Our Sugar Daddy (boyxboy)

Vol 5 - Capitolul 2

În întâmpinarea bucătăriei venea imediat livingul, care avea pe centru o masă uriașă, ovală, într-o nuanță elegantă de alb mat cu sidef argintiu, înconjurată de scaune regale, care arătau mai degrabă a niște fotolii pentru regi, florale, într-o combinație cromatică de roșu, auriu și roz pal pastel, a căror cotiere și piciorușe erau aurii, sculptate în același stil ca și restul lucrurilor ce alcătuiau camera. În fața acesteia era un alt mobilier înalt care cuprindea peretele, iar în spate se aflau două canapele late și mari, din catifea, într-un bleumarin închis ce lumina slab sub candelabrele aurii din acea parte, alături de două fotolii în aceeași nuanță care înconjurau o măsuță într-un roșu aprins țipător.

Dacă asta fusese ideea lui Diezze de a mă face să mă simt confortabil, nu reușea decât să-mi pună reflectoarele și mai mult pe dezastrul din sufletul meu și pe distanța uriașă care era între mine și acea frumusețe în acel moment.

M-am lovit ușor cu spatele de mobilierul bucătăriei și mi-am lăsat coatele să alunece dur pe blatul din marmură al acesteia, în timp ce capul mi-a plonjat direct în pământ de parcă ar fi vrut să se arunce în propria groapă.

Părul roz pal îmi era acum în toate direcțiile, îmbâcsit de praf, ciufulit și murdar, iar pielea transpirată începea să mă irite sub hanoracul alb și rupt, îmbibat de sângele care se uscase, strângându-mi pielea. Încă-l mai țineam pe mine de parcă îmi era o vestă de protecție contra pericolelor la care fusesem expus și care aveam senzația că mă pândeau în continuare.

Cu toate că Diezze avusese grijă într-un mod foarte profi de tăietura provocată de glonțul care-mi trecuse pe lângă umăr precum o lamă ascuțită, în acel moment simțeam durerea de parcă se amplificase de zece ori mai mult față de cum o simțisem când fusesem pe terasa acelei clădiri.

Mă ustura și mă mânca. Îmi simțeam sângele mocnind sub bandajele care mă strângeau puternic, iar durerea mărindu-și intensitatea până în punctul în care o simțeam pulsând de parcă aș fi avut acolo o bombă cu ceas, gata să explodeze în orice secundă. Mă durea atât de puternic, încât îmi paralizase umărul care-mi tremura, făcându-mi întregul braț să se clatine agitat pe lângă corp de parcă era conectat la o priză de înaltă tensiune, în timp ce durerea mi se extindea din rană precum niște fire tăioase de-a lungul venelor până în vârful degetelor pe care mi le-am strâns puternic pe blatul bucătăriei.