The real story

2.7K 150 11
                                    

                 Cu o teama aparte, de care nu eram foarte sigura ca e teama, l-am invitat pe Ricardo inauntru. Am mers in living pentru a ne aseza si pentru ca el  sa inceapa sa-mi povesteasca totul. In timp ce traversam holul, mintea mea era in totalitate la cuvintele lui Luke, la faptul ca am fost indragostita de Ricardo si ca tatal meu voia sa ma omoare. Ma gandeam la cum s-a schimbat Luke, din colegul nou de clasa caruia trebuia sa-i arat scoala, in vampirul ucigas de varcolaci, printre care si cea mai buna prietena a mea, care acum era in drum spre casa cu memoria stearsa. S-a distrus weekend-ul de shopping. Pierzandu-ma in gandurile mele am ajuns in living, fara sa-mi dau seama. L-am privit pe Ricardo cum se aseza pe canapea facandu-mi semn sa ma asez langa el. Nu m-am asezat langa el, ci m-am simtit mai confortabil asezandu-ma intr-unul dintre fotolii.

R: - Cum vrei. - l-am auzit spunand in timp ce ridica din sprancene -

E: - Nu e vina ta...Doar ca...

R: - Inteleg. - ma intrerupse el - N-ai cum sa ai incredere in mine. Nu-ti aduci aminte nimic - un zambet trist ii aparu pe fata -

E: - Ai putea sa-mi redai amintirile. Ar fi mai usor decat sa povestesti. - am spus sperand sa faca asta -

R: - Nu! Nu...pot! Nu intelegi.

E: - Ai vrea sa inteleg din moment ce am fost constransa sa uit totul?

R: -Corect! Imi pare rau! O sa-ti povestesc. - spuse privindu-ma trist -

E: - Am doar o intrebare inainte sa incepi.

R: - S-o aud.

E: - Daca voiai ca eu sa uit totul, de ce te-ai intors?

R: - Fiindca nu te pot uita. Si nu stii cat doare. Daca ti-as reda amintirile ar trebui sa fugi departe de parintii tai, mai ales de tatal tau. Si eu la fel.

E: - Nu mi-ar face rau. Sunt parintii mei, ii cunosc.

R: - La dracu, Eloise! Stiai de boxa din subsol? De arme? De ocupatia tatalui tau? Ti-a spus mama ta ceva din toate astea? - se rasti la mine -

Avea dreptate. Nu stiam de nimic din toate astea, dar cu ce eram eu de vina ca de fiecare data cand ii intrebam, imi vindeau minciuni pe tava?!

E: - Nu. Nu stiam. - spun lasand privirea in jos -

R: - Mama ta l-a acoperit tot timpul. Voia doar sa fi in siguranta. N-a stiut ca tatal tau a  vrut sa te omoare, nici eu nu cred ca voia sa faca asta. Voia doar sa ma sperie si a functionat. M-am speriat atat de rau ca ai putea fi ranita incat, pentru binele tau, am incercat sa renunt. Inca am imaginile in minte. Cum ma implorai sa n-o fac, sa nu te fac sa uiti, in timp ce lacrimile iti curgeau pe obraji. Ce mai vrei sa sti?

E: - Catelyn! Stiai ca e varcolac? Parintii ei stiu?

R: - Ea provine dintr-o familie de varcolaci. Pentru a se transforma trebuie sa ucida o persoana. Cum furia unui varcolac este mult mai amplificata decat la oameni are destule sanse sa se transforme.

E: - Nu. Catelyn pe care o cunosc eu n-ar face asta niciodata, pentru nimic si nimeni.

R: - Hm! Cum crezi tu.

E: - De ce-mi ascund toate astea parintii mei?

R: - Ei cred ca te protejeaza. Evident nu inteleg metoda lor.

E: - Tatal meu e...

R: - Un vanator. De fiinte supranaturale. Orice i se pare periculos si nefolositor ucide cu sange rece.

E: - Pana la urma si voi ucideti cu sange rece pentru a va hrani, nu?

R: - Pf! Nu ucidem mereu. De obicei ne hranim cu sange, vindecam victima sau nu si apoi o facem sa uite. Cand ucidem ori avem umanitatea oprita ori doar de distractie.

E: - Si tu cum faci?

R: - Alo! N-ai vazut cum am facut cu Catelyn? Dar da, am ucis si eu la viata mea. Totusi am 256 de ani, iar la inceput nu poti rezista tentatiei atat de mari.

E: Da. N-am de unde sa stiu. Daca devin vampir... - n-am putut sa-mi termin fraza ca Ricardo ma intrerupse -

R: - Nu! Nu! Nu! si stai sa ma gandesc Nu!

E: - Ma lasi sa termin? E doar o presupunere.

R: - Continua!

E: - Cum spuneam, daca devin vampir constrangerea dispare?

R: - Cauti metode de a-ti readuce amintirile?

E: - Tu doar raspunde-mi.

R: - Ei bine, da. Transformarea anuleaza constrangerea.

E: - Dar constrangerea poate fi anulata si de un vampir, corect?

R: - Corect. Ce vrei sa faci?

E: - Nimic. Pura curiozitate.

R: - Eloise, te cunosc.

E: - Parintii mei stiu ca tu esti aici?

R: - Aici...in oras? In tara? In casa ta?

E: - Amuzant. In preajma mea.

R: - Ce interesant! Te gandesti la mine. Vrei sa facem ceva anume? - un zambet pervers ii aparu pe fata-

E: - Esti sigur ca partea povestii in care eram indragostita de tine nu era o gluma?

R: -Parintii tai nu stiu ca m-am intors. De ce?

E: - Atunci nu vor sti ca tu mi-ai anulat constrangerea.

R: - Iar cu asta?

         Se ridica si, pentru a nu ma simti inferioara fata de el, m-am ridicat si eu. Stateam fata in fata, privindu-ne, pierzandu-ne unul in ochii celuilalt, pana cand am simtit buzele lui presandu-se de ale mele, culmea nu m-am impotrivit. I-am raspuns la sarut. Nu stiu ce era in mintea mea, dar toate instinctele mele imi spuneau ca asta trebuie sa fac. Dupa sarut, el rupse tacerea.

R: - Oricat de mult te iubesc, nu-mi pot permite sa te pun in pericol.

E: - Te rog! - atunci, am crezut ca gasisem o portita de scapare, mi-am amintit ca in cateva zile implineam 18 ani - Peste cateva zile fac 18 ani.

R: - Stiu. Ce cadou ai vrea?

E: - Amintirile mele. - inainte sa spuna ceva m-am grabit sa continui - Fac 18, o sa fiu majora. O sa raspund de actiunile mele. Parintii mei nu vor afla ca stiu, iti promit. Te rog! - i-am soptit -

R: - Eloise!

E: - Te rog! Daca nu, ma transform in vampir.

R: - Am trecut la amenintari? In plus nu vei gasi nuciun vampir care sa te transforme.

E: - Punem pariu?

R: - Ma mai gandesc. Mai sunt 5 zile pana la aniversarea ta. Vorbim atunci.

       Fara sa-i pot raspunde, intr-o secunda iesise pe usa apartamentului si nu l-am mai vazut. Ma gandeam in continuu ce se va intampla. Imi voiam amintirile mai mult ca orice, in acel moment. Era viata mea, aveam dreptul sa-mi cunosc propria viata, propriul meu trecut.



Who's the vampire?Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum