Născută în flăcări

Fat frumos

-Trezește-te, haide odată! Aud bâzâială lui Tik la capul meu.
-Pleacă!
-Ai cursuri! Trezește-te regina Mob.
-De ce îmi tot spui așa?
-Ești singurul om pe care în cunosc și ești cel mai nesuferit totodată.
-Atunci pleacă de la urechea mea până nu te tai bucăți și te dau lui Puf.
-Da așa cum ziceam, ar fi bine să îți miști curul din pat e aproape ora 5

Cu toată viteza care o am încerc să ajung cat mai repede la adunare, îi văd deja pe majoritatea ajunși.
-Ai un noroc enorm, comandantul încă nu a ajuns.
-Se pare ca unii dintre voi adora somnul. Tipa Killian
-Ai vorbit prea repede Merida. Îi spun în șoaptă.
-Astăzi veți aleargă pe traseul stabilit în pădure, doar ca eu nu voi fi cu voi. Aveți marcaje pe care să le urmați așa ca vă descurcați și singuri, eu o să vă aștept la poarta academiei. Hai, hai ce mai așteptați?
Toți încep să alerge în pas alert pentru început dar imediat cum ajung în pădure parcă zici ca sunt urmăriți de demoni.
-Cred ca au inebunit de aleargă in halul ăsta.
-Iar noi trebuie sa ne ținem de ei.
-Atunci sa dăm bătăi.
Cred ca am parcurs jumătate din traseu dar nu știu ce se întâmplă mă simt ai naibi de ciudat, și nu e de oboseală un sentiment straniu.
Alături de Merida și Eris suntem în spatele celor care zici ca aleargă pentru propria viață.
În fața noastră încep să se audă țipete și toți aleargă înapoi spre noi. Ne ferim de pe potecă dar nu fugim după ei nici unul dintre noi.
-O vrăjitoare, fugiți!
Strigă cineva, în urma lor se aude un urlet gutural ce îți îngheață  sângele.
-Asta nu e vrăjitoare. Spune Maddoc
-Nu, e o Bell Witch un Etam! O aud pe Eris
-E imposibil, e un demon de noapte. Stiu sigur.
-Se pare ca nu!
Se apropie de noi cu viteza și acuma o luăm și noi la fugă.
-Are cineva o arma, ceva?
-Nu avem voie, ai uitat!
-La naiba cu voia lui.
Ciudățenia aia începe să arunce cu un fel de smoală spre noi, cum să ne luptăm cu ea când nu avem nimic la îndemână.
-Am o idee! Le spun
-Zi mai repede sau o sa murim cu toti dupa cum vezi e nervoasă.
-Am nevoie de puțin timp și o diversiune. În afara poteci.
-Atunci ne despărțim și ești sigură?
-Da!

Ne-am despărțit și m-am rugat să nu vină după mine dar trebuie să mă grăbesc. Am citit într-o carte ca poți prinde demoni într-o pentagrama sigiliu, și mă bucur ca mi-a plăcut cartea aia.
Desenez repede cercul si însemnele știute cu exactitate. Când sunt aproape gata aud un strigat puternic, cineva e în pericol.
Trasez restul liniilor repede apoi alerg spre sursa sunetului și o găsesc pe Merida lipită de un copac și pe demon apropiindu-se de ea.
Iau repede o creangă uscată și mă îndrept spre ea, e nebunie curată dar trebuie să o fac.
-Ciudățenie aici, eu sunt mai bună să știi! Și o înțep cu lemnul și prosta mișcare, această urla din nou și se întoarce spre mine, o iau la fugă și acuma chiar ca viața mea depinde de asta.
Demonul mă urmează și e mult prea rapidă pentru cum ar trebui să fie, de fapt nici nu trebuie să fie aici.
Aproape ajunsă la pentagrama dar mai am un singur lucru de făcut care nu prea e ușor. Scot piatra de la corset, am luat-o înainte să termin de desenat, am nevoie de sange și fără arme e cam dificil. Dar mai dificil e să îl prind pe demon.
Îmi tai mâna cu greu, piatra nu are deloc tăiș, cum simte sange demonul urla din nou.
Ajunsă la pentagrama mă opresc drept pe marginea ei și îmi las stropi de sange să cadă pe semne.
Demonul ajunge în cerc și își dă seama de ce am făcut dar înainte ca semnele să se activeze, o lovitură puternică mă trimite drept într-un  copac și mă lovesc la cap.
Chiar înainte să se întunece totul văd o lumină puternică, asta înseamnă ca a funcționat, apoi totul s-a dus. Super nu e decât a treia zi și eu am ajuns să fiu și leșinată.

