(Ne) Clișeic

~ZECE~

—Nu e ceea ce crezi, să știi.

Telefonul începu să îi bâzâie enervant de tare. Îl scoase din buzunar și răspunse iritată.

—Alo?

—Am nevoie de ajutor. În cinci minute sunt la tine.

—La mine?! Hum...Nu știu ce să zic...
Ce-ar fi să...

—Patru minute și două'şapte de secunde!

—Bine. Dar intri prin spate.

Volkswagen-ul albastru se opri chiar în fața curții, pe trotuar. Afrodita îl urmări, de pe verandă, cum se apropia. Purta o cămașă verde și niște jeanşi foarte mulați. Involuntar, își coborî privirea asupra propriei ținute. Mare greșeală.
"La naiba.", gândi ea, încercând să îndepărteze repede o pată de sos de pe tricou. Dar nu mai era timp. Adam era deja la ușa din spate.

Afrodita îi deschise încetișor, făcându-i semn să o urmeze în liniște. Ajunși în fața camerei ei, îl împinse înăuntru și încuie ușa în urma lor.

—Ce-i cu atâta discreție? întreabă Adam amuzat. Mama ta nu agreează băieții?

—O, ba da. Mai ales pe ăia cu jeanşii mai strâmți decât canalele din Veneția.

Adam chicoti amuzat, așezându-se pe pat. Afrodita își trase scaunul mai aproape de el și se așeză.

—Deci, care-i urgența?

—Urgența...? Oh, da! Urgența!

Adam începu să se fâstâcească brusc.

—Cum ți-am mai spus, mama nu mai are mult. Și eu vreau să o fac fericită. Trebuie să mă însor cu Amanda.

—Mda, treci peste, spuse Afrodita reticentă.

—Și...Amanda nu stă în oraș, dar vine în vizită două zile. Ajunge azi, după masă.

—Tot nu văd urgența.

—Trebuie s-o cer, Afrodita. Diseară.

Afrodita se înecă.

"Diseară?!"

Știa că urma să se întâmple, dar nu așa curând. Și nu înțelegea...de ce o afecta așa tare. Să fii fost, oare...Geloasă?!

"NU."

—Și am nevoie de o tipă, să mă ajute cu inelul și pregătirile. Nu mă prea pricep. Și tu ești singura tipă apropiată pe care o am, deeeci...

Afrodita se înecă a doua oară.
"M-a numit...Singura tipă apropiată lui?!"
Adam o privea curios, aștepta un verdict.
Afrodita părea că își calculează ceva în minte, avea o grimasă foarte concentrată.

—Ce mai așteptăm?

Adam conducea atent, în timp ce Afrodita se uita încoace și-n colo, căutând cu privirea o bijutierie. Din boxe răsuna o melodie armonică, liniștită.
"Dumnezeu, Tatăl meu,
Cel atoateştiutor.
Dumnezeu, tatăl meu,
Cel de minuni făcător. "

Ciudat, sau nu, începuseră să-i placă melodiile astea super-religioase.

—Uite-acolo! strigă Afrodita, indicându-i lui Adam un boutique, situat la câțiva metri.

Coborâră amândoi din mașină, cu privirile ațintite asupra banner-ului de la intrare.

"Bijuteria Afrodita".

—Ironic, nu? întrebă Adam zâmbitor, în timp ce îi deschidea galant ușa Afroditei.

Aceasta îi scoase scurt limba, concentrându-şi apoi întreaga atenție asupra vitrinelor sclipitoare. Erau mii de modele de inele, nu știa ce să aleagă.

—Tu ce crezi că i-ar plăcea...Amandei, parcă? spuse Afrodita.

Adam pufni amuzat și răspunse:

—Ce să-i placă...Să fie diamantul cât mai mare. E foarte ostentativă uneori.

—Vă ajut cu ceva? întrebă amabilă vânzătoarea, o femeie durdulie, de vreo treizeci-treizeci și cinci de ani.

—Ne uitam după un inel de logodnă, spuse surâzând Adam.

—De logodnă avem aici...Ce v-ar plăcea, domnișoară? o întrebă pe Afrodita.

Aceasta roși imediat, spunând încurcată:

—Ăăă...Nu cu mine se logodeşte, eu sunt...ăăă...o prietenă.

—Greșeala mea, se scuză vânzătoarea, vizibil stânjenită.

Adam rânjea pe sub mustață, ca un tâmpit.

Ajunseră, până la urmă, la unanima decizie să cumpere un inel cu diamant relativ mare. Când se pregăteau să plece, Adam îi făcu semn Afroditei să se apropie puțin.

—Uite ce lănțișoare frumoase. Care ți se pare cel mai drăguț?

Afrodita aruncă o privire scurtă asupra vitrinei, nepăsătoare. Îi sări în ochi unul cu o frunză delicată, pe care era încrustată litera "A".

—Ăsta e simpatic. Acum mergem? Mama o să înceapă să intre la bănuieli.

Adam îi spuse să îl aștepte în mașină, până plătește.

Ea se supuse, ascultătoare. Luă inelul și porni spre mașină. În timp ce îl aștepta pe Adam, scoase bijuteria din cutiuță și o analiză. Încerca să își pună inelul pe deget. Zadrnic, avea degetele ca niște caltaboși.

"Nu mai visa, Afrodita...".