~ Soarele și Luna ~

8: Mă tem pentru prostul ăla....

- Ai dreptate Kevser, însă, ceva din mine nu-mi dă pace deloc.
- Adică?
- Mă tem pentru prostul ăla ......

Neliniștea lui Burak, venea la pachet cu grijile Safirei, care asculta cu mare atenție știri despre ce se mai întâmplă prin İstanbul.

- Kevser! Burak! Veniți repede!

Pașii grăbiți și celor doi se făcuseră auziți în dreptul ușii, intrând încet pentru a nu face prea mult zgomot .

„- În urma luptei dintre cele două clanuri mafiote ale Turciei, fostul lunetist al  Forțelor Marine – Umut Kemal – a fost reținut de unul dintre cei mai buni comisarii și se află în arest , așteptând-uși pedeapsa [....] ”

Safir suspinase și își așezase mâinile în jurul gurii, lăsând lacrimi amare să-i păteze obrajii. Burak doar privea pierdut și știa de ce să se teamă.

Deși era nepotul lui , fiul fratelui său , pe care îl ura din tot sufletul – Umut mai era și fiu Melisei pe care o scârbea, dar copilul crescut de Safir – femeia pe care încă o iubește, indiferent de tot .

Priveau toți trei fotografia de pe ecranul televizorului – unde Umut se pregătea să-și prăpădească gloanțele cu alți mafioți.

- V-am spus că tâmpitul asta va face ceva! Era imposibil să se potolească doar din cauza fetei ! Ăsta e el , nimic nu-l poate schimba......nu este Ejder – el e Umut !

Safir îl lovise in piept, gândul ei era acum doar la fiica ei , care, totodată era și însărcinată în ultima lună – putând oricând să nască.

- Om nenorocit! Trebuie să fiu lângă fiica mea , îmi vreau copilul înapoi!
- Nu poți apărea acum .... înțelege Safir, pentru numele lui Dumnezeu!
- Înțelege tu! E fiica mea , are nevoie de mine!

Și avea dreptate, fiindcă norii negri se strânseseră peste Istanbul, anunțând un dezastru.

Saflik se afla acum in sala de nașterii, împingând pentru viața bebelușului ei , care apăruse cam devreme de termen.

Scâncetul copilei se auzise în toată încăperea, lăsând-o pe Saflik să respire ușurată. Își privise copila – unicul lucru ce ii semăna lui Necip .

- Gönül...Gönül a mea ...

In timp ce crengile copacului de lângă fereastra fetei , se izbeau de geam – in salonul copiiilor, o siluetă slăbită o luase pe Gönül in brațe.

- Shh, taci micuțo....

Silueta înaltă și slăbită, trecuse pe holurile spitalului exact ca o fantomă, fiind salutat de medici și asistente.

Mersul său legănat se vedea în lumina lunii, care făcuse umbra bărbatului să se observe sub usa copilei.

In dimineața următoare - Safir, Burak și Kevser ajunseseră la Istanbul, lângă Saflik, care acum plângea îndurerată lângă pătuțul fetiței.

- Mi-a luat-o ... mi-a luat copilul...

Burak se apropiase de Saflik, știind că aceasta îl va recunoaște – însă, Safir, stătea după colțul ușii, privindu-și fiica.

- Saflik, copilă...

Îi sărise în brațe plângând , era distrusă, simțise cu ceva din ea se rupsese și că nu-și va mai revedea copilul.

- Abia am născut-o.... mi-a luat-o..... mi-a luat copilul de sub nas și ..... și.....acum cine știe unde o fi ......
- Copilă, o vom găsi, sunt aici acum .....

Pe vasul ce ducea spre Israel, Necip și Gönül se priveau unul pe celălalt – copila îl privea uimita, in timp ce Necip doar o admira.

- İsra a mea , numele tau va fi İsra. İsra Gönül Elçileri.

Din acea zi blestemată – Necip și İsra își începuseră viața unul lângă celălalt. Aveau să învețe unul de altul cum să trăiască, iar bărbatul jurase să nu-și lase fiica din nou în brațele lui Saflık.

Știa că ea și Umut o caută, însă mai știa că în Israel, nimeni nu-i va găsii niciodată. Erau doar ei doi și o lume a altora.....un oraș al altor principii.