Iadul meu

Pe Vremea Mea

Pe vremea mea, să lucrezi, să faci copii, să aduci bani în casa, erau datoriile unui bărbat, femeia trebuia sa stea acasă și sa aiba grijă de copii și de ogradă. Bună ziua, mă numesc Hoia, său cel puțin așa mă numeam, și am să vă povestesc iadul meu.
1937 pe lângă Cluj Napoca, într-o mică așezare rurală, mă aflam eu și familia mea, tata creștea oi. Brânza, lână și tot ce ele ne aduceau ne asigurau un trai bun si suficient pentru toți membrii familiei. De când am împlinit 14 ani, tata mă luă cu el in fiecare zi la păscut cu oile, să ma învețe să am grijă de ele.

- coptile, trăbă să-nveți să conduci turma, că az-mâni io nu mai îs, ș-api ce ti fa dacă nu ști a le mâna?
- da tătuc' oi învața, că dora tăt pă lângă tine-oi sta și dară mi arăta.
- așe te vreu. Spuse el în timp ce ținea un pai între buze și se sprijinea în botă.
- da tătuc, ție cum de ți așe drag a sta de iele?
- api mă, cum să-ți spui io țâie? Estea îmi aduc tăt ce avem noi, de la tata meu am învățat, pă timpu războiului nu pre ave lumea ce lucra, el o început cu două, ierte-l Dumnezo, da le-o furat, abie le-o găsât a lua, o mărs păsta deal, vai saracu, cât o fugit de câni, numa iel ști, zise chicotind
- vez tu, cu războiu și tăte cele, frațâ s-o dus la război, pă mine m-o ascuns, avem așe în ogradă o gropă mare, urma să o facă dară, sa avem loc de budă, și când o primit de veste că vin ceia a lua băiețâ în putere ai duce pă front, am grăit între noi, io mai mic, să mă bag colo până trec, no, șâ un soldățoi mânca-l-ar beteșigu, l-o scăpat pă dânsu să să ptișe, și ce s-o gândit iel, hai amu sa folosesc buda omului daca tăt îi nouă, gandete tu no. Phai Dumnezo îl bată, no șâ am rămas cu tata meu și am învățat, greu no fo, no, și iecașe din două sor făcut tri, din tri, patru, și iacamu, avem două sute șâ vreo douazăci de oi, mulțumesc lu tata meu ca fara iel, ce ne fășem!?

Tata mereu avea o voce calma, nu a ridicat niciodată vocea la mine, nici vorba de a ridica mâna sa mă plesnească, el este de părere că nu prin violență îți educi "plozii".

