Întâlnire cu duşmanul(Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul II)

Capitolul 66: În inima haitei

Își plimbă ochii peste cei din fața ei și se încruntă la vederea hainelor de pe cei doi vârcolaci. Plecaseră amândoi transformați și fără nici un veșmânt. De unde căpătaseră hainele?

Fusese și ea împinsă cu brutalitate spre cei din grupul ei și forțată să se așeze în genunchi. Făcuse în tocmai cum i se impuse și privi lângă cel care se așezase lângă ea stând în picioare. Alexei nu părea că își dorește să o părăsească iar ea se întrebă ce tratament odios avea să primească. Fiecare dintre cei opt de lângă ea aveau câte doi paznici vârcolaci. Câte unul între fiecare dintre ei și unul la margine.

- Cum ați fost capturați? se auzi vocea lui Camy.

Benjamin era chiar lângă iar ea nu se putuse abține să nu întrebe.

Vârcolacul din spatele ei o lovise cu putere în spate iar ea icni. Se prăbuşi pe pământ cu capul înainte din cauza loviturii. Ben mârâi spre atacatorul soției sale și primi și el o lovitură asemănătoare cu ceea ce pățise soția lui. Mârâi și mai tare.

- Ușor, ușor, se auzi o voce de bărbat. Nu trebuie să fim violenți.

De undeva din spatele lor se ivi o nouă siluetă. Bărbatul era același pe care Alice îl văzuse în fața copacului imens din pădure. Arden cu același chip plin de ură și ingeniozitate dar mai ales cu privirea înfometată de putere. Christopher mârâi amenințător spre el dar fusese și el lovit.

- Dă-le drumul! vorbi el către alpha-ul său. Dă-le drumul.

Arden îi râse în față. Era îmbrăcat într-un tricou negru și blugi de aceeași culoare.

- De ce aș face-o când îl am în genunchi în fața mea pe însuși Benjamin Clark și familia lui mult iubită? De ce i-aș da drumul?

- Pentru că mă ai pe mine, vorbi Christopher. Mă ai pe mine.

Arden râse cu poftă.

- Ce te face să crezi că valorezi mai mult decât restul adunați la un loc?

Christopher părea gata să se ridice din genunchi și să se ducă spre Arden. Fusese lovit şi readus la aceaşi postură. Păru să ignore lovitura şi continuă. Se târî spre el în genunchi în timp ce vorbi plin de speranță.

- Am să îți fiu sclav, câinele tău credincios, orice vrei tu doar dă-le drumul, ceru el.

Arden râse.

- Am destui sclavi și câini credincioși! îi vorbi cu ură. Și chiar dacă ți-aș accepta oferta nu i-ai putea salva pe toți.

- Atunci las-o pe Alice să plece, ceru el.

Arden se oprise din râs și dădea semne că îl ascultă pe deplin.

- Tu o lași pe Alice să plece iar eu fac tot ceea ce vrei tu.

- Nu! se auzi strigătul Aliciei.

Știa foarte bine ce se putea întâmpla dacă iubitul ei ajungea sclavul lui Arden. Putea fi torturat și chinuit sau chiar ucis iar ea nu își dorea o asemenea soartă pentru el. Nu merita ca el să treacă prin asemenea chinuri ca ea să trăiască. Nu putea trăii cu gândul că el fusese ucis ca ea să trăiască.

- S-a făcut? întrebă Christopher plin de speranță. Accepți?

Ochii lui verzi implorau plini de speranță. Își dorea tot ceea ce este mai bun pentru iubita lui iar dacă trebuia să îi plătească ei libertatea cu propria sa viață era mai mult decât pregătit să o facă. Era gata să facă orice era necesar ca să o știe în siguranță. Nu conta că în spatele lui Alice se zbătea și încerca să îl oprească, nu conta că trebuia să chinuie până avea să moară atâta timp cât avea ca ea să fie liberă să plece.