Vol 5 - Capitolul 7 + Capitolul 8

Start from the beginning
                                    

Era prima dată.

Prima dată când cineva reușise să se strecoare astfel pe la spatele meu, fără să-i aud sau să-i simt absolut deloc pașii, ceea ce era al naibii de înfiorător. Nici măcar Haretto nu reușea să se furișeze astfel, deși era un asasin mult mai iscusit decât mine în anumite privințe.

Am înghițit în sec, ridicându-mi doar ochii, foarte încet, către brațul lung și musculos care s-a întins înaintea ochilor mei către cana roșie în formă de pisică cu urechi lungi și ascuțite pe care mi-o doream extrem de mult, fiindcă era singura cană de pe raft care era de culoare roșu-sângeriu. Adoram pisicile, așa că era cea mai bună combinație care credeam că mă putea umple de adorație și drăgălășenie, însă acum nu mai simțeam deloc acest lucru.

Nu mă mișcam din loc. Era atât de aproape de mine încât, dacă aș fi făcut și un singur pas în șocul care continua să mă cuprindă, aș fi riscat să mă ating de acea persoană. I-am privit degetele lungi cuprinzând blând cana. I-am putut surprinde unghiile pătrate și frumos îngrijite care-i treceau foarte puțin de buricele delicate ale degetelor ce continuau să se înfășoare pe materialul cănii. Câteva vinișoare proeminente îi îmbrăcau suprafața mâinii, iar încheietura îi era lungă, osoasă și frumos conturată, arătând ca una din sculpturile de la intrarea Regatului Auriu.

Dumnezeule mare! Era un bărbat!

Chiar și după ce și-a retras brațul din fața mea, inima continua să-mi bată frenetic - și nu din cauza faptului că aș fi putut să mă mai ciocnesc de altcineva, ci pentru că realizam tot mai mult că era vorba de un mascul. Am înghițit în sec, încercând să mă adun, deși cartilajele genunchilor își semnalau scufundarea în ape tot mai adânci, în care mă simțeam trasă la rândul meu cu totul.

Mare Zelliurius, te rog, ține-mă pe două.

— În Regatul Auriu vezi foarte rar câte o pisică regală defilând leneș prin palatele nobililor, dar pe care nu ai dreptul s-o atingi niciodată, nu-i așa? Pot înțelege entuziasmul. Cred că este prima dată când vezi o astfel de cană.

Our Sugar Daddy (boyxboy)Where stories live. Discover now