Universitatea Oxtern, cea mai cunoscută facultate din întreaga lume, cunoscută și ca ,,universitatea bogaților''. Aici nu conta neapărat să înveți bine, să fii deșteptul clasei sau elevul model, aici banii își făceau de cap. Deși era un loc unde în mod normal s-ar intra pe baza efortului tău de studiu, dacă aveai bani mulți puteai face o înțelegere cu directorul și să înveți aici.
Alex Starlo era în anul 3 când a trebuit să se mute în alt oraș și, odată cu asta, să-și schimbe facultatea. Nu-i părea rău că se întâmplase asta, pentru el nimic nu s-ar schimba. Ar ajunge într-un oraș plin de oameni apoi la o universitate în care ar fi tratat ca un ciudat. Alex nu era genul care să interacționeze cu cineva, nu vorbea cu nimeni decât dacă era întrebat de un profesor sau de părinții săi, iar din cauza că era tăcut ceilalți îl găseau o țintă perfectă de umilit.
Azi era prima sa zi, de fapt a 3-a sau a 4-a primă zi când se ducea în mijlocul semestrului, iar Alex nu era deloc entuziasmat.
Holurile Universității Oxtern erau aglomerate, pline de studenți care discutau zgomotos, râdeau sau treceau pe lângă Alex fără să-i acorde măcar o privire. Tânărul își strânge rucsacul de pe umăr, mergând cu capul plecat printre ei. Nu avea chef să fie observat. Ar fi preferat să se evapore în mulțime, dar știa că asta era imposibil.
Clădirea era luxoasă, cu pereți albi imaculați, lustra din cristal și podele din marmură lucioasă. În jurul său se auzeau conversații despre cele mai noi gadgeturi, vacanțe extravagante sau haine de firmă. Alex își mușcă ușor obrazul pe interior, încercând să-și ascundă nesiguranța. „Așa arată lumea lor", gândi el. „Nu sunt parte din ea și nici nu vreau să fiu." Ajunsese la ușa biroului administrației, locul unde trebuia să-și ridice orarul și să primească instrucțiuni. Bătu încet și intră, salutând formal secretara, o femeie elegantă, îmbrăcată într-un costum impecabil.
— Ah, tu trebuie să fii Alex Starlo, spuse ea zâmbind protocolar. Am auzit despre transferul tău. Orarul tău e gata. Să știi că vei fi în clasa profesorului Dwight. Este unul dintre cei mai buni, dar foarte strict.
Alex încuviință din cap și mulțumi politicos înainte să ia hârtia cu detalii și să plece. Își dorea doar să ajungă în sala de clasă fără incidente.
Când deschise ușa clasei, toate privirile se întoarseră spre el. Unii dintre colegi șușoteau, alții chicoteau. Alex simți cum îi urcă un val de căldură pe gât și în obraji. Profesorul, un bărbat solid cu ochelari și o expresie severă, îi făcu semn să intre.
— Ești noul nostru student. Numele tău?
— Alex Starlo, răspunse la cu voce scăzută.
Profesorul îi indică un loc liber în ultima bancă. Alex porni spre acel colț, dar, în timp ce trece printre rânduri, o minge de hârtie îl lovi în umăr. Își înclină capul spre podea, ignorând râsetele slabe din jur. Se așeză pe scaun, lăsându-și rucsacul lângă el, când o voce veselă și ușor arogantă se auzi:
— Ei bine, uite ce avem aici. Un nou coleg.
Alex ridică privirea și îl văzu. Un băiat cu păr ciufulit, de culoare închisă, ochi verzi strălucitori și un zâmbet perfect. Stătea pe marginea băncii din fața lui, radiind un aer de încredere de sine și siguranță. Îl recunoscu imediat din zvonurile pe care le auzise la administrație: Jax, tipul popular.
— Sunt Jax. Sper că nu te sperie primirea noastră, spuse el cu o voce plină de umor.
Alex nu răspunse, preferând să evite orice confruntare, dar Jax părea să nu fie genul care să accepte tăcerea ca răspuns.
— Ești mereu așa tăcut, sau doar ai o zi proastă? întrebă Jax, ridicând o sprânceană.
Alex oftă. „De ce trebuie să-mi facă ziua și mai grea?" gândindu-se, încercând să pară indiferent.
— Doar mă concentrez, răspunse el sec.
Zâmbetul lui Jax deveni mai larg, iar în ochii lui se aprinse o sclipire jucăușă.
— Perfect. Tocmai ce mi-am găsit o nouă distracție.
Alex lăsă capul în jos, neștiind dacă să fie deranjat sau intrigat. De ce simțea că tipul acesta nu avea să-l lase în pace prea curând?
ESTÁS LEYENDO
Iubește sau uită (BoyXBoy)
Ficción GeneralAlex, un student în anul 3, este un exemplu pentru majoritatea. Jax, tipul popular, adorat atât de fete cât și de băieți. Ce se întâmplă atunci când cei doi se vor întâlni?
