8

14 3 0
                                    

Cele 2 fete se uită una la cealaltă fără să spună nimic. Se lasă o liniște profundă.
Deodată Ella se ridică de pe băncuța unde stăteau și îi spune lui Cleo.

Ella: Cleo, știu că nu mă crezi și ai tot dreptul să nu o faci, dar vorbesc serios și îți promit că îți voi rămâne mereu alături, indiferent de orice s-ar întâmpla. Vreau să fi fericită.
Cleo: chiar tu ai spus-o. Nu cred promisiunile tale. De-a lungul vieții am auzit destule promisiuni false încât acum mi-e greu să cred alte promisiuni în afară de ale mele. De unde știu că după ce o să prind încredere în tine nu o să îmi frângi inima și nu îți vei bate joc de mine?

Cleo pov

Simt cum ochii îmi devin iar umezi și din moment în moment lacrimile vor începe să curgă. Nu vreau să cred ce zice Ella, însă cumva, nu știu cum, dar cred fiecare cuvânt pe care îl spune.
În trecut au mai fost persoane care m-au promis că îmi vor rămâne alături, dar mereu mă părăseau, însă de data asta, cu Ella, simt că totul va fi diferit.
Ella se apropie încet de mine, și înainte să mă pot îndepărta, mă ia strâns în brațe. Chiar nu mă așteptam la asta.

Ella: doar gândul că cineva ți-ar frânge inima mă face să sufăr. Știu, cuvintele nu sunt suficiente, dar în timp îți voi dovedi că vorbesc serios.
Cleo: timpul nu e de partea ta... •spun eu aproape în șoaptă•
Ella: te rog nu spune asta Cleo. Nu pot spune că înțeleg sau că știu prin ce treci, dar îți pot spune, defapt nu îți voi spune, îți voi arăta că există și o parte frumoasă a vieții pentru care merită să trăiești. Lasă-mă te rog să îți arăt această parte frumoasă a vieții.
Cleo: nu vei reuși.... nu vreau să mai trăiesc.

Ella pov

Cleo: nu vei reuși.... nu vreau să mai trăiesc.

După ce spune asta mă strânge în brațe și mai tare. Mă doare să văd cât de mult suferă și să știu că atât timp cât ea mă ține departe nu pot face mai nimic.
Nu pot înțelege cum dar această fată cu ochii albaștri m-a făcut să mă îndrăgostesc atât de mult de ea într-un timp destul de scurt. Cleo a devenit totul meu.

Ella: te rog Cleo. Lasă-mă să îți arăt că merită să trăiești, că există și o parte frumoasă a vieții..... nu pot face nimic cât timp tu nu mă lași...

Se îndepărtează de mine și cu lacrimi în ochi, abia reținându-se să plângă îmi spune.

Cleo: în cazul în care chiar vorbești serios atunci nu ți-ai găsit persoana potrivită de care să te îndrăgostești. Nu mai vreau să trăiesc. E prea mult. Nu pot să trăiesc atât de mult încât să pot vedea o așa zisă parte frumoasă a vieții. Uită de mine Ella.

Imediat ce termină de vorbit fuge. Împietresc când aud ce îmi spune. Ea chiar crede că aș putea vreodată să o uit? E imposibil asta.
Îmi revin imediat când mă gândesc că și-ar putea face rău și mă grăbesc să o prind din urmă.

My Crazy LoveWhere stories live. Discover now