- e, no, tati... Fain era să-l apuc și io pă moșu, pă frațâ dumitale, să-mi povestească una alta, să-mi arete ce numa ei știeu.
- te cred puiu tati, da așe îi viața, az ești mâne nu. Dade nu sa mai năpusti pă noi un alt război. Cu una cu două iaca-i noapte, hai sa merem cătă casă, ne așteaptă mă-ta cu orice d-ale gurii, și ii gata zâua.
- bun atunci, numa bine că ma mai pun sa învăț oleacă să citesc.
- așe să fași, învață că cartea îi viitoru.
În drumul nostru spre casă, era și o pădure, o pădure ce mereu o ocoleam, răspunsul tatei fiind este mult prea deasa și nu vrea să își piardă vreuna din oi, sau vreun animal sălbatic să să năpustescă asupra noastră și să nu scăpăm teferi vorba lui "ce-i sigur i sigur".
- tata, auzi, da di ce are pădurea aia copacii așe înstrâmbați șâ rasuciți? Zic eu uitându-mă mirat înspre pădure.
- da Domnu ști, cine îi înțelegi cum cresc.
- a.... Spun eu supărat ca nu am primit un răspuns concret.
- lasă nu te mai stresa de copacii ceia, să duce lumina și nu mai vedem bine a mere acasă.
Cu o poveste cu două, ușor ușor ne îndepărtam de pădure, când dintr-o dată, din ea se auzi un urlet grotesc, parcă scos de o ființă inumană.
- tătuc, tătuc, ce-o fo asta? Zic eu înghețat de frica
Tată își făcuse 3 cruci si a scuipat pe jos.
- phu, îi necuratu, ducăsă-n pustiu.
- cei cela necurat tată? Zic eu foarte curios
- necuratu îi cela ce sta prin păduri sau locuri ferite de omeni, și cată a te ispiti. Zise el încruntat.
Nu il văzusem veci pe tata așa, oare ce l-o fi speriat așa? Se vedea pe gesturile lui ca era agitat.
- hai merem odată, gata ajunge p-az. Spuse hotărât luându-mă de subraț și tragandu-mă după el, eu rămas fixat cu capul în spate privind spre pădure.
Sătucul nostru nu era foarte mare, nu erau mai mult de 20 de case, garduri de lemn pana în brâu, porți ce scârțâiau când le deschidea cineva, nici nu aveai nevoie de.. Cum se numește in 2023, sonerie?
Casele făcute cu ce gasea omul, lutul pentru tencuit si fețuit, caramida pentru cosurile de fum, chirpicii pentru ziduri.
Casa noastră era micuță, bucătărie care era mereu călduroasă, fiindcă acol gătea mama des, iar cuptorul de pâine era mai mereu încins, aveam camera mea, și camera părinților, vis-a-vis, intre noi era un hol, care ducea la ieșire, din păcate, pe vremea mea, buda era în spatele casei, îți era mai mare groaza să mergi in ceas de seara să îți faci treburile, tătuca o mai însoțea le mămuca uneori, și o auzeam ca țipă, dar nu înțeleg de ce, ma gândesc că îi era frică singură, tata zicea când îl întrebam, că ce a pățit mămuca, că "o văzut un șobolan și s-o spăriet", deșii acum încep să se lege unele lucruri. Mămuca era o femeie tare faină, par blond, creț, înaltă cât tătuca și mirosea mereu foarte frumos, nu i-am văzut veci sa se certe, mereu co vorba buna ajungeau la înțelegere.
Am ajuns acasă, am băgat oile în țarc și ne-am îndreptat spre casa, tata era foarte tăcut parcă afectat de cele auzite... ne-am lăsat afară lângă ușă papucii, am intrat în casă, un val de miros de pită proaspătă mi-o lovit nasu',
- ce-i mai bun ca pita proaspătă? Mă întrebă tata
- ă... Nu știu, ce? Zic eu privind curios
- muierea, zice el începând să râdă și să ma mângâie pe cap
Se pare că își revenii, nu mai era supărat.
- buna seara, bărbații mei. Zise mama cu o voce caldă.
- mămucă, zic eu cu o voce voioasa fugind înspre ea și sărind în brațele ei.
- uuuf, da ce greu ești, pfaaai și ce miroși, hai dezbrăcarea și în covată cu tine. Spuse zâmbind si privindu-mă în ochi.
După care se duse la tata îl in brațe, îl sărută iar eu rușinat de situație mi-am acoperit ochi cu mâinile să ma fac că nu am văzut nimic.
- las' las', că și tu i fi la fel cu mândruțăle. Zis tata în timp ce își dadea jos hainele murdare pentru a nu face mizerie și in celalalt camere.
- aha, s-o crezi tu, nu oi ave' mândruță veci. Zic eu îmbufnat și rușinat.
