Colecționarul de inimi - Finalizată(în curs de rescriere)

Havva

După multe zile, în sfârșit am și eu una liberă.

Au trecut două săptămâni, iar Colecționarul nu a mai făcut nicio victimă. Sper să se abțină și weekendul ăsta, altfel când va fi prins am să îl torturez. Weekendul acesta vreau să mă relaxez. Plănuiesc să stau toată ziua în pat și să mă uit la seriale, sau măcar o parte din zi. Apoi când ochii mă vor ustura, plănuiesc să ies la o plimbare lungă.

Planurile mele sunt spulberate în momentul în care telefonul meu începe să sune!

O zi complet liberă cer. Nimic mai mult.

Nu am încotro, așa că îi răspund superiorului meu. dacă nu aș face-o, cu siguranță m-aș trezi cu el la ușă.

̶ Alo!

̶ Ceva planuri pe ziua de astăzi, domnișoară Tulip? Mă întreabă cu o voce bine dispusă.

̶ Chiar da, am palnuri.

̶ Și în aceste planuri ale tale, nu mă poți include și pe mine?

Să fac ce? Să îl includ în planurile mele. Deci de asta m-a sunat. Omul e plictisit și nu are planuri. Mă întreb de când nu a mai avut o zi liberă de la cazuri.

̶ Putem ieși la o cafea, mai târziu. Îi spun.

̶ Perfect! Îmi răspunde. În două ore vin să te iau.

Două ore înseamnă că la orele prânzului va fi aici.

Înseamnă că am timp să mă uit la un episod din Grey's Anatomy. Zis și făcut. După ce mă uit la un episod, mă conving, mă autoconving, să mă dau jos din pat și să merg la duș.

Dylan va fi aici în mai puțin de o oră jumătate.

Dacă am terminat să îmi fac toaleta în mai puțin de jumătate de oră, alesul hainelor îmi ia mai mult decât m-aș fi așteptat.

Afară e destul de cald, dar când m-am uitat la meteo, arăta că va ploua.

Aleg să risc și să mă îmbrac cu o fustă de blugi, până de-asupra genunchilor, iar în partea de sus, aleg un tricou alb, simplu.

Sper doar să nu înceapă ploaia.

Dylan ajunge exact la timp. Și pot observa că mereu e punctual. Și în seara când m-a scos la cină a fost la fel.

Urc în mașina lui și ne îndreptăm spre cafenea.

֎

̶ Ce ai zice dacă aș propune să mergem la mine?

̶ Probabil aș accepta. Îi răspund zâmbitoare.

Și până la urmă de ce aș refuza? Eu și Dylan am început să ne înțelegem din ce în ce mai bine. Și să ne sărutăm din ce în ce mai des.

Nu am stabilit încă ce suntem, dar și prieteni cu beneficii dacă am fi, probabil aș accepta.

După ce ne-am contrazis cine să plătească nota, Dylan a câștigat, și a plătit, apoi ne-am urcat în mașină și am plecat spre apartamentul lui. Cel puțin eu așa am crezut, că locuiește într-un apartament, dar de fapt locuiește la casă.

Coborâm amândoi din mașină, iar eu scanez casa cu privirea. Se simte ca un deja-vu, dar nu îmi pot aminti unde am mai văzut casa asta. Mi se pare foarte familiară. De parcă am mai fost cândva aici, într-o altă viață.

Îl las pe Dylan să meargă înaintea mea, pentru a descuia ușa. Acesta bagă cheia în broască și o descuie, apoi deschide ușa și îmi face semn să intru eu prima.

Intru în casă, iar revelația mă lovește în față cu puterea unui marfar. Am mai fost aici. Nu într-o altă viață. Am fost în casa lui Dylan în această viață, doar că am fost cu mulți ani în urmă. Am fost aici cu Sierra. Pentru că Dylan e băiatul din jurnalul surorii mele. Bărbatul cu care ea plănuia să se căsătorească într-o zi. Dar o voi face eu. O fac pentru ea.

Prin mine toate visurile Sierrei vor deveni realitate.

̶ Bei ceva? Mă întreabă Dylan.

̶ Ceva cu alcool. Îi răspund.

Mă lasă singură în sufragerie, iar eu analizez puțin încăperea. Pereții sunt de un alb imaculat, iar pe peretele din stânga mea sunt așezate mai multe rame cu fotografii.

Mă ridic de pe canapea și mă apropii mai aproape de poze.

Într-o ramă se află o poză cu doi adolescenți: o fată și un băiat. Poza e făcută în fața casei.

Fata zâmbește la obiectiv, iar băiatul o privește de parcă ar fi o comoară neprețuită. În poză sunt Dylan și sora mea, Sierra. Aceeași poză o am și eu acasă. Am găsit-o în jurnalul ei.

Dar privind la poza asta îmi dau seama cât de mult a evoluat Dylan de atunci și până acum. Asta e și normal au trecut cam 17 ani. Știu asta pentru că Sierra avea obiceiul să scrie pe spatele pozelor anul în care acestea au fost imortalizate.

̶ Eram frumos și cu coșuri și ochelari. Apare Dylan în aptele meu, făcându-mă să tresar.

̶ Da, erai. Îi spun și apuc paharul cu vin pe care mi-l întinde.

̶ Poți să iei tu poza, îmi spune după câteva momente în care doar am stat și am privit la ea.

̶ Să o iau eu? Mă întorc spre el confuză.

̶ Da, e o poză cu sora ta.

̶ Mulțumesc, dar nu o s-o iau. O am deja acasă, simt nevoia să îi explic.

Ne așezăm pe canapea, iar Dylan deschide televizorul și intră pe o platformă cu filme, începând să caute ceva la care să ne uităm.

Pornește filmul, dar eu nu sunt prea atentă la el. privesc ecranul, dar de fapt privesc prin el.

Nu pot fi atentă la film atâta timp cât un gând nu îmi dă pace. Trebuie să mă căsătoresc cu Dylan, pentru a o face pe Sierra fericită.