Sânge Alb Negru

1. Din nou el?

☆ Cassie ☆

Un val puternic de emoții pune stăpânire pe mine și simt cum mai am puțin și îmi pierd echilibrul, când îmi aud numele rostit pe scenă. Atâția ani am visat la acest moment, mi-am făcut atâtea planuri pentru această zi importantă, iar acum iată-mă în spatele scenei cu vioara în mâna stângă și arcușul în cea dreaptă, așteptând cu nerăbdare să cânt în fața atâtor oameni. Prezentatorul îmi rostește lent și cu delicatețe numele, ceea ce mă face să mă simt în al nouălea cer. De îndată ce acesta termină prezentarea, îmi face semn să urc pe scenă, așa că îi zâmbesc și mă îndrept spre mijlocul acesteia, unde mă pregătesc să cânt, dar nu înainte de a saluta întreg publicul ce aștepta cu sufletul la gură să îmi încep piesa. În timp ce pun arcușul pe vioară și dau frâu liber unui sunet atât de trist, calm dar care îți încălzește sufletul, luminile din sală ce mai devreme îți orbeau ochii, acum se sting brusc. Nu mai rămâne decât un singur reflector aprins fix unde mă aflam eu. Încep să se audă țipete și pași alergați în toate părțile. Speriată încerc să privesc prin întunericul din împrejurul meu în încercarea de a observa motivul zarvei, dar în zadar. Dintr-o dată toată agitația se oprește când sunetul unei arme zdruncină încăperea lăsând în urma acesteia o liniște ca de moarte, ce nu prevestea a bine. Panica pune stăpânire pe mine și mai tare când din întuneric, o persoană ce la început mi se părea necunoscută, dar cu cât înainte înspre mine îmi dau seama că de fapt îmi este foarte cunoscută. Este chiar Luke Brown, tatăl meu, ținând un pistol în mâna dreaptă. Acesta are un zâmbet malefic pe față ceea ce mă sperie la culme, așa că încerc să fug, dar ce să vezi, nu mă pot mișca din acel loc nenorocit absolut deloc. Încep să țip după ajutor cât mă țin plămânii, dar se pare că nu mai e nimeni în acea sală, doar eu și tatăl meu...

- Nu mai țipa Cass, toți sunt morți nu are cine să te salveze. Spune Luke ajungând la un pas de scenă și începând să râdă atât de crud.

Simt cum sângele îmi îngheață în vene și cum inima mi se oprește din bătut, când îl văd cum ridică arma și o îndreaptă spre mine.

- Ce faci?! Nu mă împușca, te rog! Îi spun bărbatului printre lacrimile amare ce mi se scurgeau pe obraji. Dar lacrimile mele nu fac decât să îl satisfacă, acesta afișând pe fața sa ditamai zâmbetul.

Atunci mi-am dat seama că nu mai am nici o cale de scăpare și că voi murii fix în ziua când credeam că viața mi s-a schimbat.

- Credeai că o să scapi așa de ușor? Ei bine, nu pot să îți spun decât un adio scumpa mea fiică. Și acesta apasă pe trăgaciul armei din care zboară cu viteza luminii un glonț de culoarea aurului, ce îmi străpunge inima.

- NUUUUU! Țip în timp ce mă țineam de locul împușcat din care lichidul roșu și fierbinte curgea fără oprire.

- Hei liniștește-te! Se aude un glas blând printre țipătul meu de durere, realizând că acea voce îmi este cunoscută.

Îmi deschid brusc ochii și observ o siluetă masculină înaltă, slăbuță, cu părul blond scurt și ochii negrii precum cărbunii, ce stătea la marginea patului meu și mă ținea de mână foarte îngrijorată. Era fratele meu mai mare Max.

- A fost doar un coșmar, ești bine. Îmi spune acesta încercând să mă calmeze.

- Alt coșmar cu tata, nu? Continuă acesta oftând.

- Da... de data asta a fost și mai rău. Îi spun în timp ce secvențe din el îmi apăreau din nou în fața ochilor.

- Lasă, nu te mai gândi la asta, vorbim mai târziu despre el. Acum hai sus să mergem să luăm micul dejun căci sunt lignit, nu am reușit nici să gust din el când te-am auzit țipând. Zice Max în timp ce își duce mâna la burtă și începe să și-o maseze.

- Fomistule! Cât mănânci și tot nu te saturi și unde mai pui că nu se pune nimic pe tine. Îi spun râzând și dându-i un pumn încet în umăr, acesta începând să facă pe victima, dar oricât încerca nu putea să își ascundă zâmbetul de pe buze.

- Nu știu cum să îți spun, dar câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia. Spune acesta și se ridică repede de pe pat și fuge afară din camera mea ca nu cumva să îi dau bătaie pentru ce mi-a spus.

Mă ridic din pat cu zâmbetul pe buze deoarece fratele meu reușea mereu să mă facă să zâmbesc după coșmarurile ce nu îmi mai dădeau pace de ani buni. M-am îndreptat spre baie pentru a-mi face un duș, deoarece așa reușeam să mai uit din secvențele coșmarurilor.