Elliot

Capitolul 39

Rămasă singură, mă sprijin cu ambele mâini de tocul ușii și respir adânc, încercând să procesez încă o dată toată dimineața asta agitată. Iar apoi îmi dau seama că nu e cel mai potrivit loc în care să fac asta, pentru că încă mă aflu pe acel coridor plin de prădători a căror pradă nu îmi doresc să fiu sub nicio formă. Scutur din cap și decid să intru în cameră într-un final, închizând ușor ușa în spatele meu, cât să nu îl trezesc pe Elliot. Îmi lipesc spatele de aceasta și ulterior îmi încrucișez brațele la piept, oftând profund.

Sunt convinsă că este obosit și tocmai de aceea vreau să îl și las să se odihnească, având în vedere că ultimele zile nu au fost chiar atât de ușoare pentru el, pentru noi. La insistențele mele am fost să discutăm cu un medic, sau cel puțin el a făcut-o, căci eu nu am avut permisiunea medicului de a asista la ceea ce avea să îi spună brunetului. Nu mi-a convenit pe moment și încă nu am trecut peste ce s-a întâmplat acolo, căci chiar cred că am și eu dreptul să știu ce se întâmplă cu cel pe care îl iubesc cel mai mult pe lumea asta. Sunt de asemenea sceptică în legătură cu tratamentul pe care i l-a dat de data asta, pentru că acea componență a medicamentelor pare să îl facă să se simtă mai obosit și slăbit de puteri decât de obicei, în cea mai mare parte a timpului . Deși continuă să mă asigure că e bine și că se simte perfect, ceva nu mă convinge. Simt că în continuare îmi ascunde ceva, iar lucrul ăsta nu îmi dă liniște nicio secundă.

Îmi frec fruntea cu dosul palmei și mă desprind de ușă într-un final, pășind încet spre fereastra destul de mare din camera celor doi. Îmi sprijin palmele de biroul din fața mea și privesc pierdută prin sticla geamului, gândindu-mă la tot felul de chestii.

Cât de mult s-a putut schimba viața mea într-un timp relativ scurt. Anul trecut pe vremea aceasta probabil că eram ca de obicei împreună cu Ivy și Blake în camera noastră, eu stând în brațele șatenului și ascultând ciondănelile inofensive ale celor doi. Obișnuiam să îi sărut gropițele din obraji, iar el obișnuia să îmi sărute fruntea și să mă strângă la pieptul său, dar simțeam acea apropiere dintre noi ca fiind una firească, nu ca ceva ce îmi dădea fiori pe șira spinării.

Dar Elliot a fost capabil dintotdeauna să mă facă să simt atât de multe senzații care să mă dea peste cap cu totul, chiar și atunci când nu îmi doream să o facă, sau cel puțin nu conștientizam că vreau asta și eram în acea perioadă a mea de negare a propriilor sentimente. Mi-a pus în mod inconștient inima pe jar de la bun început și mereu mă făcea să îmi doresc să simt mai mult de atât. Simpla lui prezență în viața mea mă zăpăcea cu totul, iar faptul că nu știam și nu reușeam să aflu niciodată nimic despre el mă intriga și mă frustra atât de rău în același timp. Când începeam ușor, ușor să trec de acele ziduri dintre mine și el mă simțeam fericită și atât de aproape de a-mi atinge scopul, de a-l cunoaște și de a-l face să aibă încredere în mine. Dar abia atunci aveam să aflu că nimic nu se obține ușor și trebuie să faci sacrificii ca să poți avea ce îți dorești. Am renunțat la oameni care îmi imaginam că vor rămâne lângă mine pentru totdeauna, am văzut fețe ale lor pe care nu apucasem să le văd înainte și am suferit.
Și totuși nu regret nimic, ba din contra, sunt recunoscătoare pentru că tot ce trebuia să se întâmple de mai demult s-a întâmplat într-un final și mi-a deschis ochii spre realitate, pe care am refuzat să o văd atât de mult timp fără sa îmi dau seama.

Două brațe în jurul taliei mele și două buze moi sărutându-mi delicat gâtul mă înfioară cu totul și mă aduc înapoi în momentul prezent, alungând instant toate gândurile din mintea mea. Îmi presez spatele de pieptul lui gol și îmi las capul să se odihnească pe umărul lui, cât el continuă să îmi dezmierde pielea cu mici săruturi, umede și calde. Nu există nimic pe lumea asta ce îmi poate schimba starea de spirit la fel de repede cum o face simpla lui prezență sau atingere.