Schimbarea totală

17 3 1
                                    

ERIK
Eram pe terenul de fotbal și mă antrenam împreună cu echipa ,totul a parcurs normal întregul antrenament.
   După acesta  am fost chemat în biroul antrenorului și am primit vestea că am fost solicitat să mă duc să joc la o echipă în Spania.Acesta a fost unul dintre visele mele de când eram mic ,iar faptul că pot ajunge să mi-l îndeplinesc mă face mândru de mine ,însă este o problema...relația cu Crina.Cum să-i spun că nu voi mai fi aici pentru următorii ani.Mi-e frica să nu o pierd ,dar probabil așa se va întâmpla.Nu am vrut să mă duc direct la ea și să-i spun rece în față ,am mers la o florărie și i-am luat un buchet de trandafiri și o ciocolată.
    Am ajuns la ea acasă ,eram în fața ușii și stăteam să mă gândesc să bat sau nu.Stateam și mă uitam în gol până când un copil de pe stradă trece pe lângă mine și-l aud cum zice ,,Da omul ăla e plătit să stea așa ?" ,către mama lui.Mi-am făcut curaj și am bătut la ușă,Crina mi-a deschis ,avea părul prins într-un coc și hainele îi erau pline de făină.Ne-am luat în brațe și i-am oferit buchetul de flori.
   Odată ce am intrat în casă ei am simțit un miros puternic de chec cu vișine,era preferatul meu și-l puteam cunoaște din orice miros.
    Bucătăria Crinei era atât de frumoasă și de primitoare ,la fel ca și ea.Avea multe plante în ea,iar culorile acestea erau de un bej deschis.Imi vor lipsi toate acestea,revenim unde rămăsesem.
     M-am așezat pe un scaun din bucătărie și m-am uitam la iubita mea cum gătește,Mi amor era atât de frumoasă și gândul ca trebuie să o părăsesc mă frământa până sub tălpi.Mi-am luat inima în dinți și i-am spus :
  -Mi amor ,trebuie să-ți spun ceva.
Se uita la mine și îmi dădea o stare de neliniște,trebuie să o fac ,trebuie să-i spun.
  -Astăzi am fost chemat în biroul antrenorului și mi-a spus ca am fost mutat în Spania pentru a juca la o echipă foarte importantă și contractul e deja semnat forțat ci nu de mine,iar partea ce mai rea e că voi sta 3 sau 4 ani.
   Se uita la mine și nu mai avea curajul de a mai spune ceva ,mă uitam vinovat la ea și o vedeam cum lacrimile încep să îi se scurgă pe obrajii ei perfecți.Nu trebuie să varse o lacrimă din cauza mea ,nu acum,nu merit.Simțeam cum sufletul ei se distruge în bucăți ,a dat să spună ceva ,dar s-a dat mai înspate și s-a lipit de blatul din bucătărie.M-am ridicat ca să mă duc la ea însă nu m-a vrut lângă ea,m-a împins și m-a rugat să o las singură câtva timp.Nu voiam să plec ,nu o lăsam să se culce supărată ,am luat-o în brațe și am dus-o până la canapea.Mi amor a mea plângea din cauza mea și trebuia să o calmez.Am luat-o în brațele mele si o țineam strâns,am început să plang și eu,plângeam ambii chiar dacă ,,bărbații nu plâng " nu mai puteam să stau puternic.
  După ce ne-am calmat ambii i-am fixat fața către mine și i-am spus :
   -Să nu verși niciodată atâtea lacrimi pentru mine,o să fie bine.Mă doare și sunt forțat să fac asta,dacă aveam dreptul să fiu contra antrenorului meu aș fi fost de la primele cuvinte.Trebuie să fim puternici ambii ,o să vezi.O să ne descurcăm împreună cumva! Să nu uiți că eu te iubesc ,Mi amor !

    Restul serii cei doi au petrecut timp împreună,însă momentele fizic împreună le sunt numărate.O să le fie greu celor doi îndrăgostiți , Erik și Crina.Speram ca o să se țină puternici însă șansele sunt puține.

Locul unde  ne-am cunoscutWhere stories live. Discover now