❝Nu totul e ca în povești.❞
Hell domnește străzile din Acapulco în fiecare noapte, iar luna îi e martor la fiecare păcat.
Trăiește fiecare zi la maxim, dar totuși urăște soarele din plin, nu înțelege cum cineva poate iubi ceva care știe doa...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu uitați de steluță ⭐
Încremenește.
Trei secunde, trei gloanțe, iar toată ființa ei rămâne neclintită în loc. Odată cu noi toți. Nu știu cine a tras, nu reușesc să îmi mut privirea de la ea. Sunny a mea venise până aici riscând totul.
Pentru mine.
— Hyperion!
Strigătul disperat al amicei mele îmi îngheață sângele în vene. Uită de gloanțe și de posibilitatea de a fi și ea rănită. Fuge în brațele fratelui meu, ochii ei căutând orice posibilă rană. Brațele lui se strâng în jurul trupului ei micuț cu atâta ferocitate, era clar. Nimeni nu o poate atinge pe micuța Nova atâta timp cât era lângă el.
Zâmbesc ca un afurisit, de parcă nu am fi înconjurați de oameni gata să ne omoare. Știam că nu o vor face, pentru că dacă se va atinge doar de unul dintre ei, Iadul va fi cea mai mică problemă a lor.
— Dios, fugiți de lângă lăzile alea idioților !
Încremenesc când urletul lui Jared, cel cu tatuajul scorpion îmi sparge timpanul în două. Mă întind după Sunny, dar nu la timp. Explozia se aude răsunător, iar inima îmi pocnește în piept. Mă împinsese la timp din calea dezastrului fără să se gândească o secundă la sine.
Fusese o capcană. Mă uit turbat după ceilalți, dar tot ce auzeam erau niște explozii. Destul de mici, dar suficient de letale, iar fetele noastre erau chiar lângă sursa. Totul se întâmplă atât de repede încât acțiunea din fața ochilor mei, nu reușea să se închege deloc cu cea din mintea mea.
— Alaz! Alaz nemernicule unde ești!?
Glasul blondei era spart. Tot scutul ăla veninos căzuse, lăsând la lumină o Vega vulnerabilă, gata să intre în flăcări după cel care îi făcea inima cioburi, doar cu o simplă privire. Habar nu aveam ce era sau fusese între cei doi, dar acum nici nu mai conta. Fratele meu era prins prin flăcările care se răspândeau periculos de rapid, iar cineva fusese cel mai probabil împușcat.
În mai puțin de o secundă m-am găsit avântat printre flăcări și alte lăzi care probabil conțineau același conținut exploziv. Tușesc zgomotos de câteva ori, fiind nevoit să mă rezem de una dintre cutii pentru a-mi recăpăta suflul. Mârâi gutural în secunda în care spatele meu face contact cu lemnul, urmând să strâng puternic din dinți.
Unul dintre gloanțe mă atinsese.
Mă încordez până la refuz când glasul răgușit al roșcatei se aude tot mai aproape de cutia asta blestemată. Gândul că a intrat în foc după mine nu făcea decât să îmi confirme, fata asta iubea să se joace cu sănătatea mea cardiacă în cele mai nenorocite moduri. Cu fiecare pas pe care îl face simt că încă o parte din rațiunea mea dispare. Îmi mușc buza încercând să alung durerea într-un colț al minții. M-am mai ars odată, focul nu e o provocare pentru mine. Eu mă joc cu focul. Îmi adun toată voința rămasă pentru a ieși de acolo, înainte să intre ea.