Mă trezesc cu o durere enormă de cap, îmi duc mâna la cap dar nu simt nici un cucui. Dar nu asta e problema sunt într-un pat acuma, cum am ajuns aici.
Deschid ochii mai bine și sunt în academie.
-Bună dimineața soare! Mă întorc rapid spre glas și găsesc o femeie roșcată și îmbrăcată într-un halat.
-Bună dimineața! Zic buimacă.
-Cum te simți?
-Mă doare capul, rău!
-E de așteptat, ai avut o lovitură zdravănă.
-Cum am ajuns aici?
-Asta o să îți răspundă cei doi băieți care m-au înnebunit cu întrebări despre tine.
-Cine?
-O să-i chem imediat.
Doamna pleacă și dă perdeaua la o parte pentru a vedea încăperea. Sunt la infirmerie, asta era ultimul loc în care aș fi venit.
Pe ușă intră nimeni altul decât fratele  meu..
-Ragna, ești bine?
-Ce vrei?
Și se pare ca al doilea era chiar Killian
-Mi-am făcut griji.
-Sunt bine poți pleca, după cum vezi comandantul meu e aici!
-Ragna! Tipa la mine
-Azriel! Tip și eu
-Cadet, ai respect față de alt comandant, tipa și Kallian.
-Ieși afară! Îi spune Azriel. Acuma!
Acesta așa și face.
-Poți să pleci și tu! Îi spun
-Nu! De ce nu vorbești cu mine?
-Eu, eu nu vorbesc? Tu ești cel care de 3 ani a uitat de mine!
-Nu e adevărat.
-E serios? De când am venit aici nici măcar nu mai băgat în seamă.
-Ți-ai schimbat numele!
-Să nu te fac de rușine!
-Ce?
-Te-am auzit când ai vorbit cu tata!
-Nu nu ai înțeles.
-Ba da, am înțeles foarte bine! Pleacă.
-Nu!
Ușa se deschide din nou și e Killian care intră ca vântul.
-Ce se întâmplă aici? Vă aude toată academia.
-Nimic tocmai pleca.
-Ba nu.
-Ba da, pleci!
-Nu plec, sora mea avea sa fie înjunghiată, iar acuma asta, atacată de un demon.
-Sora? Mă uit la Killian care pare șocat.
-Da e soarta mea.
-Nu aveți același  nume.
-Și-a schimbat numele. De ce crezi ca ți-am spus sa ai grijă de ea, și tu ce ai făcut, ai pus-o sa lupte și ai lăsat-o singură în pădure.
-Am crezut ca.....
A pus să aibă grijă de mine? De asta insistența lui Killian.
-Ce credeai?
-Gata, mă doare capul tăceți! Unde sunt prieteni mei?
-Sunt bine, nu au pățit nimic, i-ai salvat dar nu ai avut grijă de tine. Îmi spune Azriel
-Demonul?
-E în academie, vrem să aflăm cum poate să umble ziua.
-Asta vreau să știu și eu!
-De unde ai știut cum se prinde unul,  nu înveți asta decât în anul doi! Întreabă Killian
-E o tocilară știe mai multe decât mine și ține la un loc.
-Mulțumesc de compliment dar cred ca e timpul să plec.
-Tata vrea să te vadă.
-Și eu!

Sunt în drum spre tata cu cei doi încă după mine.
-Voi nu aveți treabă?
-Nu!
-De ce stați după mine?
-Să nu leșini!
-Și am nevoie de amândoi?
-Nu se știe.
Asta sa o creadă ei ca o să intre cu mine când vorbesc cu tata. Ajuns la biroul tatei ca de-obicei Dax e în ușă.
-Pe ăștia doi nu-i lași să intre după, îmi datorezi asta! Îi spun lui Dax
Acesta se uita la iei și se ridică de jos și se pune în spatele meu.
-De ce o asculți pe ea? Îi spune Azriel
Intru în biroul tatei și simt cum parcă totul se terminat și aici sunt în siguranță.

După ce am vorbit cu tata, parcă totul e mai bine, într-un fel, dar trebuie să mă pregătesc pentru Tik, care și el e extrem de protector.
-Ești bine,cum s-a putut întâmpla așa ceva?
-Lasă-mă să închid ușa te rog, și vreau să mă pun în pat pentru prima dată.
-Nu aveau protecții?
-Nu știu, dar de când am ajuns aici am intrat doar în belele.
-Așa se pare. Te simți bine? De data asta e mai liniștit
-Doar să dorm puțin și mă simt mai bine după.
-Bine. O să fiu aici bine?
-Bine.
Mam învățat cu el, vrea să pară el rău și fără suflet dar e un spiriduș bun. Somnul mă cuprinde și eu încerc să uit de toate.

Cred ca o să pun un semn pe ușă să nu mă mai deranjeze nimeni.
-Tik, du-te în debara.
Buimac și el zboară spre camera lui, apoi deschid ușa.
-Ragna, mi-am făcut atâtea griji. Sunt Merida, Maddoc și Eris.
-Și voi sunteți bine!
-Datorită ție, dar am crezut ca o să pățești ceva.
-Sunt bine.
-Atunci hai la cină!
-E deja seara?
-Ai dormit iar nu?
-Da.
-Ție chiar îți place somnul.
-M-am lovit la cap.
-Haide, în seara asta o să îți prezint pe frumosul academiei. A venit de la granița și-a terminat tura acolo și acuma o să fie cu noi.
-Încă unul?
-Așa am zis și eu, spune Maddoc
-Tu ești doar gelos.  Îi spune Eris
Pufnește și apoi se depărtează spre cantină îmi iau pe mine ceva și îi prind din urmă.

Nici bine nu pun piciorul în cantină ca toată capetele sunt spre mine.
-Cred ca mi-a pierit foamea.
-Ești celebra!
-Nu vreau!
-Ne-ai salvat deci meriți, haide până mâine o să uite, crede-mă.
O urmez tăcută spre mese și mă astea lângă Merida si Maddoc, încercând să mă fac cat mai mică.
Îmi ridic privirea spre masa comandanților și îl văd pe Azriel privindu-mă, nu e nici nervos, pare liniștit.
După câteva priviri îl văd întorcându-se spre locul care până acuma era gol. Vorbește cu un tip brunet, cu părul lung cam până la umeri, buclele îi  sunt lăsate în voia lor.
-El e cel mai frumos din academie.
-Nu văd nimic, ieșit din comun. Îi spun
-Cineva care mă înțelege. Sare Maddoc.
Îmi întorc privirea spre cei doi, Azriel vorbește cu așa zisul făt frumos dar se uită la mine, după își întoarce capul și cel de lângă el și simt cum totul în jurul meu dispare când îi văd ochii. Ochii aceia , sunt din visul meu. Cum e posibil?