Jocurile Morții

<𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑜𝑙𝑢𝑙 1>

Harper îmi împachetează lucrurile în timp ce eu împachetez ustensilele de pictură și le pun separat într-o valiză mică deoarece nu am multe.
Harper termină de împachetat hainele și se uită la mine mulțumită că am acceptat să mă mut cu ea.

Acum patru săptămâni mi-am pierdut jobul deoarece am întârziat puțin cu o comandă și m-au concediat dar când Harper, prietena mea si colega mea de facultate a aflat, a insistat la nebunie să vin și să locuiesc cu ea în Vila Cromwell, vila pe care tatăl ei o deține, Dominic Cromwell.

Nu vreau să par că mă deranjează că stau într-o vilă în care locuiește și cea mai bună prietenă a mea, dar Dominic este unul dintre cei mai periculoși oameni din California și capul unei mafie cunoscute în San Francisco.

Nu l-am întâlnit niciodată deoarece când mă vedeam cu Harper el niciodată nu era acasă.

Nu că m-aș plânge.

Harper se apropie de mine și își pune mâna pe umărul meu. Degetele ei sunt subțiri și pare că ar fi o prințesă. Pielea ei este puțin mai bronzată decât a mea, probabil a moștenit-o de la mama ei, și ochii ei închiși la culoare. Am văzut doar o poză cu mama ei pe care o ascunde de tatăl ei.

Îmi zâmbește și îi întorc zâmbetul.

- Cum te simți? Ai emoții? Mă întreabă ea și vocea ei mă mai calmează.

Niciodată nu m-am ascuns de Harper, indiferent de situație.
Zâmbesc stângaci și îmi frec palmele.

- Am câteva emoții, dar ești sigură că nu deranjez? Întreb eu încercând să-mi păstrez vocea calmă.

Harper râde și îmi i-a mâinile între ale ei.

- Blondo, ți-am promis că am să te ajut de fiecare dată când am ocazia, așa că stai calmă. Și așa casa este prea mare pentru a sta doar eu și tata. Spune ea ca și cum e ceva normal ca eu să merg și să locuiesc cu ea și tatăl ei.

Mă uit la ochii ei și văd fericirea și entuziasmul pe care îl emană.
Zâmbesc și îmi retrag mâinile.

- Știu asta, dar nu vreau ca tatăl tău să creadă că eu caut bani în prietenia asta, Harper. Îi spun și mă blestem pentru că am făcut-o să-și piardă zâmbetul.

Oftează și își freacă nasul și după mă privește. Nu e o privire nervoasă sau enervată. Este una calmă și prietenoasă.

- Josephine, dacă mai spui așa ceva vreodată, o să mă supăr! Spune și după mă apucă de umeri zguduind-umă puțin. Ești cea mai bună prietenă a mea și aș face orice pentru tine, plus ești așa inocentă încât nu ai fi în stare să mă fraierești.

Când îmi dă drumul, mă legăn puțin dar Harper mă ține să nu cad.

- Nu mai spune că sunt inocentă, nu sunt.. Spun eu, dar nici nu mă cred.

Harper lasă să iasă un râs isteric și îmi dă drumul când sunt stabilită din nou pe picioarele mele.

- Ești virgină. Spune ea și își șterge o lacrimă dramatic.

Într-adevăr, sunt încă virgină deoarece m-am gândit că aș vrea ca bărbatul potrivit să-mi i-a virginitatea.

- Știi foarte bine de ce. Spun și mă întorc să mai pun ceva în geantă.

Harper pufnește și pot să jur că își dă ochii peste cap.

- Oh, hai! N-ai să găsești niciodată bărbatul potrivit! Nu mai visa, blondo. Spune ea și se duce să îmi împacheteze toate tablourile pe care le am în apartament.