Spune-mi cum să te distrug

CAP 7 - Nu îmi spune că te uiți după idiotul ăla

Bărbatul îi aruncă săgeți cu venin fiului său prin oglinda retrovizoare.

-Tată,te implor,spune ceva! îi cere el.Tăcerea ta este mai rea decât dacă ai țipa la mine.

Bărbatul a oftat lung,dar nu ia oferit un răspuns fiului său.Atunci când am vorbit cu el la telefon,nu îi spusesem cu cine sau din ce cauză sa luat la bătaie.

Nu era treaba mea să mă bag.Era treaba lui Spencer să îi spună cu cine și de ce sa bătut.Eu voiam să știu doar că ajunge acasă în siguranță.

Cand i-am spus mamei că voi întârzia,nu i-am spus că întârzierea mea va include și o oprirea scurtă la familia Carter.

-Ce i-ai spus? îmi șoptește Spencer în ureche.

-De ce întrebi? se aude și vocea bărbatului pentru prima oară.Nu e adevarat ce mia spus la telefon prietena ta?

-Pot să explic.

-Sunt sigur că poți.

Mi-am lăsat capul într-o mâna,iar Spencer și-a strâns brațele la piept.Poate că nu ajunsesem chiar la secție,așa cum îi spusesem mamei,dar am ajuns să fiu prinsă între ciocan și nicovală.Viața mea ar fi fost mult mai bună dacă alegeam să nu fiu prietenă cu el.

Radioul era singurul lucru care spargea întreaga liniște dintre cei doi.Drumul a fost unul mult mai scurt decât mă așteptam,dar cu cât mă asiguram că Spencer era bine,cu atât puteam să plec mai repede acasă.

Am urcat scările de pe verandă și am intrat.Tatal lui a dispărut în bucătărie,iar eu și Spencer am rămas în sufrageria care era de două ori cât sufrageria mea de acasă.

Mobila albă,o măsuță de sticlă în mijlocul camerei,o plasmă imensă prinsă în perete,iar gresia de pe jos era în culorile tablei de șah.Spencer sa aruncat pe canapea,dar eu am preferat să rămân în picioare,înspectând fiecare detaliu rămas din această începere.

-Spune-mi ceva frumos la căpătâi,căci tocmai mi-am semnat condamnarea la moarte,se plânge el.

Mă pregăteam să îi răspund,dar vocea mamei lui mi-a luat-o înainte.

-Nu îl băga în seamă,e melodramatic,seamană cu taică-su,zâmbește femeia,făcându-i cu ochiul fiului ei.Acum știam de la cine a moștenit Spencer ochii ăștia.

-Caroline,se prezintă ea,iar tu trebuie să fii Brigitte.

Caroline era o femeie la vreo 40 și un pic de ani,de statura medie,cu păr negru și lung.Abea dacă puteam distinge vreun rid de pe fața ei.Femeia arată pur și simplu ca la 30 de ani.

Soțul lui Caroline sa întors și el,cu o trusă de primul ajutor între mâini.Urma acea discuție dintre tată și fiu.

-Haide,îți fac o ciocolată caldă.

Îi arunc lui Spencer o privire peste umăr și intru în bucătărie împreună cu Caroline.

A deschis dulapiorul și a smuls din el o cană și cutia cu praful maro.A pus laptele pe foc și sa lipit cu spatele de mobila de bucătărie.

-Mă bucur că am avut ocazia să te cunosc,în sfârșit,Brigitte.Spencer mia spus multe despre tine.

-Nu mă îndoiesc că așa a făcut,forțez un zâmbet.

Cred că mama și Caroline ar fi fost foarte bune prietene,dacă ar fi avut șansa să se cunoască.Și poate că nici nu era ceva atât de rău până la urmă.

Când ne-am mutat,mama își lăsase în urmă singura prietenă pe care o avea.Au încercat să păstreze legătura,dar nu au reușit.Emily se mutase la doar câteva luni după ce noi plecasem din vechiul meu oraș,mutându-se undeva prin Italia.