Roommates [Harry Styles] |Tradusă|

//unu//

AMY

M-am trezit în timp ce soarele îmi lumina faţa. Am încercat să mă împotrivesc luminii şi mi-am deschis ochii. M-am ridicat din pat şi mi-am frecat ochii, apoi m-am dus la toaletă şi am început să mă pregătesc. M-am spălat pe dinţi şi pe faţă. Dar dintr-o dată, am auzit nişte sunete ciudate venind din bucătărie. Am ieşit din toaletă şi m-am îndreptat către sursa zgomotului.

Ce naiba a fost asta? M-am întrebat. Când am ajuns acolo am văzut o figură gătind şi purtând boxeri. Doar boxeri. Am regretat venirea în bucătărie. Doamne, am şi uitat că locuia aici, cu mine. N-ar putea măcar să poarte ceva?

"O Doamne, îmbracă-te cu ceva tipule!" am oftat în timp ce Harry s-a întors să mă vadă, dar mi-a zâmbit, lăsându-şi gropiţele la vedere. Îi plăcea să mă enerveze, şi asta mă deranja şi mai mult.

Ochii mei au coborât, lăsându-mă să mă uit la pieptul lui, tatuajele şi v-lineul său, fără să vreau, dar apoi m-am oprit, realizând că mă holbam. M-am uitat în sus înainte să mă prindă uitându-mă la el, dar era prea târziu. Deja observase.

"Îţi place ce vezi, Amy?" m-a întrebat rânjind.

"Nu."

"Când locuiam în vila mea, obişnuiam să mă trezesc doar în boxeri. Acum locuiesc aici şi încă este aceeaşi rutină." Am râs.

"În primul rând ai spus 'apartamentul tău vech-'"

"Vila mea veche," m-a corectat.

"Orice naiba a fost. Ce vreau eu să spun este că atunci erai singur şi acum locuieşti cu mine, deci ar trebui să respecţi asta."

"Oh, dar asta fac," m-a întrerupt din nou, făcându-mi cu ochiul. Harry cel enervant, ca de obicei.

"Nu mă mai întrerupe. De asemenea, nu faci orice vrei să faci pentru că şi eu locuiesc aici. Şi va trebui să impunem nişte reguli dacă vom locui în acelaşi apartament." M-am aşezat pe scaun.

"Nu acum, te rog!" a oftat. "În orice caz, hai să o luam de la început. Bună dimineaţa, baby." Voiam să îi plesnesc rânjetul de pe faţă. M-am uitat ameninţător la el, nu ar trebui să îmi spună baby, vreodată. De ce găseşte mereu un mod de a mă enerva?

"Nu. Îmi. Spune. Baby," i-am spus.

"Okay... Baby." Am oftat, făcându-l să râdă. A pus o farfurie în faţa mea pe masă, era plină de clătite cu nişte fructe şi miere pe ele. Iubeam clătitele, erau preferatele mele. Şi-a amintit. Am ridicat o sprânceană uitându-mă la el şi el mi-a zâmbit.

"Sunt pentru mine?" A dat din cap, aprobând. N-am mai spus nimic, de fapt încercam să nu-i zâmbesc. Îmi amintisem cum obişnuia să-mi gătească în trecut, dar mi-am ignorat gândurile şi am început să îmi mânânc micul dejun.

"Nu te voi întreba cum gătesc pentru că ştiu că e perfect. De fapt, amândoi ştim asta," Harry a glumit şi mi-a făcut cu ochiul. Avea dreptate, chiar gătea bine. Dar nu aveam de gând să îi spun asta.

"Nu e chiar atât de bun," am spus, dând din cap şi controlându-mi râsul. A zâmbit şi apoi a plecat, lăsându-mă cu micul meu dejun perfect. L-am văzut intrând în camera lui şi lăsând uşa deschisă.

Am început să mânânc cu poftă şi după câteva minute am auzit o chicoteală, mi-am întors capul şi l-am văzut pe Harry, purtând haine de data asta. O pereche de pantaloni scurţi negri şi un tricou alb. Chiar m-a ascultat, ceea ce era ciudat, el nu obişnuia să facă asta.

"Se pare că minţi mereu. Adică, de ce n-ai spus pur şi simplu că îţi place mâncarea? Nu trebuia să minţi, să ştii." Mi-am dat ochii peste cap. Nu voiam să creadă că îi eram datoare cu ceva. Dacă a crezut pentru o secundă că va primi o a doua şansă, ar fi trebuit să se oprească de la început.

"Amy?" M-am uitat în ochii lui.

"Da?"

"Eşti bine?" m-a întrebat, îngrijorat. Am dat din cap aprobator şi mi-am continuat micul dejun, ignorând situaţia şi gândurile mele. Asta era soluţia mea, fuga de problemele mele.

HARRY

Amy era atât de dificilă. Nu a fost aşa niciodată în trecut, dar o meritam. Eu eram motivul, eu am schimbat-o şi mă uram pentru asta. Dar nu aş urî-o niciodată, eram atât de egoist încât m-am întors pentru ea. Şi voiam ca noi amândoi să nu ne certăm. Voiam să fim fericiţi din nou, exact ca şi vechile noastre amintiri pe care obişnuiam să le împărţim.

Ca să o fac să creadă că m-am schimbat, trebuia să îi arăt asta, dar puteam să îmi dau seama că va fi greu. Voiam doar ca ea să se deschidă pentru mine. Voiam să scap de tensiunea dintre noi, aşa că o enervam zilnic şi plănuiam să continui să fac asta.

Dacă puteam să primesc o a doua şansă, aş face-o să se încreadă în mine din nou. N-aş mai pierde-o vreodată. Dar trebuia să încerc cât de mult puteam să sparg pereţii pe care i-a ridicat acum mult timp.

Aş încerca orice pentru Amy.

continuaţi să citiţi ca să aflaţi ce s-a întâmplat între ei ^^