Spune-mi cum să te distrug

CAP 7 - Nu îmi spune că te uiți după idiotul ăla

Mama a încercat să mai dea de vreo câteva ori de ea,dar fără succes.Probabil ca Emily își schimbase numărul de telefon odată cu adresa.

-Ce Dumnezeu a fost în capul ăla al tău? îi aud voce domnului Carter venind din sufragerie.

Caroline a turnat laptele fierbinte peste pudra de cacao și mi-a întins lingurința.
Am făcut câteva cercuri în cana mea cu cacao și mi-am dus-o la gură.

-Nu îl bagă în seamă pe soțul meu.Rupert doar își face griji pentru el.
Nu ar putea trăi dacă i s-ar întâmpla ceva.Nici acum nu își dă seama cât de mult îi seamănă Spencer.

M-am întors spre sufragerie.Spencer îi spusese ceva,iar tatăl lui la prins de umeri și și-a lipit fruntea de a lui.Un sentiment ciudat mi-a acapart dintr-o dată stomacul și nu înțelegeam ce căuta  acolo.

Rupert si-a tras fiul într-o îmbrățișare scurtă,apoi sa ridicat,venind în coace.

-Iarta-mă,se scuză ea.Probabil că nu vrei să auzi despre dramele noastre de familie.Povește-mi despre tine.

De asta ezitasem atât de mult să îi cunosc părinți.Poate că Spencer se simțea la mine acasă ca pe propriul său teren de joacă,dar eu mă simțeam încordată și inconfortabil în casa lui.

-Nu sunt multe de spus.Tata ne-a părăsit pe mine și pe mama când eu eram foarte mică,iar de atunci sunt doar eu și ea.

-Îmi pare rău,scumpo,cred că va fost foarte greu.

Mâna lui Caroline a acoperit-o pe a mea,iar privirea plină de compasiune sau de milă a lui Rupert era și ea asupra mea fel de intens,de parcă i-aș fi spus cea mai tristă poveste din lume.

-Ne-am descurcat,îmi retrag încet mâna,așezându-mi ambele mâini în poală.Oricine ar fi fost tata și oricare ar fi fost motivul plecări lui,acum face parte din trecut.

Caroline mai avea puțin și îi curgea o lacrimă,iar domnul Carter părea dintr-o dată pierdut printre gânduri,de parcă i-aș fi reamintit de ceva neplăcut.

Privirea lui a întâlnit-o pe a mea și am simțit ceva familiar,deși,asta era imposibil.Aveam senzația că îl mai văzusem undeva,doar că nu știam exact unde.

Am rupt contactul când Spencer a intrat și el în bucătărie,așezându-se pe scaunul de lângă mine.

-Vă lăsăm să vorbiți,îl trage Caroline pe soțul ei după ea,afara din bucătărie.

-Îmi pare rău,e mai curioasă din fire.Nu voia să te facă să te simți ca ești obligată sa îi spui ceva despre viața ta.

-Știi,așa îl chema și pe tata.Mama nu a păstrat nicio poză cu el,așa că n-am știut niciodată cum arăta.Dacă era înalt,scund,brunet,blond sau șaten.Dacă chiar a iubit-o pe mama sau doar sa prefăcut,ca ultimul nenorocit.

-Brigitte..încearcă el să mă consoleze,dar i-o tai.

-E în regulă,Spencer.Nu toți ne naștem cu norocul de a avea ambii părinți lângă noi.Tata a fost un nenorocit căruia nu ia lăsat de mine și de mama.A preferat să iasă pe ușa și să nu se mai uite niciodată înapoi.

-Nu ești singură,Brigitte.O ai pe Katherine.Și mă ai pe mine.Iar eu nu plec nicăieri.

Mă trage spre el și mă cuprinde într-o îmbrățișare.Ar fi fost plăcut să știu că o simplă îmbrățișare îți poate rezolva toate problemele,dar nu era așa.Nici pe departe.

Nimic nu se rezolva cu două cuvinte frumoase și o strângere în brațe.Spencer avea ceva ce eu nu voi avea niciodată.Un tată.Un tată care să își facă griji pentru mine.Un tată care să mă strângă în brațe.Un tată căruia să îi pese.

-Ar trebui să plec,mă desprind de el și mă dau jos de pe scaun.Lipsesc de ceva vreme și nu vreau ca mama să își facă griji.Sun-o pe Athena,probabil vrea să știe cum ești,îi spun,apoi părăsesc bucătăria cu el pe urmele mele.

-Tată,o poți duce acasă pe Briggite? îl ia gura pe dinainte pe Spencer.

-Nu e nevoie,o să iau un taxi,încerc să îi refuz politicos propunerea.

-Nu,nici nu se pune problema,te duc eu.

Am încuviințat din cap,fără să mai am vreo cale de ieșire din situația în care Spencer mă bagase iar,și mi-am luat la revedere de la cei doi.

-Să mai treci pe la noi,scumpo.Ești binevenită oricând,îi aud vocea Carolinei înainte să închid ușa și să părăsesc casa familiei Carter.Am înghițit nodul din gât și am urcat pe bancheta din spate.Rupert urcă la volan și își pune centura.

-Centura,te rog,îmi reamintește.

Am strâns din ploape și am tras nenorocita aia de centură peste mine.
Mi-am aruncat privirea pe fereastră și așa am rămas până am ajuns acasă.