Născută în flăcări

Stiu totul

E timpul să plec dar ceva mă ține aici. Ca sunt sentimentele mele pentru Seth, grijă față de el nu știu dar nu sunt deloc împăcată cu toate astea.
-O să fiu bine, îți simt inima îngrijorată, crede-mă e mai bine să pleci, aici nu e bine pentru tine.
-Înțeleg.
-O să vin în câteva zile înapoi. Și ai grijă, nu umbla fără arme la tine și nu mai ieși singură sau noaptea. Măcar până termin eu treburile aici. 
-Așa am să fac. Ai grijă și tu și Azriel bine?
-O să fim bine! Nu știu dacă o să putem comunica fiind atât de departe dar o să încercăm.
-Bineînțeles.
-Haide du-te nu vreau să mai dai ochii cu generalul.
-Fii atent la el, ceva nu e în oridine!
-O să vedem. Du-te.
Ne sărutăm încă o dată, dar sentimentul acela care e aiurea nu a dispărut din mine.
Aseară am dormit împreună, știu ce ar fi trebuit să se întâmple dar nu a vrut și nici nu a dat de înțeles ca ar vrea mai mult. M-a ținut doar în brațe și s-a sărutat, iar corpul meu a început să aibă reacții total necontrolate și necunoscute în preajma lui.
Nu zburăm la o înălțime mare suntem deasupra unei păduri dese.
De jos se aude un strigat disperat de animal ceva, mă prefac ca nu-l aud dar, se aude din nou și din nou!
-Kratos?
-Ești sigură?
-Te rog! Acesta își face loc dărâmând copacii din jur.
-De ce nu îți poți vedea de drum? Îl aud pe Tik din geanta mea.
-Ca nu pot!
Pășesc repede printre crengile rupte și mă îndrept spre sunetele care încă se aud.
Când ajung observ un Manticor, un fel de leu cu aripi de liliac iar coada îi e plină de venin.
-Pe toti zeii e un Qilin! Spun cu voce tare. Iar manticorul aproape a încolțito.
E cea mai rara ființă de pe toate teritoriile chiar mai rară  decât dragoni.
Fără să gândesc iau o piatră de jos și arunc spre Manticor, acesta se întoarce spre mine și deja regret asta. O iau la fugă imediat pentru ca dacă stau pe loc sunt cu siguranță moartă.
-Asta e fost cea mai proasta idee pe care ai putut să o ai.
-Știu Tik știu.
Singura mea scăpare e Kratos, fug spre el cu monstruozitatea  pe urmele mele.
        -Ești prea curajoasă copilă sau proasta.
        -Poți să-mi ții predica mai târziu? Ajută-mă.
Kratos își apleacă capul și aud cum suflă focul și un urlet mă face să mă strâng ghem la pământ.

Nu am putut pleca a trebuie să văd dacă bietul animal e bine. Qilinul e tot unde l-am lăsat, se pare ca e rănit.
Vreau să mă apropii dar nu înainte de a a-mi cere voie.
-Vreau doar să îți văd rana. Nu o să-ți fac nimic.
Se uita la mine, e atât de frumos e ca un cerb doar ca are cioc si o coamă deasă și bogată.
Nu știu dacă e în ordine dar mă apropii de el, e rănit la un picior destul de tare.
-O să deschid geanta și o să iau ceva cu care să te ajut pentru rană bine?
Din geantă iese și Tik care se pare ca e cam zăpăcit de la fuga mea.
-Uaaa chiar e frumos!
-Știu!

I-am aplicat un unguent apoi i-am bandajat-o ușor, nu a mișcat piciorul deloc, iar asta m-a ajutat. Mă ridic de jos și îl mai privesc încă o dată, pentru ca nu știu dacă voi mai vedea vreodată să ceva 
Acesta se apleacă în fața mea iar eu fac pași în spate. Parcă se închină în fața mea .
-De ce face asta? Eu nu sunt.....
-Pentru ca ești un lider al lumi vrăjitorilor și un conducător.
O vocea străină se aude din stânga mea îmi întorc repede capul dar nu înainte de al ascunde pe Tik.
-Nu trebuie să te sperii, ți-am simțit prezența în pădurea mea, și mi-ai salvat perechea Ragna Vukasin!
Un bărbat cu parul blond ca spicele de grâu dar, nu cred ca are mai mult de 25 de ani. E înalt cu o prezență impunătoare demn de un prinț, și iar observ în jurul capului  său puncte, fâșii verzi care zboară în jurul lui.
-Cine ești?
-Dă-mi voie să mă prezint. Sunt prințul Păduri fermecate Oren, Briză de primăvară dar cred ca deja ai văzut asta cu puterile tale!
-De unde știi de puterile mele?
-Știu totul despre tine Ragna, sunt nevoit sa știu tot deoarce îmi ești sortită!
La naiba!

Clar v-am dat iar bătăi de cap!