Ne revedem la urgențe

Prolog

— dezbracă-te. Vocea lui groasă parcă trosnește asemena unui bici, în liniștea asurzitoare din cameră.
Eu tot ce fac e să privesc peste umăr cu coada ochiului la el.
"Nu te lăsa pradă prezenței sale impunătoare! Fi tare G.!"
Nu am de gând să mă supun, nu atât de repede pe cât ar vrea el. Aici el e cel în dezavantaj, el e cel care trebuie să obțină iertarea, iar eu cea care iartă.
— Virginia! Mârâie, văzând că nu îi dau ascultare.
Însă eu îi dau replica imediat.
— nu am niciun motiv pentru care să fac ce îmi spui. Spun pe un ton plat, având capul în continuare întors spre umăr, privirea fiindu-mi priponită spre podea. Nu ai niciun drept asupra mea. Adaug imediat, înainte ca el să apuce să spună ceva.
— ori o faci de bunăvoie, ori am s-o fac eu. Spune, iritarea fiind prezența în vocea lui, distrugând de tot spațiul dintre noi.
— ah da? Foarte bine, n-ai decât. Îi răspund, fiind atât de mândră în sinea mea pentru că am reușit să îmi păstrez detașarea în voce.
"Nu îl lăsa să vadă cât de mult te afectează de fapt, nu încă!"
Asta încerc să fac, dragă subconștient.
Îmi cuprind părul în pumni, apoi îl petrec peste umăr, lăsându-i ca imagine fermoarul body-ului meu.

— căpoasă mică ce ești!
"Se putea să nu se prindă?"
Doar ai încredere!
— ai de gând să mă dezbraci, sau doar stai acolo și trăncănești? Sau dacă nu ai tupeu, înțeleg. E foarte nasol să dezamăgești o persoană de mai multe ori într-o singură zi.
Cuvintele mele evident, reușesc să îi rupă o reacție, Nicholas petrecându-mi talia cu brațul său, trăgându-mă în fața lui.
— n-ai idee cu cine te pui, scumpo! Spune, imediat desfăcând fermoarul materialului alb.
Bineînțeles că l-am ațâțat, nimic nu se ațâță mai ușor decât un bărbat care e lovit în orgoliul masculin.
— ba din contră, știu exact cu cine mă pun. Afirm, atunci când el îmi lasă bretele body-ului în jos, reușind să mă dezgolească în partea de sus.
— și atunci, dacă ști, de ce nu mă asculți? Hm? Spune al fel de ațâțat, coborându-și mâinile mai jos, la nasturele jeanșilor mei scurți. Îți place atât de mult să mă sfidezi. Adaugă, atunci când mă dezbracă de pantaloni, lăsându-i să îmi cadă la picioare.
— pentru că te urăsc! Îl săgetez.
Următorul e body-ul, eu rămânând decât în lenjeria mea intimă albă din dantelă.
— iubito, ura e doar o altă formă de iubire.
Îmi apucă sânii în palmele lui mari, începând să îi frământe. Gem atunci când îmi ciupește sfârcurile, dar imediat îmi înăbuș dorința de a mă exterioriza. Nu vreau să îi dau satisfacția asta.
— pf, ce ști tu despre iubire..? Suspin și nici măcar nu îmi recunosc propria-mi voce, deoarece el fix când am vorbit și-a dus o mână între coapsele mele.
— tu nu ești capabil să iubești! Gem când își freacă degetele printre labiile mele umflate prin materialul dantelei. Nu te gândești la nimeni altcineva în afară de tine. Doar vrei să mă folosești, și nu îți iese pasența acum că ai văzut că nu mă mai las prostită de tine!
Gem gutural când își duce mâna pe sub lenjeria mea intimă. Își introduce un deget în mine, iar eu mă lipesc și mai mult de el.
Mă umezesc și mai mult când îi simt penisul erect, împungându-mă de la spate.
— ce-ți mai place să crezi doar ce-i mai rău despre mine. Murmură, în timp ce îmi lasă sărutări umede în spatele urechii.
Continuă să mă stimuleze, adăugând încă un deget în mine.
Încerc să mă țin tare, dar modul în care mâna lui mă pătrunde, aproape că mă aduce la orgasm.

