Spune-mi cum să te distrug

CAP 1 - Nu am nevoie de o altă voce în plus care să îmi spună că am probleme

-Jackson! se aude o voce,strigându-ma pe nume.Brigitte! se aude din nou.

Nu m-am întors.Știam deja cine este și  ce vrea de la mine.Nu era un mare secret.Imi era cel mai bun prieten.Singurul meu afurisit de prieten.Evident,își făcea din nou griji pentru mine.Ca de fiecare dată când pun piciorul în liceu.

Mușetel si valeriana pe dracu! I-am spus mamei ca nu ma vor ajuta cu absolut nimic.Singura mea sansa erau tot pastilele.Si aveam sa le iau până la sfârșitul vieții dacă eram nevoita.

Ma simteam de parcă n-as fi dormit 2 zile.M-am frecat la ochii ca un copil mic.Nu aveam chef să îl aud pe Spencer cum îmi punea din nou întrebările alea tâmpite,cu tot cu sfaturile lui de doi bani.

Nu era nevoie sa ma întorc ca sa stiu ca acum încerca să își facă loc pe holul plin de elevi,în timp ce ma striga pe nume,ca să ma faca sa ma opresc și să-l aștept.

Am apăsat cu cruzime tasta de volum al telefonului pentru a da piesa pe care o aveam în căști mai tare,să nu îl mai pot auzi.Voiam să fac cumva ca versurile piesei sa acopere atât vocea lui,cat si pe cea a celor ce discutau pe hol.

As fi renunțat de mult timp la el,dar ideea de a sta toata ziua închisă în casă,între patru pereți,doar eu si gândurile mele,nu îmi surâdea.Ba mai mult,îmi era oarecum teamă.

Teamă de mine.De ce as putea face.De cum as putea sa ma simt.Din nou.Nu voiam sa ma mai întorc din nou la noptile acelea.Nici eu,dar nici mama.

Trecuse deja prin destule din cauza mea.Pentru ea,nu a fost decât un simplu ghinion ca tata a ales sa plece,pentru mine,tata nu este altceva decât un laș.Unul care sa grăbit sa fuga cat mai repede de responsabilitati.

Si dau întreaga vina numai pe el.Din cauza lui a trecut mama prin atâta.
Nu dădeam doi bani pe ce naiba se întâmplase cu mine.Eu eram doar o puștoaică.Doar un copil de 15 ani,fără prea multă minte în cap,dar care a fost gata sa își mânjeasca mâinile,să părăsească orașul și să o ia de la capăt.

În orașul asta,nimeni nu ne cunoștea si nu ne știa trecutul.Era acel ceva de care aveam nevoie.Si aveam nevoie al dracului de mult.Mai mult decât de aer.

O mână sa așezat pe umărul meu,forțându-ma sa mă opresc.Spencer a apărut în fața mea,cu o privire serioasă.Nu îmi puteam da seama daca i se întâmplase ceva sau aveam sa îmi spună mie ceva.

-Nu mai auzit când te-am strigat? spune gâfaind.

Chiar strigase după mine atât de mult?
Acum chiar sper sa aibe ceva interesant de spus dacă mi-am oprit muzica din căști ca să-l ascult.

-Nu.Ce este atât de important?

Îmi dau căștile jos de pe urechi,lăsandu-le sa cada în jurul gâtului.

-Katherine..Ea..

-Te-a rugat sa vorbești cu mine.Încă crede că poate ma poți convinge tu să mă văd cu psiholoaga aceia.

-Cand le-ai luat ultima dată?

-Ce? Nu ti-a spus mama si despre asta?

Mama si Spencer au o relație specială.Cateodata chiar îi invidiez.Sunt atât de relaxați,de fericiți,de parca nu ar avea nicio grija pe lume.

Si chiar nu aveau.Si ma simțeam ușurată.Ma bucur ca singura grija a mamei este oboseala acumulată din cauza turelor suplimentare de la restaurant.

Merita o viață normala si fericita,fără un alt bărbat în viata ei care să o distruga din nou.Avea multe cicatrici.Dar mi-am dat toata silința să i le fac sa dispară.Poate nu de tot,dar am sters sificient încât mama sa poată zâmbi ca înainte.