Un inel nu înseamnă iubire?

✨EPILOG✨

Anii trecuseră într-o clipire, iar în curtea largă a vilei, sub umbra unui vișin înflorit, Alexandru și Amelia stăteau pe o bancă din lemn, privind cu un zâmbet liniștit cum Eros și Kira se jucau pe iarbă.

Eros, la doar 7 ani, părea deja un mic bărbat în devenire — cu o privire pătrunzătoare, mers hotărât și acea siguranță de sine pe care numai Alexandru o putea transmite. Avea același zâmbet ușor ironic, aceeași sprânceană ridicată când nu era de acord cu ceva și acea atitudine protectoare ce ieșea la iveală mai ales în preajma surorii lui mai mici.

Kira, în schimb, era ca o păpușă vie. Avea părul lung, negru ca tăciunele și ochii mari, verzi — exact ca ai Ameliei. Purta o rochiță roz și alerga desculță prin grădină, în timp ce Eros o urmărea atent, de parcă orice pietricică de pe drum i-ar fi putut pune în pericol regina.

Alexandru (cu o voce caldă, privind spre Amelia):
— Spune-mi sincer… cum e posibil să semene așa de mult cu mine și totuși, să-mi topească inima doar când se uită ca tine?

Amelia (râzând ușor, rezemată de umărul lui):
— Genetica și dragostea. I-ai cucerit dinainte să se nască.

Alexandru (mândru, dar cu ochii ușor umezi):
— Eros deja mă întreabă despre arme. Despre afaceri. Despre „cum se face dreptatea”.

Amelia (cu un aer serios, dar jucăuș):
— Îi dai o sabie de lemn, Alexandru, nu cheia seifului.

Alexandru (râzând):
— Sabie are. Și o folosește doar dacă cineva se apropie prea tare de Kira. Ai văzut cum a sărit pe băiețelul vecinului când a tras-o de codiță?

Amelia:
— Nu mai zic nimic… numai de la nume era clar că Eros o să iubească cu pasiune și o să protejeze ca un războinic.

Alexandru:
— Kira e regina lui. Și prințesa mea. Sincer, n-am crezut că voi fi omul care să stea liniștit pe o bancă și să se topească uitându-se la copii. Dar uite-mă aici.

Amelia (luându-l de mână, privindu-l cu drag):
— Nu te-ai schimbat, Alex. Doar ai învățat să iubești… altfel.

Alexandru (zâmbind larg, privind spre copii):
— Iar ei m-au învățat că războaiele adevărate nu sunt pe străzi. Sunt aici. Să-i ții pe cei pe care-i iubești aproape. Să-i faci să se simtă în siguranță. Asta e lupta vieții mele acum.

Eros (strigând de pe gazon):
— Tati! Mami! Veniți! Kira vrea să vă arate cum dansează baletul de prințesă!

Alexandru (ridicându-se, râzând):
— Hai, iubito. Mergem să asistăm la primul spectacol regal din grădina noastră.

Amelia (ridicându-se și ea):
— Da… regatul nostru e complet.
~~~~~~~~
Aici se încheie încă o poveste.
Va mulțumesc că mi-ați fost alături și pt toată susținerea.
Momentan sunt in pană de idei și chiar nu știu ce să mai scriu.
Am avut la un moment dat in aceasta carte un moment când m-am blocat și mă gândeam să o abandonez,insa cineva m-a încurajat facandu-ma sa o continui.
VA ROG DACA AVETI IDEI SA IMI LASATI CÂTEVA!
💗💗💗💗💗💗💗💗💗💗💗💗💗