Stația de autobuz era neobișnuit de goală.Nu eram obișnuită cu lipsa zumzetului,de tramvai,de oameni.Zumzet,ce cuvânt amuzant.De parcă-s două silabe ce s-au luat de mână să prindă liniștea.
Sunt nebună,nu-i așa? Vorbesc despre zumzet,silabe și tramvaie de parc-ar fi cele mai interesante lucruri din ziua asta.Și poate că sunt,sau poate mă prefac suficient de mult incat sa cred ca ,daca ma uit suficient de mult in gol ,n-o să mă mai simt așa.
Vorbind de liniște,si statii de autobuz,mă-ntreb ce mai fac oamenii pe care i-am tot văzut ,de-a lungul anilor pe-aceleasi rute.Mai circula si cu alte autobuze acum?Au schimbat orasul,tara,universul?Multe intrebari si tot atat de multe momente in care ma simt din ce in ce mai stupida.
Si daca as fi un personaj dintr-un serial ,as fi cea mai impiedicata,dezordonata si verbal vulgara persoana. Si m-as impiedica si de propriile-mi picioare (lucru care s-a mai intamplat) .Si mi-as dori sa fiu nonsalanta,si sa nu ma fac de râs dar oare as fi fericita?
Ceea ce-mi doresc e cu adevarat ceea ce mi-ar face bine? Uite,spre exemplu,cand eram mica voiam să fiu dansatoare,coregrafă. Apoi pictoriță,cântăreață.Si apoi am vrut sa fiu chirurg,iar acum scriu poezii de pe-un telefon pe care l-am scapat recent in sala de curs. Daca as fi un telefon,cred ca as fi lichidul din display.
Stii cand apesi cu mana pe ecranul unui laptop si se vede o urma ? Cred ca urma aia sunt eu .Sau as putea fi.
Venind vorba de urme,nu mai stiu cand a fost ultima data de am mers cu picioarele goale pe iarbă. As vrea sa merg in poiană si sa simt firele cum imi gadila talpile. Si sa alerg ,sa culeg flori ,sa fac poze multe si sa ma frustrez ca lumina soarelui nu se vede la fel de bine capturata.
Si poate nici n-ar trebui sa fie .
-din jurnal
