Elliot

Capitolul 35

"La dracu cu tine, Everlee. Pe cine crezi că minți? Am fost prietenul tău cel mai bun ani la rând, te cunosc mai bine decât o face Kane. Și știu sigur că nu ai trecut peste tot ce-a fost între noi" mârâie nervos și se apropie și mai mult de mine, gest ce mă face să înghit în sec.

"Te-am lăsat în trecut și cred că ar fi cazul să faci la fel. Mă lași rece, Evans" mormăi și mă dau mai în spate, căci aproprierea asta bruscă nu îmi face bine deloc.

"Ți-e frică să nu te vadă iubițelul atât de aproape de mine? Să fiu o amenințare pentru idiotul ăla nu e tocmai ce urmăream, dar s-ar putea să mă răzgândesc" rânjește într-un mod străin și pentru prima dată de când îl cunosc, atitudinea lui îmi induce o stare de nesiguranță.

"Spune ce vrei de la mine și scutește-mă cu orice tâmpenie ai avea de zis la adresa lui Elliot" adaug și îmi feresc privirea de a sa.

"Nu mai am nevoie de nimic de la tine. Ai devenit exact ca el și fix de asta mă temeam" pufnește șatenul și se lasă pe spătarul scaunului său.

"Am rămas aceeași, Blake. Tu ești cel care s-a schimbat și aproape că nu te mai recunosc" clatin din cap cu dezamăgire.

"Mereu am fost așa, scumpete. Dar nu m-ai văzut decât cum ai vrut tu" mă asigură el și îmi arcuiesc o sprânceană la auzul vorbelor sale.

"Pe naiba, Evans. Am ținut la tine ca la ochii din cap și știu prea bine cum te comportai înainte" îl privesc peste umăr și îl observ pufnind.

"Și din nou vorbești la trecut. Chiar ești îndrăgostită de orfanul ăla, Everlee. Nu mai știi să acorzi atenție și altora" spune sec și își încrucișează brațele la piept, iar eu mă întorc spre el într-o fracțiune de secundă.

"Să te duci dra-"

"Maxwell, foaia pe catedră și mutarea în rândul șase. Evans, foaia pe catedră și te duci în rândul doi. Presupun că ați terminat deja examenul de vorbiți dragilor, corect? Hai, repejor" aud glasul enervant al profei din spatele meu și strâng din dinți iritată până peste cap din mai multe motive.

Mă ridic de la locul meu și îmi strâng toate lucrurile, îmi așez geanta pe umăr și iau foaia în mână, dar înainte să plec mă întorc spre Blake și mă apropii de el. Mă aplec până fețele noastre ajung la același nivel și îl privesc în ochi cu un dispreț care nici nu știam că există acolo undeva în interiorul meu.

"Data viitoare când o să-l mai numești orfan pe Kane o să fie peste cadavrul meu, Evans" îi spun rece și mă îndrept de spate, coborând alene scările sălii de curs și încă simțindu-i atenția șatenului ațintită asupra mea.

Îi înmânez examenul profesoarei însoțit de un zâmbet mai fals decât genele ei, apoi mă îndrept spre rândul șase și privirea mea o întâlnește pe cea a lui Elliot, ce deja parcă mă întreabă dacă totul este în regulă.

Oftez ușurată când văd că am un loc liber exact lângă el, așa că nu mai trag de timp și îmi trântesc toate lucrurile pe banca din fața mea, urmând să mă așez comod pe scaun. Închid ochii și inspir adânc de câteva ori, în încercarea de a alunga tot stresul și toată agitația din mine. Deși eforturile mele nu par să dea roade, mă liniștesc instant atunci când îi simt mâna brunetului peste a mea și degetele sale împletindu-se cu ale mele. Deschid ochii și îmi întorc privirea spre el, ce deja se uita la mine, și zâmbesc slab în momentul în care dosul palmei sale îmi mângâie blând obrazul.

"Ești bine, iubito?" mă întreabă șoptit și inima mea a tresărit ca de fiecare dată la auzul apelativului pe care l-a folosit.

"Acum da" oftez și îmi cobor privirea spre mâinile noastre împreunate, trasând conturul inelelor reci și al tatuajelor de pe degetele sale.