— asta e adevărul Nicholas! Niciodată nu te gândești la ceilalți cu care ai de-a face. Tot ceea ce faci e să te folosești de persoane în favoarea ta, apoi să le arunci la gunoi ca pe niște cârpe! Cum ai făcut cu mine și probabil cu multe altele!
Gem tot mai tare fiind în pragul orgasmului, el întețind apoi micșorând ritmul penetrărilor, astfel amăgindu-mă.
— asta crezi tu? Ca te-am folosit, apoi te-am aruncat ca pe-o cârpă?
Suspin când își strânge degetele în mine, atingând un punct atât de adânc în mine, aproape picând din picioare. Dacă nu ar fi el care să mă susțină aș fi deja pe jos.
Simt cum urmează să ating orgasmul, iar când să îmi dau drumul își retrage mâna, eu rămânând decepționată.
— dobito..
— în genunchi!
Mă smulg din strânsoarea lui, depărtându-mă doi pași, însă el mă apucă imediat.
— lasă-mă!
— în genunchi, acum!
— obligă-mă! Spun săgetându-l cu privirea.
N-a fost atât de greu pe cât credeam c-o să fie. Își împinge genunchiul pe dinăuntrul genunchilor mei, astfel eu picând jos.

Următoarea lui mișcare apare imediat. Gem frustrată atunci când își înfige mâinile în părul meu, trăgându-mi capul pe spate, privirile noastre regăsindu-se imediat.
Ochii ăia întunecați, plini de cele mai adânci și negre gânduri.
— te urăsc! Repet, ochii mei privindu-l cu o ură indescifrabilă.
"Te urăsc, dar în același timp am ajuns să te iubesc al naibii de mult.."
— vezi tu, draga mea Virginia, cineva mi-a spus odată că într-o conversație e nevoie de două persoane care să vorbească. Dar tu ești atât de egoistă, încât mie nu îmi dai privilegiul de a prelua cuvântul. Spune pe unul dintre cele mai malițioase tonuri ale sale, asta prevestind nimic altceva decât pericol.
— nu încerca să îmi întorci cuvintele împotriva mea! Îl reped, el ajungând în fața mea.
— e rândul meu să vorbesc.
— nu vreau să ascult ceea ce ai de zis! Nu mă interesează nimic din ceea ce ai de zis!
— iar pe mine nu mă interesează că tu nu vrei să asculți ce am de zis! A-i s-o faci oricum, Raza mea de soare. Spune în timp ce își desface cureaua de la pantaloni.
Înghit în sec anevoie, încercând să îmi adun toate puterile și să mă ridic. Apoi să fug și să nu îl mai văd vreodată. Dar nu pot,.. nu după ce a folosit acele cuvinte care mă îndupleca de fiecare dată.
— te comporți execrabil față de mine. Îmi găsesc totuși tăria de a-l săgeta. Tu ești cel care caută iertarea, și tot tu ești cel bădăran!
— ai să-ți înghiți toate cuvintele. Spune, apoi își scoate penisul din pantaloni. Iar eu am să mă ocup personal de treaba asta. Continuă, apoi mă apucă de ceafă.
Își vâră capul penisului său erect printre buzele mele, apoi cu o mișcare bruscă îmi trage capul mai aproape, eu reușind să i-l cuprind pe tot, acesta ajungându-mi până-n gâtlej.
Suspin gutural, încercând să îmi recapăt puțin oxigen, la colțurile ochilor mei apărând deja lacrimi de frustrare.
Îmi împing pumnii în coapsele lui, încercând să-l îndepărtez de mine, însă mâna lui îmi strânge ceafa mai ceva decât o menghină.

Își retrage penisul încet, în gura mea rămânând doar capul acestuia. Apoi repetă mișcarea, Nicholas gemând prelung.
— mgfhh.. Slobozesc eu, frustrată și cu respirația deja tăiată.
Își duce mâinile în părul meu, apoi trage, obținând din partea mea un suspin.
— uită-te la mine!
De data asta, fac ce îmi spune fără să mă mai opun lui. Oricum deja a câștigat, sunt iarăși la mâna lui.
Privirile ni se înlănțuie, alte lacrimi brăzdându-mi obrajii. Repetă mișcarea, de data asta cu ceva mai multă forță.
— ai să asculți tot ce am de zis, în timp ce am să ți-o trag în gura asta a ta frumoasă, ca o fată cuminte ce ești! Spune, ștergându-mi una dintre lacrimi.
Contrastul dintre cuvintele lui depravate și gestul ăsta atât de afectuos are un impact semnificativ asupra mea..