- no bine, hai, să te spălăm. Zise mama luându-mă de mână și mergând spre bucătărie.
De obicei, când mă spălam, mama nu era acolo deoarece îmi era rușine, statea doar tata, cand eram mic el mă spăla.
După ce am terminat cu spălatul, mama pregătise masa.
- iuuupii, mancarea mea preferată! Zic ru foarte entuziasmat.
- dacă tăr ai fo la muncă az, am zâs ca meriți unpic răsfăț. Șâ am făcut niște mămăliguță cu brânză dinaia bună.
- pofta bună!
- ho, stăi așe, întâi rugăciune. Zise tata.
Înainte de fiecare masa, toți 3 spuneam Tatăl nostru pentru a mulțumii pentru mâncarea ce o avem.
- no bun, amu, poți mânca, Ionă dă șâ mie niște pită.
Tata lua pita în mâna stângă, iar cu cealaltă mână având un cuțit în ea, întâi făcea semnul crucii pe pâine după care începea să o felieze. Firca de Dumnezeu și de supranatural, dar și rugăciunile și modul de a te apară împotriva supranaturalului nu lipseau din nici o casă.
- no, cum vă fu zâua? Întrebă mama curioasă.
- păi, când am fost cu oile, Olguța tot fugea de Relu, iar eu încercam să îi împac, o tot trageam pe Olguța la Relu, iar Relu de fericire sarea pe ea, iar ea fugea iar, nu înțeleg de ce nu vor să se împace. Zic eu nedumerit si gesticulând cu o bucată de mămăligă înfiptă în furculiță și mușcând din pita din cealaltă mână.
Tata începu să râdă.
- eu zic, sa le dai timp, o să se împrietenească iar. Spuse mama chicotind.
- si altceva ce s-a mai întâmplat?
- hmm, stai să mă gândesc... Aaa da, când veneam spre casă și am trecut pe lângă pădure, s-o auzât...
- ăhhhâmm, nu contează asta, nu o fo nimic.
Mama prinse în mână prosopul de pe masa de langa blid, și mă întrebă:
- stai, spune ce s-o auzât? Zise ea strângând prosopul în pumn.
- nimic tu, ceva animal... Zis tata serios privind in farfurie.
- un urlet, cineva țâpa din pădure... Spun eu.
Mama și-a pus mâna la gură, și privi înspăimântată spre tata.
- e adevărat! Spuse ea cu voce subțire si tremurândă.
- taci tu că nu i, spuse tata privind-o.
- ba da, Vasâle a lu Mutu o zis că o văzut-o iar. Vine și ne pocește satu iară. Spuse cu ochii înlăcrimați.
- tu femeie, mutu de la altecele i sa trage că nu mai pot vorbii, nu că l-o pocit nici o vrăjitoare. Hai nu mai grăim dinastea cu iel aci că a visa urât.
- de ce nu vrei sa crezi? Spuse mama
Eu stând cu ochi mari în același timp terifiat de ce aud, stăteam și ascultam vrând să știu tot mai multe
- eu zic, că îi timpu' ca și el să știe, ca sa știe de ce trebe să fugă.
Tata mă privi ridicând din sprânceană
- alta dată, amu, la somn, îi zâc io mâine când merem la stînă.
După ce am mâncat, ca de obicei, m-am îndreptat spre camera mea, și m-am pus în pat sa adorm, însă acea noapte nu a avut sa se termine atunci. Cu nu mult trecut peste miezul nopții, o voce ma trezește, ma striga pe nume... Câinele o luase razna, lătra încontinuu
- Hoia....
- Da? Zic eu somnoros frecându-mi ochii
- Hoiiiaaa....
Eram nedumerit, semana izbitor cu vocea mamei, am ieșit în holul casei, nimic, doar o racoare apăsătoare ce mai că îți tăia respirația, când suflam ieșeau numai aburi, mă îndrept spre camera părinților, amândoi dormeau, mi-am zis ca a fost doar un vis și am vrut să mă întorc în pat, dintr-o data, nu am apucat să ies bine din camera părinților, în geamul ușii de la întrare am văzut pe cineva stând și a zis "Hoia!", am început să țip și să plâng, tata alarmat a sărit din pat și a venit la mine, ma luat in brațe și am intrat înapoi în cameră. A început să mă întrebe că ce am pățit, ce am văzut, dacă am visat urât
- ți-am zis nu vorbii față de el că visează urât. Spuse către mama.
Dar adevărul e, că nu a fost doar un vis. Tata a mers sa verifice ușa dacă e încuiată, câinele se oprii din lătrat, totul părea că s-a terminat, venise in cameră și aprinse o lumânare
- iaca șe, să sie lumină aci până adormi puiu tati. Și mă luă in brațe.
M-am așezat cu capul pe pieptul lui și am adormit privind flacăra lumânării.

Va urma...