigur pe el încât să îl privească pe Adrian Valmont fără să pară nici intimidat, nici fascinat.

Pentru prima dată după foarte mult timp, Adrian găsește un om care nu pare să vrea nimic de la el.

Și tocmai asta îl face imposibil de ignorat.

Curiozitatea devine interes, interesul începe să semene periculos de mult cu nevoia de a-l avea aproape, iar lumea în care Adrian se simțise întotdeauna stăpân începe să își schimbe încet contururile, pentru că petrecerile nu mai sunt la fel de interesante atunci când Leo nu este acolo, diminețile devin prea liniștite, iar oamenii care altădată îi umpleau casa încep să pară doar zgomot.

Adrian Valmont, bărbatul care nu a urmărit niciodată pe nimeni, începe să caute.

Bărbatul care nu a cerut niciodată să fie ales începe să își dorească exact asta.

Iar cel care a tratat sentimentele altora ca pe niște lucruri fragile pe care nu era obligat să le păstreze ajunge, fără să își dea seama, să pună ceva mult mai periculos decât reputația sau averea familiei sale în mâinile unui om despre care, de fapt, nu știe aproape nimic.

Pentru că Leo nu a intrat întâmplător în viața lui.

Există lucruri pe care Adrian nu le cunoaște, tăceri pe care nu știe să le interpreteze și un trecut care nu a dispărut doar pentru că el a ales să nu se mai uite înapoi.

Iar uneori cea mai periculoasă răzbunare nu începe cu ură.

Începe cu apropiere.

Cu încredere.

Cu senzația că, pentru prima dată în viață, cineva te vede exact așa cum ești.

„Gustul Răzbunării" este o poveste BL 18+ despre exces și consecințe, despre doi bărbați care intră unul în viața celuilalt cu motive foarte diferite, despre limitele dintre pedeapsă și cruzime și despre momentul în care un joc construit pentru a distruge pe cineva începe să schimbe chiar omul care l-a început.

Pentru că Adrian Valmont a crezut întotdeauna că orice lucru pierdut poate fi înlocuit.

Urmează să descopere că există oameni care, odată pierduți, lasă în urmă un gol pe care nici toți banii familiei Valmont nu îl pot umple.

Adrian Valmont

Leonardo Moreti

Isabela Moreti