Pixel Stars

Capitolul 1

În sfârșit reușisem.
Liceul "Clara Mardache" nu mai văzuse așa ceva. Profa de biologie mă lăsase să merg la baie, bineînțeles, ca să-mi termin tema la română pe fugă. De scris poezii și basme nu mai vorbesc. Chiar și agenda asta nu cred că o s-o termin vreodată. Școala e o cruciadă între vise și nevoi. Evident că nu aș vrea eu să știu partea întreagă sau partea fracționară a lui 4,(56783) sau ce conține nervul. Dar, de, ţine de cultura generală a tuturor.
În cel mai serios mod, sistemul de învățământ românesc nu este strălucit și domnișoara Marinescu de la meditații mă susține. În plus, anumiţi profesori, câteodată, prea te bagă cu nasul în cartea materiei predată de ei. Elevii au nevoie de libertate. Imaginaţi-vă cum ar fi ca noi, elevii, să avem posibilitatea să ne alegem materiile care după părerea noastră chiar ne vor folosi cândva.
În plus, pe măsură ce anii se scurg, parcă timpul scade. Parcă ieri mă ascundeam printre rafturile bibliotecii cu Ana, citind cărțile noastre preferate, sau imi făceam temele pe stânca de lângă fântâna bunicii de prin Buzău. Nu sunt pregătit să fac faţă vieții. Vreau să fiu din nou a doua să mă bucur de micile serbări, de primul telefon... Timpul trece prea repede... Prea repede...

Și, cum mă "auăleam" eu stând ghemuit în pat în cele 13 grade cu geamul deschis, mama își făcu apariția de nicăieri pe ușa mea scârţâietoare, spunând pe un ton calm, fără nicio grijă:
-Ai să răcești.
"Și-a întors mantia" și a plecat silenţios din dormitorul meu.
Cum decurgeau zilele din viața mea?
Simplitate şi plictiseală.

Mă plictiseam de viața mea proprie.
De dimineață pierdeam jumătate de oră ca să găsesc periuţa de dinţi ascunsă de Pufi deoarece nimeni din familie nu se îndura să o caute. Mă spălam, mâncam făceam teme/admiram ~de-odată~ interesantul câmp de pe geam, mâncam şi mergeam la școală. Seara mergeam la înot la Bazinul Olimpic şi veneam acasă rupt de oboseală, pe undeva prin Otopeni.
În weekend ieșeam cu Andrei și Luca, prietenii mei rockeri, stăteam în spatele blocului și chemam toată școala, apoi făceam diferite prostii pe acolo, dădeam foc la petarde și așa mai departe. Să plec din cartier era rar întâlnit, toate amintirile mele din a 7-a sunt în spatele blocului ăluia. De obicei, când plecam la mare sau la munte, mergeam cu un prieten de familie, Sergiu, genul de tip care face glume la care doar el râde, ascultă muzică proastă de care n-a auzit nimeni. Dar, hei, părinții mă obligau să fiu prietenos cu el și să ignor tâmpeniile enervante pe care le făcea (mă străduiam). O amintire amuzantă e de când am avut o pierdere de memorie temporară, iar Sergiu a venit la spital cu glumele lui din Abecedar, iar eu, "necunoscându-l", i-am spus, <Dacă toate caprele ar fi ca tine, ar paște pe asfalt...>, iar el bineînțeles, a plecat plângând de la spital.
Cu Andrei și cu Luca mă cunoscusem de la grădiniță, crescusem împreună, mi-au fost ca niște frați, dacă unul nu putea ieșea, ceilalți doi nu ieșeau, toate amintirile tari le am cu acești doi prieteni dragi pe care cred că îi voi păstra pentru mult timp. Era să cad de pe bloc și toată susținerea ar fi fost într-o pungă de Mega, eram aproape să dorm afară pentru faptul că l-am ajutat pe Andrei cu ce nu trebuia, cu ei am făcut cele mai tâmpite lucruri; voi avea ce să le povestesc nepoților.
Luca avea o iubită și prin iarnă împlinise un an de când era cu ea. Se iubeau mult de tot și părea că nimic nu putea să îi despartă. Lui Andrei nu i-a plăcut nimeni în viața lui, deci prin urmare, nici first kiss-ul nu-l avusese. Iar eu... nu departe de Andrei.