Academia Secretelor

Capitolul Treizeci Și Șase

- Cred că eu ar trebui să te întreb acest lucru, am spus, ridicând puțin colțurile gurii, simțind că era prea dificil să zâmbesc cu adevărat.

- Pe mine? râse ea. Eu nu m-am mai simțit niciodată la fel de vie. Sunt conștientă de părți ale corpului meu de care nici măcar nu avusesem habar înainte.

Nu știam cum reușea, dar nu mi-am putut abține un surâs ce a pus stăpânire pe fața mea în numai câteva secunde. Deși am vrut să-l ascund, am eșuat amarnic.

- Te-am văzut, Maze. Ar trebui să zâmbești mai mult. Nu ți-am mai văzut dinții de mult.

Profitând de urma de veselie ce se cuibărise în mine, m-am reîntors cu fața la ea dar de data aceasta purtând cel mai fals zâmbet existent, dar care îmi arăta în totalitate dantura. Patricia chicoti, lovindu-mă ușor peste braț cu mâna ei liberă.

- Ai vrut să-mi vezi dinții!

- Nu așa, aiurit-o! Și vezi că sunt cam galbeni, când te-ai spălat ultima dată?

De data aceasta, răspunsul meu a fost scoaterea limbii în aceeași manieră jucăușă, fiind răsplătită cu un alt chicotit zgomotos din partea Patriciei. Era plăcut să o aud râzând... Era singura modalitate prin care vina pe care o purtam putea fi alungată.

- Te uiți la chestia aia de două ore, spuse ea.

Am strâns din dinți, făcând același lucru cu pumnul în care țineam 'chestia aia'. Dispozitivul acela îmi ocupa trei sferturi din gândurile ce mișunau prin mintea mea si-asa întortocheată. Mă jucam cu el printre degete, îl studiam cu atenție, memorând fiecare detaliu minor care putea fi de fapt crucial. Puteați spune că eram complet obsedată cu el, dar ce naiba? Aveam toate drepturile din lume să vreau să aflu ce ascundea.

- Două ore și jumătate, am corectat-o eu, ridicând o sprânceană.

Ea își dădu ochii peste cap și oftă adânc, dramatizând. Locul acela, exact lângă patul Patriciei, aproape de ea, era perfect pentru a gândi toate aspectele acelei situații delicate. Eram confuză. Eram al dracului de curioasă ce aveau de ascuns părinții mei, încât l-au ascuns atât de bine. Nu înțelegeam ce putea fi atât de important pentru Samuel încât să riște totul, chiar și puterea care venea la pachet cu academia aceea. Iar răspunsul meu se afla chiar în fața ochilor mei, ascuns între degetele mele ce strângeau cu putere.

- Ce vei face? întrebă ea, curiozitate sclipind în ochii săi.

- Voi găsi acel loc, am spus, fără sa dau prea multe detalii.

Ultimul lucru de care avea nevoie Patricia era să-i împărtășesc problemele mele.

- Nu te închide în tine, Maze, spuse ea deodată, de parcă mi-ar fi citit gândurile.

- Nu mă închid, am negat eu, simțind un mod în gât.

Era ca și când putea să vadă exact prin mine. Nu știam cum reușea, sau ce fel de superputere avea, însă nu puteam să ascund absolut nimic. Încă eram obosită din cauza evenimentelor din trecut, încă mă refăceam în urma comei din care mă trezisem, însă asta nu era o scuză pentru a-mi lăsa garda jos. Devenisem vulnerabilă, o țintă ușoară pentru Samuel, iar acest lucru mă afecta nu numai pe mine, dar și pe cei din jurul meu. Poate că după ce toate aveau să se termine, iar răul îndepărtat, eu aveam să pot să iau o pauză, să mă deschid din nou, însă până atunci...