Fetele Galloway

prolog

0 - „Un fel de prolog"

Mă uitam la ochii mei căprui, la sprâncele mele un pic prea stufoase și la părul meu șaten și ciufulit. Realizând că mă uitam deja de un sfert de oră la reflexia mea, parcă sperând să mă schimb în orice clipă precum un cameleon, am dat drumul robinetului cu apă rece. M-am spălat bine, simțindu-mă numaidecât înviorată deîndată ce apa a făcut contact cu pielea mea albă. După încă o jumătate de oră în care mi-am făcut toaleta de dimineață, am ieșit, dând de Jamie, frățiorul meu de opt ani.

- Cât timp îți ia să te speli pe față? mă întreabă el, dar nu mai așteaptă niciun răspuns și țâșnește pe ușa băii.

Am chicotit și am pornit spre bucătărie.

- Connie începe liceul azi, Jamie. Merită cinci minute în plus în baie, nu-i așa? mi-a luat mama apărarea, trecând chiar în acel moment pe lângă baie cu o tavă de fursecuri.

- Dar unii au nevoi mai urgente decât rimel și fond de ten.

Am mers spre bucătărie râzând alături de mama. Bucătăria noastră avea o fereastră dublă pe peretele de la răsărit, în stânga se afla o masă și un frigider, în dreapta mai era o ușă care ducea spre holul de unde veneam eu și mama, iar în colțul opus mesei se afla un televizor destul de mic care era mai mereu pornit pe știri, deoarece mamei îi place să fie la curent cu toate. În acea dimineață tata era pe un scăunel la masă, uitându-se la televizor absorbit.

Când am intrat, mirosul de fursecuri a devenit și mai puternic decât aroma slabă care venea din tava pe care o căra mama. Dacă era să fac un top cu mirosurile mele favorite, acesta ar fi de departe pe primul loc. Deîndată ce am simțit aroma,  în mintea mea s-a produs un declic si brusc mi se făcuse foarte foame.

- Iată bobocelul, a spus tata, referindu-se la mine.

Am fost luată în brațe, apoi mama a așezat tava cu fursecuri pe masă aproape de noi și ne-am servit toți cu plăcere. Adoram diminețile astea în familie și îmi vor lipsi cu siguranță când voi fi la Liceul Galloway. Nu pot spune că nu eram nerăbdătoare să încep acest capitol din vița mea: liceu, prieteni noi, libertate totală din moment ce părinții mei vor fi la kilometrii depărtate, totuși nu pot nega acel nod din stomacul meu care se întoarce pe toate părțile și mă face să mă simt așa incomfortabil.

- Hei! Sper că n-ați mâncat toate fursecurile! a strigat Jamie, alergând dintr-un colț al camerei spre masă.

Mereu era întrecere pe fursecurile mamei, erau cu unt din plin, ceea ce le dădea o nuanță gălbuie, și erau pe jumătate acoperite cu ciocolată și trecute prin alune. Ți se topeau în gură din momentul în care îți atingeau papilele gustative si simțeai că nu poți mânca niciodată prea multe din astea.

- În continuare: alte distrugeri create de Espelth, părinții statelor discută încă despre libertatea acestor mutanți.

Televizorul a început să se mute de pe un canal pe altul, uneori vedea în culori, iar alte ori doar alb-negru. Sunetul o luase și el razna, fluctuând de la minim la maxim în doar o secundă, făcându-l pe Jamie să-și acopere urechile. În cele din urmă s-a oprit pe un program, imaginea era cu susul în jos și nu se auzea nimic înafara unui „bip" nesfârșit.

- Richard, calmează-te, a spus mama pe un ton calm, survolând camera după telecomandă.

- Vorbesc de parcă am fi animale care trebuie închise! a strigat tata. Suntem ființe umane la fel ca toți ceilalți. Dacă nu am mai fi marginalizați ne-ar fi mult mai ușor să ne controlăm puterile, n-am mai creea distrugeri. Copii pe jumătate umani sunt instabili... dacă ar fi tratați cu răbdare și...

- Știm tată, știm, l-am întrerupt eu pe tata pe un glas plin ce compătimință, bătându-l ușor pe umăr.

Mama a dat de telecomandă și a oprit televizorul, iar Jamie și-a descoperit urechile. Tata s-a lăsat pradă gravitației, căzând ca o cărămidă pe scaun și a înspirat adânc cu ochii închisi. Mama a îneput să-i masese ușor umerii, asta îl ajuta mereu când se pierdea cu firea.

- Trebuie doar să aștepți, Richard. Se vor obișnui cu timpul.

Espelth sunt ființe umane cu puteri supranaturale, de obicei legate de natură sau de unul din cele patru elemente. Ei au apărut pe Pământ acum cincizeci de ani, în 2020, ca urmare a unui experiment cu hrana noastră, a oamenilor de rând. Oamenii de știință refuză în continuare să ne spună ce ar fi trebuit să se întâmple cu oamenii dacă experimentul ar fi avut succes.

La câțiva ani după ce oamenii s-au obișnuit cu mutațiile au apărut hibrizi între Espelth și oamenii obișnuiți, iar asta a creeat și puteri noi. Eu sunt unul din acei hibrizi, deoarece mama e un om obișnuit, iar tata e Espelth. Și Jamie ar trebui să aibe ceva puteri electrice ori magnetice, ca mine și ca tata, dar până acum nu a arătat niciun semn și e destul de târziu.  

Cei de la conducere ne urâsc pentru că "gândim prea mult„ pentru că putem vedea ce învârt, de aceea mulți Espelth sunt răpiți și aduși la tăcere, într-un fel sau altul.

Pe continentul American o ducem destul de bine, în țări precum Rusia, Espelth sunt încă aruncați în spatele gratiilor, ca acum cincezi de ani când am apărut. Și e adevărat că unii Espelth fac accidente. Hibrizii nu se pot controla pe deplin încă, iar omaniei se tem. Cu timpul au apărut numeroase zvonuri despre crime pe care le-au făcut Espelth cu puterile lor și despre cum plănuiesc asasinatul părinților. Minciuni.

Diferențele dintre oameni și Espelth nu sunt așa de mari pe cât s-ar crede. Confrom cercetărilor, Espelth își pot folosi până la 30% din capacitatea creierului, în timp ce oamenii obișnuiți folosesc 10%. Mai bine spus își puteau folosi, deoarece hibrizii nu depășesc în mare 25%. S-au gândit că dacă ne vor împrăștia și asupri, nu vom avea de ales, ne vom pierde elementul și în cele din urmă vom dipărea. Si din păcate reușesc, pentru că Espelth puri sunt tot mai rar întâlniți.

Și motivul pentru care merg la Liceul Gallowey pentru fete este că acolo e plin de Espelth. De fapt, toți elevii sunt hibrizi sau Espelth puri. Şi acolo, pe lângă cele obișnute liceului, învățăm să ne controlăm puterile și chiar să le folosim pentru a ajuta pe cât putem. Visăm toți la o lume în care Espelth, hibrizi și oameni obișnuiți se pot plimba pe străzi fără să se arunce priviri ciudate sau să mişune șoapte răutăcioase.

-Richard, ia cheile și vino la mașină. Connie, pregăteș-te, plecăm în cinci minute. Jamie, dacă vrei, poți veni și tu. Ar fi mai bine decât să aștepți singur aici, nu cred că televizorul mai merge.

Fiecare ne-am conformat, eu am urcat scările spre camera mea, mi-am luat valizele și le-am pus în portbagajul mașinii cu puțin ajutor din partea tatei. În nici cinci minute eram pe drum spre Mystral Hills.