Dragostea e o Poveste Nouă

8~Numai nu asta!

---Aproape, bine ai spus. Vroia doar să-și bată joc de mine. Dar tu? Chiar l-ai sărutat pe Eden și tot negi faptul că ești îndrăgostită de el.

Începe a bate cu piciorul în podea ca o copilă supărată care nu mai știe ce să zică. Chiar e caraghioasă, și zâmbesc. Ador să îi dau peste nas.

---Îndrăgostită e un cuvânt dur.

---Dar adevărat.

---Ba nu.

---Ba da.

Ne susținem privirile până într-un final cedează și și-o coboară în pământ. Așa repede?

---Fie, poate că sunt. Dar nu îmi mai doresc să fiu. M-am săturat să fiu mereu eu cea care se atașează prea tare de o iluzie.

Blondo...

---Eden nu e Cam, Sevy. El e aici. Sau mă rog, a fost acolo lângă tine, și și-a dorit sărutul ăla chiar mai mult ca tine.

---Dacă e așa cum spui tu, nu crezi că ar fi trebuit să-l inițieze singur până acum? A avut cam un milion de ocazii dar nici o tragere. Așa că am făcuto eu, să nu zic că nu am încercat. De azi înainte îmi interzic să mai visez cu ochii deschiși, abropă ferm din cap ca o promisiune. Nu cred că o va ține mult, mai ales dacă îmi bag eu codița la mijloc.

---Inimii nu îi poți comanda, Sevy.

Se bosumflă.

---Ai dreptate, dar o pot izola.

"Nu poți face nici asta", îmi doresc să îi strig, dar știu că aș minți. Eu sunt exemplul viu. E ușor să îți închizi inima într-o celulă de gheață. Eu am făcuto. Nu îi permit nimănui să se apropie de ea, nici măcar lui Sevy. O las să ajungă doar pâna la ușa ei, fiindcă mie prea frică de inevitabilul crud adevăr în care până la urmă va pleca.

Prietena mea nu va fi mereu lângă mine. Ea vrea să dea la medicină, eu habar nu am ce vreau să fac cu viața mea. Nu am un scop hotărât așa ca ea. Tot ce știu dintotdeauna este să trăiesc fiecare clipă fiindcă cine știe, poate fi chiar ultima. Înainte gândul ăsta nu mă înspăimânta fiindcă nu aveam exact de ce să îmi pese înafară de mine și supravețuirea mea. Sunt conștientă cât de egoist sună dar e cât se poate de adevărat. Nu toți au trecut prin ceea ce am trecut eu deci nimeni nare dreptul sa mă judece.

Ne despărțim odată cu sunetul clopoțelului fiecare luândo pe drumul ei.

Nu apuc să mă depărtez prea mult că îmi și aud numele rostit de o voce necunoscuta. Ma întorc nedumerita, încercând sa gasesc posesorul, dar ea era chiar la spatele meu.

---Domnișoara Storm Novelly?

Urăsc, cât urasc numele meu întreg din toată inima.

---Da, și voi sunteți...? O chestionez suspicioasă.

Poartă un palton crem și părul prins întro coadă de cal perfectă. Zămbetul ei forțat ascunde o droaie de secrete. Pun pariu că e vreo polițistă.

---Sunt detectiva, Alexa Corman, de la departamentul de poliție a Londrei. Aș dori să vă adresez câteva întrebări legate de Eden Clokswil, dacă se poate.

Îngheț cu mâna pe mânerul rucsacului meu și înghit nodul ce s-a acumulat în gâtul meu. Asta nu îmi sună a bine deloc.

Dau din cap buimacă, în sensul că sunt de acord săo ajut. Nici nu mă pot împotrivi, oarecum. Totuși trebuie să am grijă la ce scot pe gură.

Mă invită într-o clasă goală pe care cred că și-a rezervat-o special pentru interogatorii. Îmi scot repede telefonul cât ea descuie ușa și îi trimit lui Mihai un SOS și numărul clasei în care am intrat. Sper să înțeleagă mesajul.