Roommates [Harry Styles] |Tradusă|

//patru//

A M Y

Harry era atât de ameţitor. Am fost foarte surprinsă când l-am văzut după atât de mult timp.  A apărut de nicăieri,  nu ştiam dacă e un lucru bun sau rău. Pe cât de mult uram să recunosc, uneori nu îmi păsa că stau cu el pentru că mă făcea să uit de tot. Nu aveam de gând să mă întorc la el. Deşi ne certam şi tachinam mereu, era de fapt amuzant.

Viaţa mea era plictisitoare. Merg la cafenea, lucrez, vin acasă, mânânc, citesc, mă uit la TV apoi dorm. Repetam aceeaşi rutină din nou şi din nou, era atât de plictisitor. Dar cumva, începeam să mă obişnuiesc cu el. 

Tura mea aproape se termina. Lucram într-o cafenea micuţă, îmi plăcea să lucrez aici pentru că mă obişnuisem cu ea de asemenea. Îmi petreceam toată ziua aici şi adoram să lucrez.

"Pardon." Am auzit o voce britanică puternică şi ştiam a cui era. M-am uitat în sus şi ochii mei s-au mărit. Îţi baţi joc de mine. Ăsta a fost primul gând ce mi-a trecut prin minte când l-am văzut pe Harry. Arăta la fel de surprins ca mine. Arăta de parcă nu ştia că lucrez aici. 

"Ce faci aici?" l-am întrebat calm, nu voiam să atrag atenţie şi să îmi pierd slujba.

"Am venit să beau cafea," a spus, zâmbind. "Lucrezi aici?"

"Da, lucrez aici."

"Frumos! Mereu am vrut să lucrez într-o cafenea." A dat din umeri în timp ce eu am oftat.

"Ce ai dori să bei, Harry?" Nu a răspuns, dar mi-a rânjit. Mi-am arcuit sprâncenele, confuză. Am spus ceva greşit? "Um, ce?"

"Eu doar - iubesc atunci când îmi spui numele," a spus, făcându-mă să-mi dau ochii peste cap. Flirta foarte des, mereu spunea asta în trecut.

"Ce ar  fi să îmi spui comanda ta?"

"Ce ar fi să mergem acasă?"

"Ce ar fi să mă laşi să-mi fac treaba?" am spus încet, ca să auzim doar noi. Rânjea şi dădea din cap. Am oftat din nou, deja mă enerva.

"Nope. Te voi lăsa şi voi comanda dacă ne vom plimba după ce termini."

"Doar comandă, te rog."

"Am spus că voi comanda dacă-"

"Doamne, bine! Lasă-mă să lucrez!" am oftat. După ce m-am calmat, rânjetul lui tâmp era tot pe faţa sa. Era atât de amuzat, iar eu nu eram deloc.

"Cafea."

_____________

"Nu mi-ai mai spus că vrei să lucrezi într-o cafenea," am întrebat, rupând liniştea. Când mergeam în tăcere, mă gândeam.

Făceam oare din ţânţar armăsar? Îmi era coleg de cameră, nimic mai mult sau mai puţin. Obişnuia să fie ceva mai mult, dar asta e istorie. Ar trebui să trec peste fără să-mi irosesc timpul urându-l sau gândindu-mă la o revanşă. Nu aveam de gând să îi dau o a doua şansă sau ceva, dar am obosit de la atâtea certuri.

"Şi tu nu mi-ai spus că lucrezi acolo."

"Am început să lucrez acolo acum un an," i-am răspuns.

"Şi cum te simţi acum?" m-a întrebat, fiind serios. Ce a făcut în acea dimineaţă a fost drăguţ din partea lui. S-a purtat frumos cu mine şi m-a ajutat să îmi curăţ tăietura şi podeaua, când nu el cauzase asta. Era acelaşi Harry, păsându-i de alţii înaintea lui. Dar bănuiesc că nu a făcut asta ultima oară când ne-am văzut. 

"Sunt bine, şi mulţumesc că m-ai ajutat azi," i-am zâmbit.

"Nicio problemă, mă bucur că am ajutat."

"Mai cânţi?" mi-am amintit cum cântatul era pasiunea lui. Obişnuia să îmi cânte mie şi prietenilor lui, despre care vorbea.

"Îţi aminteşti?"

"Nu uit nimic. Cum îmi amintesc că îţi spuneam Hazza." S-a oprit din mers şi când am observat m-am întors către el. "Ce? De  ce te-ai oprit?"

"E doar ciudat," a râs. "Azi dimineaţă îmi urai tupeul şi acum eşti drăguţă cu mine. Oh, şi nu încerci să mă deranjezi?" a întrebat confuz.

"Eşti ciudat. Adică ori dacă mă comport drăguţ, ori dacă sunt rea, tot urăşti asta?"

"E doar un lucru ameţitor, Amy."

"Ce ar fi dacă - m-aş sătura să te urăsc. Dacă nu aş vrea să îmi irosesc timpul gândindu-mă şi urând. Ce ar fi dacă - aş trece peste." Avea o faţă neutră în timp ce îmi asculta fiecare cuvânt. "În plus, ştiu că urai când îţi spuneam Hazza, deci te deranjez." Harry a început  să râdă în timp ce eu am început să merg.

M-a urmărit. "Cred că începe să îmi placă."

"Huh?" m-am uitat la el, confuză. 

"Hazza. Îmi place acum!" a zâmbit. 

"Oh, chiar? Atunci trebuie să găsesc alt nume cu care să te enervez."

"Te provoc, dă-mi unul acum," a spus când am ajuns, şi a deschis uşa apartamentului nostru. După ce am intrat şi a închis uşa după noi, s-a întors să mă vadă. "Aştept."

"Harold." Avea o faţă goală. M-am abţinut din a râde. "Dap, asta e noua mea poreclă pentru tine."

"Te rog, nu-mi spune aşa niciodată."

"Fără promisiuni, Harold." Am început să merg către camera mea dar înainte să ajung m-a oprit, prinzându-mă de mână.

"Poţi să mă ierţi? Îmi pare tare rău." Nu am răspuns. M-am gândit la început. Să îi spun totul chiar dacă e răutăcios? Sau să îi dau un răspuns scurt.

Când m-am decis, am oftat şi mi-am tras mâna dintr-a lui. "Uite, ce ai făcut mi-a frânt inima, şi mi se frângea de fiecare dată când mă gândeam la asta. Pur şi simplu ai plecat şi ai terminat totul fără să îmi dai vreun motiv." Mi-am încrucişat mâinile peste piept.

"Am fost o iubită bună, te-am tratat bine. Am ignorat fiecare lucru care se spunea despre tine, dar ţie nu îţi păsa. Doar te-ai dat bătut!"

"Ştiu, dar-"

"Harry, încerc să trec peste acum. Ori care ar fi fost motivul, lasă-l să fie."

"Asta înseamnă că nu e nicio şansă?" Am luat o gură mare de aer. "Ai putea măcar să îmi dai o a doua şansă?"

"M-ai ajutat azi dimineaţă şi a fost foarte frumos din partea ta. Încerc să mă obişnuiesc cu faptul că eşti aici şi am putea să încercăm să fim prieteni."

A dat din cap, "Dar nu am fost niciodată prieteni."

"Atunci, ar trebui să fim colegi de cameră. Doar colegi de cameră."