Sânge Alb Negru

16. Vremurile bune

- Am întârziat mult? Îl aud când urcă ultima treaptă.

- Nici nu am băgat de seamă. Îi spun întorcându-mă spre el și îl observ cu două cești în mâini.

Aroma intensă a cafelei se împrăștiase în toată încăperea fapt ce îmi crea deja poftă. Când ajunge în dreptul măsuței, Matthew se aplecă pentru a lăsa ceștile pe aceasta. În momentul în care se apleacă mușchii spatelui i se încordează, tricoul conturându-i și mai mult fapt ce mă face să rămân blocată cu privirea asupra spatelui său. În momentul în care revine la postura inițială îmi mut rușinată privirea spre geam cu speranța că nu și-a dat seama că îi admiram spatele.

- Serviți. Spune acesta în timp ce se așeza pe fotoliu.

Zâmbesc și mă întind după ceașca de cafea, iar în momentul acela îl observ cu coada ochiului cum mă privește fără pic de jenă. Ce e drept îl înțeleg, ce nebună ar sta cu un palton pe ea într-o încăpere unde sunt circa 27 de grade. Sinceră să fiu nu mai am chef de altă cafea, însă aceasta are un miros tentant și mi se pare și urât să refuz. După ce iau ceașca cu lichidul fierbinte, o ridic în dreptul buzelor și iau o gură mică. Aroma intensă a boabelor de cafea Arabica îmi oferă instant un gust dulce, ușor acid perfect pentru a-mi bucura papilele gustative.

- Cu ce vom începe astăzi? Mă întreabă Matthew după ce pun la loc pe măsuță ceașca de cafea.

- Păi vom începe prin a discuta despre componentele unei viori, deoarece acest lucru te va ajuta la controlarea acesteia. Îi răspund privindu-l cât de atent mă asculta.

- Bun. păi hai să începem. Spune acesta ridicându-se din fotoliu și îndreptându-se la bibliotecă de unde ia vioara ce stătea rezemată de aceasta.

Când se întoarce, se așază în dreapta mea și îmi înmânează vioara. O iau și îmi spun în gând fără rușine „ Încurând vei fi a mea". Deschid suportul și o scot încet, apoi o poziționez în spațiul liber dintre mine și el, apoi încep să îi spun fiecare componentă a acesteia. Spre surprinderea mea a memorat foarte repede fiecare componentă, așa că va putea încerca să cânte la ea. Prima dată decid să cânt eu pentru a-i oferi oportunitatea de a vedea cum se face. Poziționez vioara sub bărbie și încep să dau frâu liber sunetelor liniștitoare ce îți alină sufletul, încercând totodată să nu cumva să fac vreo greșeală. Am ales să cânt la vioară un cântec ce îmi aduce aminte de vremurile când tatăl meu își iubea familia și nu și-ar fi dorit să o omoare vreodată. De fiecare dată când ne strângeam toți patru în living seara, tata ne cânta la vioară acest cântec ce mereu îmi aducea liniște în suflet. La vârsta de nouă ani și jumătate m-a învățat și pe mine să îl cânt, iar de atunci acest cântec este singurul care mă ajută să îmi aduc aminte de vremurile bune. Când termin de cântat o lacrimă se încăpățânează să îmi alunece pe obraz făcându-mă să îmi mut privirea spre șemineu pentru a nu fi văzută. Aplauzele ce urmează mă surprind și îmi mut privirea de la șemineu la cel care aplaudă și nu îmi vine deloc a crede să îl văd pe Matthew zâmbind și aplaudând precum un copil mic entuziasmat.

- A fost extraordinar de frumos! Te pricepi de minune, sper să ajung să cânt și eu așa. Spune acesta începând să râdă la ultima afirmație.

- Mulțumesc. Având în vedere la cât de repede ai memorat componentele vioarei fii sigur că o să ajungi să cânți la fel de bine sau cine știe poate chiar mult mai bine. Îi spun zâmbind.