Întâlnire cu duşmanul(Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul II)

Capitolul 40: Dezvăluiri şocante (partea III)

- Nu poţi să găseşti nici o urmă, termină el în locul ei.

Alice îşi ridică privirea spre el iar el citi curiozitatea imensă din spatele lor. Vechea conversaţie dintre privirile lor se reluase iar cele două perechi de ochii îşi comunicau zeci de vorbe care nu erau nevoite sa fie rostite.

- Sunt un varcolac..., începu el incet.

- Ştiu că eşti unul şi chiar nu mă deranjează dar vreau să ştiu ce s-a întâmplat cu rănile tale.

Inima lui făcu un tresalt de bucurie auzindu-i vorbele sincere. Zâmbi şi cu greu se abţinu să nu o sufoce cu un sărut spontan. Vedea că nu este înca pregătita, ştia că înca mai are întrebări şi îi respecta dorinţa. Nu o sărută dar în schimb îi luase mâinile şi le sărută pe fiecare dintre ele în parte.

- Mă vindec repede.

Vocea lui îi exprima fiecare dram de bucurie şi încredere pe care îl simţi si zâmbi bucuros.

- Atât de repede? întrebă ea uimită atingându-i gâtul unde fusese una dintre acele răni mai puternice. Abia dacă au trecut câteva ore.

Ar fi dorit să îi spună că cel care îl atacase fusese un începator, un băiat sub paisprăzece ani care nu ştia cum să se lupte cu adevărat ca să provoace răni grave. Renunţase de îndata la propoziţia pe care şi-o construise în gând ca să nu îi readucă starea de vinovăţie. În schimb doar zâmbi.

- Nu a atacat punctele vitale, spuse el.

- A sărit la gât, îi aminti ea cu regret.

- A sărit dar nu a putut muşca. Era slăbit, unul dintre cei mai slabi din haită care abea dacă ştie ceva înafară de a se transforma.

Văzu pe chipul ei o umbră de tristeţe. Ea îşi aplecă privirea în jos dar el nu îşi dorea nimic altceva decât să o privească şi să o tot privească. Îi prinse bărbia cu blândeţe şi o făcuse să îl privească.

- Nu te învinovăţi, îi spuse el cât mai rugător posibil ca să poată să o "vrăjească". L-am auzit pe Arden spunându-şi că o să îl ucidă pentru că era prea slab.

Planul lui reuşise iar ea nu începuse să plângă dar în schimb o văzuse tristă.

- Cum poate fi aşa de crud? întreba ea.

Chris rase trist. Se duse la pat şi se aşezase iar Alice venise de îndata lângă el. Când o privi ochii ei îi spuseseră exact ceea ce îşi dorea să audă. Îl îndemnau să se întindă înapoi în pat, aşa cum fuseseră înainte de tentativa de sărut. Se întinse in pat iar ea venise de îndată lângă el. Întocmai ca data trecută ea îl îmbrăţisa şi îşi aseză capul pe pieptul lui dar privindu-l atentă. Aştepta raspunsul lui iar el se pregăti oftând puternic. Capul ei se ridicase uşor o dată cu cutia sa toracică şi coborâse în acelaşi timp.

- A fost nevoit să devină aşa... sau cel puţin eu cred asta, începuse el.

Făcuse o pauză şi îşi alese cuvintele. Nu îşi dorea să o sperie sau să o terifieze în ciuda faptului că era o poveste de acest gen.

- Acum cinsprăzece ani a fost ceea ce multi ar spune readucerea în present a unei legende străvechi despre vampiri şi vârcolaci.

Oservă interesul vădit pe care îl afişa Alice a lui si zâmbi.

- Cunoşti legenda? o întrebă.

- Nu.

Ridică o sprânceană iar ochii ei îi adresaseră întrebarea ce la câteva secunde avea să fie spusă în cuvinte.