Unsprezece

1.3K 82 9
                                    

Bridget

— Cred că s-ar fi putut și m-ai rău !

— De ce crezi că era așa furioasă ?

Întreb eu mușcând din plăcintă ieșind împreună cu Elijah din sala de adunări . Șefa secției tocmai ce făcuse o criza de nervi certându-se cu un chirurg .

— Habar, n-am , dar trebuie să recunosc , a fost distractiv !

Îmi scapă un zambet micuț .

— Mda...cred că ai dreptate !

Zic eu și îmi scot cheile de la birou . Adunarea durase până la patru , iar eu , a trebuit să amân două programări , pe azi , punaându-le pe mâine .

Elijah mă conduce până la cabinet . Își bagă mâinile în buzunar întrebând:

— Tu și tipul ăla de m-ai devreme...

— Suntem prieteni , nimic m-ai mult !

Zic eu și deschid ușa cabinetului .

Nu aș vrea ca Elijah să-și facă iluzii cum că mi-ar plăcea de Tristan . Îmi place, într-un fel, dar nu în de ajuns cât să mă consider una din damele lui de companie , care își azvârl chiloții la trei metri doar ca să se facă observate . Spre deosebire de ele, eu aveam cap .

— A ,bine ! Voiam doar să mă asigur !

Uuu...ia stai . Asta sună intrigant .

— Să te asiguri cu privire la ce ?

— La faptul că ești disponibilă !

Îmi dau seama că pe fața mea s-a extins un zambet tâmp . Elijah era chiar drăguț , avea părul blond nisipiu și ochi verzi , de asemenea era înalt și suplu... inteligent și avea grijă de el , și mirosea bine... și da... mi-a plăcut de el când m-am angajat. Bine, și acum îmi place,dar nu pot să-i zic .

— Oh... păi sunt!

Îmi aruncă un zambet.

— Bine de știut !

Mă așteptam să-mi ceară întâlnire dar el doar trece pe lângă mine plecând în treaba lui .

Mă rog,cel puțin m-a întrebat dacă sunt disponibilă , tot înseamnă ceva .

Intru în birou și mă pregătesc să intru la cursul meu online , care...deja a început .

Firar să fie de adunare plictisitoare !

_________ ׂׂૢ་༘࿐

Ajunsă acasă îmi descalț pantofii , observând că sufrageria este ciudat de liniștită.

— Bew ?

Strig eu . Din camera alăturată — cea al lui Tristan — se aud foșnete după care ușa se deschide și Tristan iese .

— Unde sunt Bew și Will ?

— De ce nu mi-ai spus să vin să te i-au ?

Întreabă el sărind peste întrebarea mea .

— Am venit cu autobusul ! Unde sunt Bewely și Will ?

Întreb eu din nou .

— Will ne așteaptă la bar , Bewely a luat-o înainte , eu am vrut să te aștept !

Cherry Lips Where stories live. Discover now