Dansul umbrelor

CAPITOLUL 1

Când am intrat în acea cafenea micuță după ce mi-am închiriat studioul nou m-am lovit de un zid format din de-ce-uri.

Am privit chelnerița înainte să vină să îmi ia comanda de parcă mă uitam la o fantomă.

"De ce arăți așa mult ca ea?"

"De ce zâmbești de parcă ai fi indigo-ul de sub foaia pe care era scrisă povestea mea cu ea?"

"De ce când mergi, îți saltă pașii la fel ca ai ei?"

Începusem deja să mă încrunt vizibil. Încrețiturile de pe nasul meu erau evidente. Tot ce am putut face a fost să îmi îndrept privirea către meniu și să trag adânc aer în piept. Oricum deja știam ce comand având în vedere că noaptea asta ori pictez ori mă uit pe pereți încercând să îmi dau seama ce să pictez pentru concursul "Trasează-ți inima". Deja mi s-a luat de genul ăsta de tematică dar până și premiul al treilea sună tentant având în vedere sumele propuse ca recompense.

Bruneta cu pași săltăreți se apropiase de mine pe nesimțite și deja mă întreba dacă mi-a atras ceva din meniu atenția.

Rămân la decizia inițială dar măcar vreau ceva dulce să nu îmi stea inima în loc când dau pe gât probabil una dintre multele cafele pe care le voi mai bea azi.

-Un espresso dublu și o...

-Spuneți, abia ce am scos niște croissante și brioșe din cuptor!

Zâmbea politicoasă în timp ce șuvițele părului ei cafeniu îi încadrau fața pistruiată. În zadar încercase să îi acopere cu machiaj.

-Și o brioșă cu ciocolată.

-Bine, revin imediat!

Când am privit-o întorcându-se cu spatele nu știu de ce primul meu gând a reacționat mai lent decât mâna mea și chiar gura, dar am prins-o de încheietura mâinii stângi. După ce gândul a ajuns din urmă acțiunea i-am dat drumul jenată și am murmurat un "scuză-mă!" bâlbâit.

Nu am adăugat și partea:"Arăți cam ca o fantomă ce mă bântuie de vreo 3 ani și mi-a distrus sufletul, după care l-a mâncat și l-a regurgitat, metaforic vorbind."

Ce am scos totuși pe gură avea să mă uimească și pe mine câteva zile mai târziu când se afla în fața studioului meu cu un coșuleț cu brioșe așteptând să fie muza pentru lucrarea mea.

-Știi, sunt artistă. Deunăzi am închiriat un studio prin zonă și în momentul prezent trebuie să lucrez la o pictură importantă. Mi-ai atras atenția și am zis că deși e nepotrivit să te întreb așa brusc, poate ar trebui totuși. Ai dori să îmi fi model?

La momentul acela am aflat ceva nou despre oameni: urechile se pot înroși mai repede decât obrajii uneori.

-Păi... Nici măcar nu îți știu numele.

A spus râzând timidă.

-A, da, presupun că am uitat să mă prezint. Sunt Mercedes Dali. Nu te lăsa păcălită de numele meu totuși, nu sunt rudă cu stimabilul pictor.

Am râs și eu ușor încercând să sparg un pic zidul jenei care mă acaparase și pe mine.

-Carla Diaz.