Ori de câte ori am fost întrebat ce vreau, primul meu impuls a fost să răspund „Nimic". Mi-a trecut prin minte gândul că nu are nicio diferență, că nimic nu mă va face fericit.
Osamu Dazai.
De mic copil am aflat că chiar și jucăriile noi nu-mi aduc fericire totuși eram un copil cu zâmbetul pe buze mai mereu. M-am născut într-un sat din nord estul României într-o familie mică, neavând frați sau surori cu un buget mediu. Părinții mei erau persoane destul de ocupate mereu făcând ceva, am fost genul de copil ascultător și destul de tăcut. În copilărie nu prea am avut prieteni, nici chiar la grădiniță unde ceilalți copii vorbeau și se jucau împreună.
Dar mi-am făcut o prietenă, mai mică că mine care este opusul meu și în același timp eram apropiate și fără prieteni. În timp realația noastă s-a înrăutățit vizibil asta mă făcut să înțeleg că e mai bine pentru noi dacă nu ne cunoașteam. În școala primară m-am nimerit într-o clasă unde toți copii aveau frați sau surori, la început nu ma deranjat dar am avut o zi în care ma întristat să văd toți copii vorbind despre frați sau surorile lor. Nici atunci nu aveam prieteni, iar existența mea era aproape o minciună pentru colegii mei, asta nu sa schimbat nici mai târziu.
Capitol încheiat
