Scrisorile inimii

lupta sentimentelor

Am încercat să respir dar abia mă puteam concentra.
   Uitasem cum să o fac.
  Aerul rece îmi intrase cu forță în plămâni, invadându-i într-o strălucire aproape stranie.
    M-am înecat, și-am început să tușesc
chinuindu-mă să deschid ochii pentru a vedea unde mă aflam.
Era un gol negru.

      Abia reușeam să simt pământul sub picioare.

 Brusc, inima a început să-mi bată tare. Simțeam o teamă profundă, inexplicabilă, aproape lipsită de un control propriu.
 

  O durere ascuțită m-a trezit la realitate și mi-am întors lent privirea spre mâini, am  întors palmele  tremurând cu frica de a le îndepărta de zid.
     Am simțit imediat un val de dezgust și o căldura  puternică de parcă întreg corpul ar fi ars într-un vulcan de emoții instabile.
    Doar o picătură de apă rece era capabilă să-mi stingă tot focul ce deja îmi ardea plămâni.

      Ceața roșiatică din jur se intensifica tot mai mult curând urma să mă învelească și să-mi aline suferința. Nu știam cât urma să rămână aici, nici dacă voi vrea sa fiu scos de aici.

   Fiind doar la un pas de sfârșitul întrebărilor chinuitoare, știind că toate aceste gânduri haotice ce zburau prin mintea mea si acest vârtej de sentimente din înăuntrul sufletului meu ar lua curând o pauza nedeterminata, o pauza mult dorit așteptată.

   Un singur pas și aș fi în brațele liniștii  eterne.
Închizând ochii calm am lăsat ploaia de cristale transparente ce își luau rămas bun din casa lor pufoasa să-mi purifice trupul, sa mi-l elibereze de chinurile vieții.          Fiecare picătură ce îmi ateriza pe pielea înflăcărată se transforma instant in aburi ce se roteau deasupra mea ca un dans vesel și batjocoritor, având libertatea sa zboare iar eu eram blocat.

   Simțind puterea vântului îmi era frica pentru o clipă că mă va împinge jos, dar nu se întâmpla.  Lacrimile reci erau luate în zbor si in timp ce le priveam părăsindu-ma mintea mea răscolea în adâncul amintirilor, ieșind la suprafață cele mai îngrozitoare și tot odată frumoase clipe avute.
   Brusc, o durere sfâșietoare îmi încorda toți mușchii și mi-i ținea strânși ca într-o menghina.

  Simțeam inima,  ca fiind  prinsa în niște gheare ascuțite și lungi,  înfipte până la sânge în ea, sufletul era stors din tot corpul,  energia mă părăsea iar plămâni erau blocați începând să mă sufoc și în scurt timp sa vad că totul în jur urma să se  întunece tot mai mult...

   Soarele zâmbea deasupra mea, bucuros ca după furtună, umplând pământul cu toată dragostea lui arzătoare.
   Am ridicat fața spre cer, am ridicat puțin brațele, m-am rotit scaldandu-ma in razele și căldura soarelui, am zâmbit apoi, am pășit tot înainte,  pe aleea de piatra, eram singur, in tot orașul, era liniște și plăcut, adierea plăcută a vântului părea a fi o mângâiere ușoară a naturii ce făcea suportabilă căldura sufocantă de vara.
   Am închis ochii inspirând adânc și simțind o mireasmă dulce de flori.

Am auzit pași grăbiți  și am deschis brusc ochii  și am văzut o...

Alerga spre mine cu zâmbetul pe buze și cu brațele întinse, am zâmbit imediat, am inceput sa măresc pasul apropiindu-ma tot mai mult si întinzând brațele la rândul meu, ajungând la câțiva pași, ea a sărit cat de sus a putut, în brațele mele.