M-am ridicat din pat pentru ceea ce părea a doua oară pe ziua de azi. Afară se întunecase de-a binelea, așa ca am presupus ca e vreo 9 sau 10 seara. M-am îmbrăcat repede cu o rochie violet, lăsându-mi și de data asta balerinii în dulap și am pornit hotărâtă spre camera donatoarei lui Blake. După sirul lung de trepte de piatra am ajuns în fata unei usite și am bătut. Ușa se deschise și din ea ieși o fata cam de vârsta mea, blonda cu ochi albastrii.
-O buna! Tu trebuie sa fi cea care a dat buzna ieri în camera mea. Chiar așa, ce a fost în capul tău?! Putea sa te omoare... offf... mi-ai fi rămas pe conștiința...
-Îmi pare rău... eu căutăm doar bucătăria... n-am mai mâncat de zile întregi...
-Oh biata de tine... intra!
Camera era una micuța, dar totuși foarte frumos mobilata. În mijloc se afla un pat cu așternuturi violet, iar pe el un fel de jurnal ce-mi atrase atenția.
-Ce e ăsta? Un fel de jurnal?
-Chiar este un jurnal. Viața mea a devenit atât de palpitantă, încât am început s-o scriu. Sa am ce le povesti prietenelor când mă voi întoarce! Știi tu... Dacă mă mai întorc.
Fata începu sa plângă, iar eu m-am dus s-o strâng în brațe.
-Nu te teme... totul o sa fie în regula...
-Dar tu nu-l cunoști pe Blake așa Cum îl cunosc eu...
-Cum v-ati cunoscut..?
Fata se așeza pe pat, făcându - mi semn sa îi urmez exemplul.
-Pai e o întreagă poveste... Vezi tu, a apărut intr-o zi la liceul unde învățam eu... Am știut de la început ca e ceva ciudat cu el, așa ca am început sa-l urmăresc. Toate indicile duceau la o creatura a nopții numita: vampir. Ajunsesem sa fiu obsedată de el și de ce descoperisem, așa ca am continuat sa-l urmăresc, pana intr-o zi când m-a prins... cred ca a fost cam acum doi sau trei ani. Mă rog, asta nu contează. Deci da, ne-am apropiat din ce în ce mai mult, pana când am devenit iubit și iubita. Eu îl lăsăm să se hrănească din mine, iar el îmi dăruia toată dragostea sa... Ne iubeam amândoi foarte mult și totul a mers perfect pana când intr-o zi mi-a spus ca trebuie sa plece... I-am spus ca nu pot trai fără el, așa ca m-a luat și pe mine. S-a schimbat mult de atunci , lăsând demonul sau interior sa-i întunece mintea... Totusi eu încă îl iubesc ai îl voi iubi mereu, chiar dacă poate am sa mor de mana lui. Nu îl pot părăsi...
-Înțeleg acum... Îmi pare foarte rău...
-Și mie... O sa-mi lipsească acel Blake de care m-am îndrăgostit prima și prima data...
Zâmbi trist, lăsând o lacrima sa se prelinga pe obrajii săi palizi. O șterse repede și își drese glasul.
-Bănuiesc ca ești lihnita. Cred ca mai am niște fursecuri furate de la bucătărie.
-Furate??
-Da... Nu e permis sa cobori la bucătărie fără acordul vampirului căruia îi ești donatoare. Blah, blah... n-am ținut niciodată cont de asta.
-Doamne... deci noi depindem de ei huh?
-Dap... Biata Liza a murit de foame...
-Cine e Liza?
-Mai de graba cine a fost... O donatoare... a lui Blane... Asta s-a întâmplat cu mult înainte, dar încă se mai vorbește despre asta...
Am încremenit.
-A lui Blane?! Ești sigura..?
-Foarte. Se zice ca s-a răstit la el odată, iar asta l-a cam enervat pe prințul vampir. A închis-o im camera ei, unde a lasat-o zile întregi fără apa și mâncare, pana si-a dat duhul... Da... trista poveste și nu e singura de genul din sumbrul trecut al vampirul.
-Mai sunt și altele??
-O mulțime , draga mea... Eu zic sa-ti păzești spatele...
Am înghițit în sec, teama citindu-mi-se în ochi. Văzând ca nu mă simt bine vorbind despre asta, schimba repede subiectul.
-Mai bine as căuta fursecurile alea... Și apropo, care-i povestea ta?
-Ce vrei sa spui?
-Povestea ta și a lui Blane desigur.
-Oh... asta...
Am început sa-i povestesc totul, uimirea citindu-i-se pe chip.
-Intersant... și ce e atât de special la tine?
-Nici eu nu știu... El zice ca as fi într-un fel diferita... la ce se referă, n-am nicio idee...
-Hmm... Oi fi vreun soi de vrăjitoare.
-Vrăjitoare!? Eu? Imposibil..!
-Nu chiar... se înțeleg cel mai bine cu vampirii...
-Nah... n-are cum... ar fi prea tare...
-Cum spui tu... Uite c-am găsit niște fursecuri!
Le-am înfulecat în mai puțin de un minut pe toate.
-Sfinte Sisoe! De când n-ai mai mâncat mai omule..!?
-Nici nu mai știu... Apropo, foarte bune fursecuri.
-Hmm... da, pai va trebui sa te învăț sa furi... altfel vei sfârși ca Liza.
