Întâlnire cu duşmanul(Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul II)

Capitolul 31: Titlul proiectului

- Ce se întâmplă? întrebă ea în șoaptă privind cum o colegă din față se mută în penultima bancă.

- Noul profesor a scris pe panou că ne vrea pe toți în aceeași bancă cu persoana cu care vom face proiectul, îi explică Dylan.

În fața ei se așezase nimeni alta decât Aylin. Se întoarse pe scaun spre banca din spate și se încruntă la ei. Își plimbă privirea de la Dylan la ea și înapoi la Dylan ca mai apoi să i se adreseze doar lui.

- Ai picat în echipă cu asta? 

Pentru câteva secunde Alice se gândi cât de frumos i-ar sta cu un obraz roșu de la palma ei dreaptă sau cât de frumos i-ar sta fără un smoc de păr. Din cauza faptului că erau în școală iar ora era aproape de a începe nu putuse să se atingă deloc de ea ci doar să o privească cât mai urât cu putință. Încercase să fie cât mai violentă posibil iar efectul nu întârzâiase să apară. Aylin se distanță puțin de bancă lui Alice și se lăsase ușor în spate. Dădu peste un trup iar persoana aflată în cauză își drese vocea. Aylin își lăsă capul pe spate și privi chipul celui de care se lovise.

- Bună dimineața, iubire! îi vorbi ea zâmbitoare.

Din momentul în care Aylin își țuguie buzele Alice știuse ce avea să urmeze. Se prefăcu că are ceva de scotocit prin ghiozdan pentru a nu vedea cum Chris al ei se apleacă și o sărută pe rivala sa. Nu simți nici o lacrimă care încerca să iasă la suprafață, doar o strângere de inimă și o durere în piept. Renunțase să mai caute ceva prin ghiozdan de îndată ce Christopher nu o mai sărută și trecu de ea spre locul său din fața lui Dylan. 

De îndată ce Chris se așeză Dylan se întoarse spre el cu totul și îl măsură din priviri.

- Pe mine nu mă saluți, iubire? spuse el și își țuguie de asemenea buzele asemenea lui Aylin.

- Ba sigur că da! 

Răspunsul lui o șocă pe Alice care nu știa ce să facă sau să spună. Privi doar cum Chris își lipește pumnul de buzele lui Dylan fără a-l lovi. 

- Uite-ți salutul, "iubire", îi spuse el.

Dylan îi dădu pumnul la o parte de pe buzele lui și începuse să râdă. Chris făcuse și el la fel în timp ce Alice și Aylin îi priveau neînțelegând nimic. De îndată ce băieții încetaseră Aylin își îndreptă degetul mare spre Alice și vorbi cu cei doi băieți ca și cum ea nu ar fi fost acolo.

- Ce caută ciudata lângă noi? 

Alice deschise gura să îi spună că nu este ciudată când două voci masculine îi luaseră vorba pe dinainte.

- Nu e ciudată.

Alice se încruntă ușor spre cei doi prieteni care vorbiseră simultan în timp ce se bucura în interior. Dylan, cel care o ignorase până atunci și se comportase destul de grosolan de obicei cu cei din jur îi luase apărarea iar Chris, băiatul de care era îndrăgostită, făcuse același lucru. Zâmbi privindu-i în timp ce Aylin se crispă. 

- Ne-am așezat așa pentru că profesorul ne vrea pe echipe, explică Dylan.

- Ești sigur că nu vrea să își bată joc de tine? îi răspunse Aylin.

- Încetează!

Vocea puternică și dură care se auzi o făcuse pe Alice să se cutremure. Chiar dacă tonul nu fusese înalt și nu strigase duritatea o făcuse să se teamă chiar dacă vorbele nu îi erau adresate. Cel care vorbise fu Chris iar Aylin clipi surprinsă. Nimeni înafară de ei trei nu îl auziseră astfel încât reacția ei nu păruse prea ciudată pentru restul colegilor și pe nimeni nu îi interesa ceea ce se întâmplase.