El Diablo

Capitolul 1 - Asa am intrat

Mă cheamă Gabriel, dar nimeni nu-mi mai zice așa de ani buni.

Acum îmi zic El Diablo. Și nu pentru că aș fi avut diplomă - am abandonat școala înainte să învăț despre electroliți. Dar știam destule formule cât să creez substanțe care să facă creierul să danseze și inima să o ia razna.

Aveam 18 ani când am intrat.
Eram doar un puști din comuna Bello, Medellín. Tata fusese împușcat în fața magazinului pentru că nu a vrut să plătească „protección". Mama muncea la o fabrică de textile, 12 ore pe zi.

Eu? Eu vindeam țigări la colțul străzii și visam la o viață care să-mi dea fiori.

Într-o seară, am fost recrutat. Un bărbat în costum alb și cu pantofi scumpi s-a oprit lângă mine. Mi-a zis doar atât:

- ¿Sabes mezclar bien?
(Știi să amesteci bine?)

Am râs. Credeam că-i o glumă. N-a fost.

Două zile mai târziu eram într-un laborator de cocaină, la marginea junglei. Mirosul de eter și acid muriatic m-a lovit ca o palmă. M-au pus să spal frunze de coca și să le amestec cu kerosen. Apoi m-au învățat cum se separă alcaloizii.

> Cocaína base: C17H21NO4
Amfetamină: C9H13N
Ketamină: C13H16ClNO

Și multe alte otrăvuri care făceau oamenii să simtă că trăiesc, chiar dacă mureau pe dinăuntru.

Nopțile erau cele mai rele. Dormeam pe ciment. Dacă greșeam formula, riscam să explodez. Sau să fiu executat pentru pierdere de marfă.

Primul om pe care l-am văzut murind a fost Manuel, 16 ani. A greșit cantitatea de permanganat. A luat foc înainte să cadă. Nimeni n-a spus nimic.
Eu am tras adânc aer în piept și am continuat să amestec.

- Bien hecho, chico, mi-a zis șeful după prima livrare reușită.
(Bine făcut, băiete.)

Așa am intrat.

Și după ce ești înăuntru... nu mai ieși.
Nu trăiești. Supraviețuiești.

Dar știam un lucru: dacă tot eram în iad, aveam de gând să fiu diavolul.

---