Ficțiune adolescenți/Dragoste
Alec fumează zâmbete și arde lacrimi.
Barbara îneacă speranțe și sădește iluzii.
Alec se hrănește cu fericirea oamenilor.
Barbara fuge de măștile lor.
Alec caută lumina de la capătul tunelului.
Barbara se pierde în în...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Îmi forțez mâna să scrie notițele scrise pe tablă și creierul să proceseze cuvintele profesoarei, însă vorbele sale trec pe lângă mine oricât aș încerca să mă concentrez. Adevărul este că somnul chinuit de care am avut parte nu îmi este de mare ajutor, dar știu sigur că nu acesta este unicul motiv pentru care lecția de geografie pare atât de obositoare.
Ruxandra încearcă să îmi atragă atenția și mă prefac că sunt atentă la caracteristicile reliefului carstic doar pentru a evita o discuție cu ea. Nu vorbim niciodată prea mult, dar mintea ei îngustă a detectat bârfe la auzul noii vești care circulă deja și din păcate, sunt unica ei sursă de informații actualizate și adevărate.
Cu adevărat interesată de peșteri și canioane, ridic din umeri neajutorată arătând spre caiet când șușotește din nou ceva spre mine. Își abține cu greu încruntătura, zâmbindu-mi fals, făcându-mi unghiile puse să pară mai naturale decât expresia feței sale.
În mod normal i-aș spune să își vadă naibii de unul dintre iubiții săi, dar astăzi nu am dispoziția necesară pentru o ceartă cu veverița asta blondă. E de ajuns să citească antipatia din ochii mei care nu reușesc de nicio culoare să se prefacă.
Nu că m-aș chinui prea tare să dovedesc contrariul.
Când se întoarce înapoi în bancă îmi permit să mă pierd în gânduri, lăsându-mi jos pixul când doamna Cantemir abandonează creta și își reia discursul. Măcar m-am străduit să nu las pagina goală, îmi spun împăciuitoare, admirând ironic caligrafia mea de toată jena.
Îmi verific subtil telefonul și inima îmi sare o bătaie când pictograma WhatsApp îmi notifică că am primit un nou mesaj. Privesc spre catedră și mă asigur că nu am atras atenția femeii așezate în fața clasei, iar apoi îmi folosesc amprenta pentru a-l debloca. Aproape oftez enervată când singurul lucru care îmi apare este un sticker prostesc trimis pe un grup.
Intru pe conversația cu Alec și ultima dată când a fost online a fost la nouă dimineața, când mi-a spus ,,Bună dimineața". Au trecut două zile de când am aflat de plecarea sa neașteptat de apropiată și temerile mele nu s-au domolit nici acum. I-am cerut puțin timp să mă gândesc și în ciuda faptului că mi-a oferit spațiul dorit, pare că acele întrebări care încep cu dacă se tot înmulțumesc.
Cineva mi-a spus cândva că doar lucrurile care se întâmplă sau se vor întâmpla sunt importante. Nu cele care ar fi putut fi sau dacă s-ar fi întâmplat. „Dacă" nu are prea multe litere, dar îți formează o mie de întrebări în minte și regrete.
E o capcană meticulos pusă în care cădem toți, măcar o dată în viață. Dar e doar jumătate de adevăr. Nu cazi niciodată doar o dată în plasa ei. O faci mereu, fie că vrei sau că nu. „Cum ar fi fost dacă...?" e o băutură otrăvită pe care o bem de fiecare dată când avem timp să ne gândim la viața și la alegerile noastre.
